Microsoft va furniza peste doua luni primele detalii oficiale despre tehnologii ce se vor regasi pe Windows 7, viitoarea versiune a sistemului de operare. Windows 7 ar trebui sa iasa pe piata in ianuarie 2010 si va imprumuta multe caracteristici de la Vista, scrie BBC.

Dezvoltatorii Windows 7 vor da detaliile la doua conferinte: Professional Developers Conference si Windows Hardware Engineering Conference. Anuntul a fost facut pe un blog al inginerilor care lucreaza la sistem. Ei au spus ca detaliile legate de viitorul Windows au fost putine fiindca Microsoft nu vrea sa vorbeasca despre tehnologii ce nu se vor regasi in produsul final si nici nu vrea sa dea informatii ce ar semana confuzie in randul partenerilor.

Despre Windows 7 se stie ca va "imprumuta" o parte din caracteristicile lui Vista dar va include si comenzi touch-screen. Spre exemplu pot fi inchise ferestre doar atingand ecranul, iar tot prin atingeri ale monitorului pot fi mutate fisiere sau se va putea face zoom pe poze.

Microsoft a prezentat in ultimii ani diferite programe multi-touch, pe ecrane de mari dimensiuni dar si pe pocket PC, iar recent, a prezentat demonstrativ o aplicatie numita "Touchable Paint" prin care utilizatorul deseneaza intr-un fisier cu ajutorul degetelor sau poate naviga prin harti, atingand ecranul.