Opt din zece romani care au acces la internet utilizeaza serviciile Yahoo!, potrivit estimarilor companiei, care plaseaza Romania alaturi de opt state cu potential puternic de crestere, dar care in prezent nu au un impact semnificativ asupra afacerilor grupului american, informeaza Mediafax.

Penetrarea companiei de servicii online pe piata romaneasca este peste media de 60% estimata la nivelul statelor considerate de Yahoo! piete emergente care au un rol "foarte redus sau nesemnificativ" in rezultatele grupului la nivel global, respectiv India, Vietnam, Filipine, Malaezia, Argentina, Brazilia, Mexic, Egipt si Romania.

Rata anuala compusa de crestere, care masoara rata anuala de recuperare a unei investitii, este evaluata de Yahoo!, pentru aceste tari, la 30%. In prezent, potentialul de crestere al afacerilor companiei in acest grup de piete depaseste un miliard de dolari. Datele sunt incluse intr-un raport prezentat marti investitorilor, in care conducerea Yahoo! expune planurile si strategiile companiei pentru urmatorii trei ani si isi reitereaza opozitia fata de oferta de preluare venita din partea Microsoft.

La finele lunii ianuarie, Microsoft a inaintat o oferta de preluare de 42 de miliarde de dolari, refuzata de conducerea Yahoo!, care a explicat in mai multe randuri ca suma oferita de compania rivala subevalueaza puternic brandul, investitiile si perspectivele de dezvoltare ale Yahoo!.

Cea mai mare parte din piata serviciilor online la nivel global este controlata de Yahoo!, Microsoft (divizia Microsoft Networks - MSN) si Google. La nivelul lunii ianuarie, cei mai multi vizitatori unici, respectiv 425 de milioane, erau inregistrati pe pagina de start a Google, urmata de cea a Yahoo!, cu 305 milioane si MSN - 230 de milioane, potrivit companiei de statistica comScore Media Matrix.

Pe segmentul serviciilor de posta electronica (e-mail), Yahoo! este lider, cu 262 de milioane de vizitatori unici, compania fiind urmata indeaproape de MSN, cu 259 de milioane, si Google, cu 90 de milioane. Google a lansat serviciul de e-mail in anul 2004, mult mai tarziu decat cei doi rivali.

Rata de penetrare a Yahoo! pe piata serviciilor online de informatii generale, sport si de business este mult mai mare decat cea a principalilor competitori. Astfel, paginile de stiri ale Yahoo! au inregistrat in luna ianuarie 139 de milioane de vizitatori unici, in timp ce Google si MSN aveau 50, respectiv 55 milioane de vizitatori.

Serviciile de cautare online sunt dominate de Google, prin motorul de cautare google.com, care concentra, in trimestrul al patrulea al anului trecut, 53% din totalul cautarilor la nivelul a zece mari piete, respectiv Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta, Spania, Italia, Japonia, Korea de Sud, Taiwan si Australia. Yahoo! este pe locul al doilea, cu 27%, iar serviciul de cautare al MSN se situeaza pe pozitia a treia, cu 4% din cautari.

Aceasta ierarhie reprezinta si motivul ofertei de preluare inaintata de Microsoft la finele lunii ianuarie, care doreste sa isi consolideze pozitia pe segmentul cautarilor si serviciilor de publicitate online.

Pe piata serviciilor online pentru telefoanele mobile, aflata inca la inceput, dar in plina dezvoltare, lider este Yahoo!, cu 19 milioane de utilizatori unici in luna decembrie 2007 in Statele Unite, urmat de Google, cu 15 milioane. MSN are noua milioane de utilizatori, iar compania americana AOL, care ocupa cote mai mici din piata pe celelalte segmente, avea inregistrati 10 milioane de vizitatori unici pe acest sector.