Cercetatorii britanici au creat un robot controlat de o sectiune din creierul unui sobolan, informeaza SkyNews. Robotul este legat printr-o conexiune wireless de o parte din neuronii unui sobolan pastrati la temperatura corpului intr-un compartiment steril si se poate orienta singur, ferindu-se de obiectele din calea sa.

Semnale din portiunea de creier prezervata (aproximartiv 300.000 de neuroni) permit robotului sa-si schimbe directia si sa se fereasca de obiectele din calea sa. Cercetarile sunt conduse de profesorul Kevin Warwick, un pionier al imbinarii roboticii cu biologia.

Echipa profesorului din cadrul Universitatii din Reading incearca sa-l faca pe "robotul sobolan" sa se obisnuiasca cu obiectele din jurul sau. Cercetatorii spera ca prin aceasta sa arate cum sunt stocate amintirile in conexiunile dintre neuroni cand robotul viziteaza locurile pe unde a mai trecut.

"Acest experiment este extrem de fascinant pentru ca, in primul rand, un creier biologic isi controleaza miscarile propriului corp-robot, iar, in al doilea rand, ne permite sa investigam cum invata creierul si stocheaza experientele anterioare", a declarat Prof. Warwik, citat de SkyNews.

Un alt experiment al profesorului Warwik a fost implementarea unui microchip in nervii din mana sa stanga, care ii permite sa controleze un scaun cu rotile electric si un brat artificial.