In timp ce verzii fac presiuni pentru produse IT si telecom din ce in ce mai prietenoase cu omul si mediul, Microsoft ne lanseaza intr-un univers inuman, iar chinezii isi vad de treaba cu plagiatele. Intre „a cincea revolutie IT” si raziile vamii germane la produse contrafacute, Cebit 2008 de la Hanovra ofera mai toate variantele de vis si dura realitate digitala. Avem nevoie de toate acestea, sau suntem din ce in ce mai „conectati la retea”?

Razie la plagiate

Miercuri, politia si vama germana au facut razii in interiorului complexului expozitional de la Hanovra. Tinta perchezitiilor la unele standuri chinezesti, au fost produsele IT contrafacute, care violeaza legea patentelor si inovatiilor.

Presa germana, preluand informatia agentiei de presa Deutsche Presse Agentur (dpa) si a publicatiei IT Heise online, relateaza miercuri despre perchezitia la standul unei firme chinezesti, care prezenta un telefon foarte asemanator ca design cu iPhone al firmei Apple si un MP3-player banuit de plagiat.

Dupa ce standul a fost inchis pana la pranz, dupa-masa smartphone-ul a fost din nou expus, nu insa si MP3-playerul. O reprezentanta a standului a declarat ca „exista discutii asupra licentelor”, iar anchetatorii au precizat ca vor reveni la sfarsitul saptamanii cu detalii suplimentare asupra rezultatelor raziei.

Confruntarea organelor de control germane cu contrafacerile din Asia de Est nu e noua. Anual, contrabanda cu plagiate de marca, imbarcate in porturi asiatice si distribuite, in principal din Hamburg, prin intermediul unor firme-fantoma europene, se ridica la sute de milioane de euro.

Vama germana nu lucreaza singura in depistarea acestor actiuni de contrabanda, operate de mai multe retele infractionale, ci este sustinuta la nivel international.

Big Brother te vegheaza

La Cebit 2008, lovitura n-o dau doar chinezii pragmatici, ci si americanii vizionari. Trasatura comuna pare a fi lipsa de scrupule. Microsoft lanseaza o viziune IT in care softul citeste omul, oriunde s-ar afla, si unde fiecare va avea o identitate digitala, dupa care softul „va sti automat cum sa te gaseasca, unde si in ce mod”.

Aceasta perspectiva de Big Brother permanent mi se pare inspaimantatoare si ilegala. Intimitatea si sfera privata a individului sunt nu doar legiferate, ci strict necesare pentru a ramane in granitele normalitatii de gandire si actiune.

Nu vreau sa trebuiasca sa ma ascund intr-o firida a casei, unde sa-mi scriu gandurile cu creionul pe hartie. Asa a facut si eroul romanului de anticipatie „1984”, a lui George Orwell, intr-o lume ale carei coordonate principale erau control, cenzura, teroare.

Informatia in Internet se misca inca liber, iar intrarea in acest spatiu este si trebuie sa ramana un act voluntar al fiecaruia, pentru care spatiul virtual e un cadru de munca, de afaceri sau doar de distractie si intretinere de contacte la distanta.

Relatiile interumane, in forma lor fireasca, sunt deja suficient de pagubite de interventia „masinii” in petrecerea timpului liber, sau de asteptare, a fiecaruia dintre noi. De ce ma refer la „asteptare”? E suficient sa te urci intr-un Intercity german, ca sa vezi cat de cablati sunt calatorii: la MP3-uri, la handy-uri, la laptopuri fara de care unii par pierduti in spatiu. In spatiul real!

Nu e un secret ca dedublarea „in virtual” creeaza dependenta si, mai ales la copii si adolescenti, duce la modificari de psihic si comportament. Nu e o noutate, nici ca omul zilelor noastre e din ce in ce mai rupt de natura, pe care incearca sa o imblanzeasca din nou, dupa ce a facut-o aproape praf.

In viziunile IT despre viitor, se pare insa ca nu e loc decat pentru Big Brother si Johnny Mnemonic, multiplicat de sute de milioane de ori.