Comisia Federala a Comunicatiilor (FCC), arbitrul american al sectorului, s-a pronuntat joi pentru stoparea principiului "neutralitatii netului", care obliga furnizorii de acces la internet sa trateze tot continutul online de aceeasi maniera, scrie AFP.

Decizia FCC, care a estimat ca actuala reglementare constituia un obstacol in calea investitiilor, autorizeaza teoretic furnizorii de internet sa moduleze viteza de trafic in functie de continut, ceea ce ar putea conduce la crearea unui "internet cu doua viteze".

Partizanii "neutralitatii" se tem ca furnizorii de internet vor fi tentati sa ceara mai multi bani pentru viteze mai mari.

FCC "da cheile internatului" unei "maini de companii multimiliardare", a acuzat Mignon Clyburn, membru al FCC care a votat impotriva deciziei.

Dezbaterea privind "neutralitatea netului", foarte aprinsa, dureaza de circa zece ani in SUA. Circa o suta de persoane au manifestat joi dimineata in fata sediului FCC, unde au instalat un minimausoleu in memoria internatului "asa cum l-am cunoscut intotdeauna".