Un atac cibernetic de o severitate extrema ar putea provoca pierderi economice de peste 120 miliarde dolari - studiu

de Vlad Barza     HotNews.ro
Luni, 17 iulie 2017, 14:34 Economie | IT

Un atac cibernetic extrem de puternic ar putea provoca in cel mai "negru" scenariu pierderi economice de peste 120 miliarde dolari, ceea ce l-ar face mai costisitor decat dezastrele naturale, arata un studiu facut de Lloyd’s of London si de platforma de evaluare a costurilor Cyence. Estimarile Cyence arata ca WannaCry a costat in total companiile opt miliarde de dolari.

Tot mai des auzim de atacuri cibernetice de proportii care reusesc sa afecteze activitatea unor companii, iar acum studiul Lloyd’s of London si Cyence arata ca un atac cibernetic care ar pune la pamant activitatea unui mare furnizor de servicii de cloud-computing poate, in functie de gravitate, sa produca pagube economice cuprinse intre 15 si 121 miliarde dolari, o medie fiind in jurul a 53 miliarde dolari.

Un al doilea scenariu luat in calcul este un atac asupra unui sistem de operare care ruleaza pe computerele unui mare numar de companii. Un astfel de atac ar putea produce in cel mai grav scenariu pagube de peste 28 miliarde dolari.

Costurile economice sunt foarte mari pentru companii daca atacul este grav fiindca este intrerupta un timp activitatea, apar costuri cu repararea sistemelor afectate, dar si cu compensarea clientilor care au de suferit.

Consecintele pot fi atat de grave in cazul unui atac cibernetic sever, incat le putem compara cu cele de pe urma unui dezastru natural, spun realizatorii studiului care adauga ca este foarte complicat sa se incheie asigurari acoperitoare pentru astfel de incidente ale caror urmari cu greu pot fi prevazute.

Surse: Financial Times, Reuters


Citeste mai multe despre   












​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1157 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Trebuie pedepse aspre. (Luni, 17 iulie 2017, 19:55)

    asavreau [utilizator]

    De cei dovediți ca făptași ai unor infracțiuni cibernetice,inclusiv țări,organizații sau instituții,ar fi aspru pedepsiți,poate că numărul infracțiunilor ar scădea.Unii își fac un titlu de glorie din provocarea de daune cibernetice!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi