Actualizat acum

Articol sustinut de Bitdefender

#nutastaura: 50.000 de semnaturi pentru un buton de reactie contra hartuirii online pe Facebook

de     Smile Media
Joi, 7 decembrie 2017, 10:06 Economie | IT

Campania #nutastaura
Foto: BitDefender
"Contul meu de facebook a incercat sa fie spart, iar cum nu au reusit, au falsificat un certificat de deces pe numele meu, trimitandu-l catre echipa Facebook, ulterior fiindu-mi transformat profilul in pagina de om decedat. Mi-a luat trei zile sa-mi raspunda la mesaje si inca doua sa-mi revina contul la normal."
 
Bitdefender a demarat in luna noiembrie campania #nutastaura, menita sa creasca nivelul de constientizare asupra fenomenului cyberbullying in Romania si a efectelor nocive pe care il poate avea asupra tinerilor.
 
Obiectivul campaniei este strangerea a 50.000 de semnaturi in cadrul petitiei online pentru a lansa un buton de Facebook reactions - Butonul contra cyberbullying. Acest buton nu ar fi unul de raportare, cenzurare sau coercitie efectiva asupra utilizatorului, ci ar purta semnificatia simbolica de sanctiune sociala. Ar fi pasul atat de important de la privitor indiferent, la privitor care trage un semnal de alarma asupra fenomenului.
 
Pe site-ul campaniei sunt disponibile manifestul initiativei, invitatia de a semna petitia online anti-hartuire online si cateva immersive 360 videos care dramatizeaza emotii precum ura, umilinta, violenta, pentru a sensibiliza publicul sa adere la cauza.
 
"Am postat pe Instagram o poza in care eram eu si un baiat doar ne imbratisam si au venit multe persoane sa comenteaza ca nu e normal ce facem si ca suntem gay, eu am incercat sa ma apar explicandu-le ca nu e asa, dar erau prea multi si nu am reusit."
 
Conform unui studiu Bitdefender, citat de Hotnews, patru din cinci adolescenti cu varsta sub 18 ani din Romania spun ca au fost tinta hartuirilor in mediul online. Cele mai populare retele de socializare unde are loc fenomenul de cyberbullying sunt Facebook, Messenger si, la mare distanta, Instagram, iar mijloacele de propagare a fenomenului cel mai des folosite sunt mesajele de amenintare si cele negative primite in canalul privat, urmate de comentarii negative la fotografii si furt de identitate.
 
"Cineva a pus poze indecente cu mine pe un grup, dar am preferat sa nu dau amploare certurilor asa ca nu am spus nimic."
 
Principalele arme de atac folosite pe internet pentru a agresa victimele se leaga de infatisare si felul in care se imbraca (67%). Alte motive frecvente pentru care tinerii sunt hartuiti sunt hobby-urile si preocuparile de zi cu zi (30%), situatia materiala a familiei din care provin (13%), rezultatele de la scoala (12%) si orientarea sexuala (8%).
 
Doua treimi dintre cei hartuiti nu au povestit nimanui despre incident, tinerii invocand motive precum teama, lipsa de incredere ca ar putea schimba ceva sau faptul ca nu au crezut ca e necesar sa implice si alte persoane, desi au fost afectati in mod direct de agresiune.
 
"Mi-a comentat un coleg de scoala la o poza spunandu-mi balena, se lega de faptul ca sunt mai plinuta, pe cand el e de doua ori mai mare decat mine. Si i-am raspuns incercand sa nu par afectata, dar apoi am renuntat, mi-am inchis telefonul, si am inceput sa plang."
 
Potrivit studiului, 65% dintre tineri admit ca au fost direct marcati de hartuirea suferita online si au observat inclusiv schimbari comportamentale involuntare ce au urmat agresiunii.
 
"Cineva s-a dat drept mine si a jignit alte persoane in mesaje private."
 
Cei mai multi afirma ca incidentele de acest fel le-au scazut increderea in sine si i-au determinat sa se izoleze de ceilalti. Mai putini, dar nu de neglijat, sunt cei care au afirmat ca au intrat in depresie (20%) sau au compensat lipsa prietenilor din mediul online prin consum de alcool sau droguri (5%).
 
Circa 84% dintre respondenti spun ca au asistat la un astfel de atac, fara sa fie agresori sau victime,  insa doar 36% au intervenit in conflictul dintre cele doua parti. Desi majoritatea ar fi dorit sa ia partea celui hartuit, cei mai multi devin indiferenti sau chiar agresori de teama de a nu fi atacati la randul lor si, deci, transformati in victime.
 
"Un cont fals m-a amenitat cu violenta dupa ce un coleg si a pus un prieten sa ma ameninte. Nu aveau niciun motiv. I-am cerut scuze pentru cele intamplate iar acesta m-a lasat. In urmatoarea zi s-a aflat ca era un cont fals."
 
Semneaza petitia #nutastaura aici!


Citeste mai multe despre   



2392 vizualizari

  • -2 (28 voturi)    
    cineva are nevoie de atentie (Joi, 7 decembrie 2017, 10:15)

    Mistrelutz [utilizator]

    exista instrumente pe facebook-block de exemplu.
    apoi comentariile care nu-ti plac poti sa le stergi.
    odata ce iti pui pozele publice iti asumi .
    Oameni rai exista si vor exista mereu .
    Nu faci fata,sterge-ti conturile online,ia-ti un cort si du-te in padure
      #showComment#showComment#showComment


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri