¬Bitdefender, cel mai mare producator autohton de software, prezinta la targul de tehnologie Consumer Electronics Show din Las Vegas noile functionalitati ale celei de-a doua generatii a Bitdefender BOX, dispozitivul de securitate produs la Satu Mare care protejeaza gadgeturile inteligente conectate la internet. Compania a anuntat in noiembrie ca a mutat productia BOX din China, in Romania, dispozitivul fiind produs la fabrica ZES Zollner.

Bitdefender BOX in fabrica Zollner din Satu MareFoto: Bitdefender

"A doua generatie Bitdefender BOX este capabila sa se interconecteze cu asistentii din locuinte inteligente, precum Google Home si Amazon Echo, si le va permite utilizatorilor, printre altele, sa foloseasca inclusiv comenzi vocale ca sa scaneze de amenintari informatice anumite dispozitive sau sa intrerupa conexiunea la internet cand aceasta nu este necesara. BOX va incorpora si solutiile de asistenta parentala, care le permit parintilor sa asigure siguranta online a copiilor", spun cei de la Bitdefender..

Compania spune ca BOX ofera un sistem avansat de protectie a datelor, bazat pe analiza in timp real a traficului de internet, si pe mecanisme de corelare a incidentelor de securitate cibernetica, care avertizeaza asupra amenintarilor periculoase si blocheaza incercarile atacatorilor de a invada viata personala.

Bitdefender a lansat in primavara lui 2015 in SUA produsul BOX, o cutie alba cu functionalitati avansate gandite sa protejeze toate dispozitivele online dintr-o casa.. "Este un produs complet nou in piata si credem ca este viitorul pentru consumatori, fiindca ca e vorba de protectia retelei si a tuturor terminalelor, aparatelor, lucrurilor pe care o familie le detine", spunea Florin Talpes, De atunci au aparut in piata si produse rivale de la companii precum Symantec sau F-Secure.

BOX este o solutie hardware pentru familii si pentru firmele mici care, spunea Florin Talpes, au un comportament similar consumatorilor individuali cand este vorba de securiate informatica

In primavara lui 2018 Bitdefender va lansa BOX si in Romania. "Va spun clar ca daca Romania nu ar fi tara noastra, nu am aduce cutia in valul 2 de lansari. Numarul de terminale conectate la internet este mai mic decat in alte tari si nu ar fi o piata in care sa intri in primele valuri. Romania este insa tara unde avem cei mai multi angajati si ne intereseaza mult cum este privita compania".