Doi angajati Microsoft au dat compania in judecata, motivand ca s-au imbolnavit dupa ce au urmarit mii de clipuri tulburatoare, ca parte a fisei postului

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 12 ianuarie 2017, 16:30 Economie | IT

Logo Microsoft
Foto: Hotnews
Doi angajati ai Microsoft au dat compania in judecata, sustinand ca sufera de o forma severa de sindrom de stres posttraumatic din cauza ca, parte a fisei postului, trebuiau sa urmareasca numeroase clipuri in care copiii erau abuzati in moduri inimaginabile. Cei doi au lucrat ca moderatori si trebuiau sa urmareasca clipuri si sa vada poze ce erau evidentiate de soft-uri, mai departe sarcina lor fiind sa anunte autoritatile de protectie a copilului din SUA. Ei spun ca Microsoft nu le-a oferit sprijin psihologic potrivit pentru un loc de munca atat de traumatizant.

Henry Soto si Greg Blauert au lucrat la divizia Online Safety Team a Microsoft si, ca parte a jobului, au fost nevoiti sa urmareasca de-a lungul timpului mii de clipuri si de fotografii cu scene incredibil de dure de abuzuri la adresa copiilor. Mai departe alertau autoritatea US National Center for Missing and Exploited Children care prelua cazurile pentru a le rezolva. Job-urile erau asadar utile, insa cu consecinte grave pentru cei care le fac.

Cei doi spun ca inainte nu au fost pregatiti de companie pentru ce va urma, iar in urma scenelor violente pe care au trebuit sa le urmareasca au ramas cu grave afectiuni psihice, au atacuri de panica, halucinatii si sufera de depresie.

Semnaland autoritatilor abuzurile la adresa copiilor, cei doi au ajutat la salvarea multor copii, insa pretul platit a fost mare. Chiar daca Microsoft a laudat activitatea celor doi, in plangerea depusa se spune ca Microsoft, desi avea un program de "wellness" pentru angajatii care trebuie sa urmareasca astfel de scene, acest program a fost ineficient si insuficient, astfel ca cei doi angajati nu au fost ajutati sa inteleaga cat de grava este boala si nici sa treaca de ea cu bine.

Avocatul unuia dintre angajati spune ca acesta a fost nevoit sa urmareasca scene de o duritate incredibila si abuzuri sexuale de nedescris. "Multi oameni pur si simplu nu isi pot imagina ce a trebuit sa urmareasca Soto zi de zi si majoritatea oamenilor nu pot intelege cat de oribili si inumani pot fi cei mai rai oameni din aceasta lume", spune avocatul.

Microsoft nu este de acord cu cele afirmate in plangere si spune ca ia masuri astfel incat efectul psihologic asupra anagajatilor nevoiti sa vizioneze astfel de imagini sa fie minim. Fetele sunt blurate, rezolutia este foarte scazuta, imaginile si video-urile se vad la dimensiune mica, iar sunetul este separat de imagine.

Compania mai spune ca angajatii de pe aceste posturi sunt consiliati si trebuie sa aiba cel putin o data pe luna o intalnire one-to-one cu un specialist.

Acest episod arata ca la marile companii de tehnologie, atat de invidiate de foarte multa lume, exista si locuri de munca ingrozitoare pentru angajati. Chiar daca aceste job-uri salveaza vieti, ele au efecte negative pentru sanatatea angajatilor.

Surse: The Guardian, BBC


Citeste mai multe despre   










3748 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version