Miercuri 29 martie a avut loc la Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale Conferinta "Competente digitale pentru locuri de munca". La eveniment au participat reprezentanti ai MCSI si MEN, precum si reprezentanti ai organizatilor partenere ai Coalitiei Skills 4IT din domeniul ICT, academic si ONG, mass media. Conferinta, organizata de MCSI si Coalitia Skills 4IT Romania, a avut loc loc in contextul implementarii New Skills Agenda for Europe si ale obiectivelor Digital Skills and Jobs Coalition lansata de Comisia europeana in 2016.

Conferinta Competente Digitale 2017Foto: APDETIC

Cele patru mari categorii de competente identificate de Comisia europeana pentru implementarea obiectivelor agende sunt:

  • Competente digitale pentru profesionistii din sectorul IT
  • Competente digitale in sistemul educational
  • Competente digitale pentru forta de munca
  • Competente digitale pentru toti cetatenii

In cadrul conferintei a fost prezentat si conceptul comun al Comisiei care prevede intre altele:

  • Asistarea Statelor Membre in dezvoltarea propriilor strategii
  • Dezvoltarea initiativelor existente in conformitate cu provocarile identificate in fiecare tara
  • Impartasirea bunelor practici prin oferirea de exemple de succes
  • Replicarea initiativelor de succes implementate in unele state

Conferinta a debutat cu prezentari ale Ministrului Augustin Jianu, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Varujan Pambuccian, Deputat, Comisia de ITC, si Daniel Bojte, Consilier al Ministrului Educatiei, care au configurat initiativele si programele de formare si dezvoltare a competentelor digitale in Romania in concordanta cu nevoile si tendintele de pe piata muncii.

In cadrul evenimentului, Augustin Jianu, Ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, a amintit atat de importanta alfabetizarii digitale, cat si de interesul guvernului de a continua eforturile in domeniul dezvoltarii competentelor digitale de nivel avansat. "Miza noastra este sa redactam un memorandum la nivel guvernamental, care vizeaza implicarea a cel putin trei ministere - Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Muncii si Justitiei Sociale - pentru dezvoltarea coalitiei destinate competentelor digitale. Prin aceasta coalitie urmarim implicarea tuturor asociatiilor si companiilor care au interes in dezvoltarea competentelor digitale in Romania".

Reprezentantii companiilor de IT si ai organizatiilor implicate in formarea resurselor umane cu competente digitale au prezentat, totodata, initiativele si programele proprii destinate acoperirii nevoilor de specialisti din economia romaneasca.

Coalitia Skills 4IT Romania, al carei Secretariat este asigurat de APDETIC, deruleaza un plan de actiune amplu, validat de Digital Skills and Jobs Coalition, care include o gama larga de activitati: campanii de constientizare, programe de training, mentoring, seminarii de cyber security, ghiduri pentru utilizatorii de internet, competitii de programare, concursuri online, vizite la companii din sectorul IT.

Mai multe detalii aici si aici.