Reprezentantii UE sfatuiesc iubitorii de muzica sa-si dea MP3 player-ele mai incet, pentru ca exista pericolul pierderii auzului din cauza lor, scrie AP, care citeaza un studiu. Cei care asculta la un volum de peste 89 decibeli timp indelungat isi pun auzul in pericol, iar autoritatile europene vor ca player-ele vandute sa aiba un volum maxim tot mai redus.

Isi pun in pericol auzul cei care asculta timp de cinci ani cel putin o ora pe zi la volum mai mare decat pragul sigur de 89 decibeli. UE ii sfatuieste pe cei care asculta muzica mult timp la volume mari sa inchida aparatele pentru ca mai tarziu vor avea probleme de auz. MP3 player-ele pot crea probleme ce "pot reveni sa te bantuie mai tarziu in cursul vietii", avertizeaza Helen Kearns, purtator de cuvant din cadrul Uniunii Europene.

Kearne a adaugat ca se va incerca coborarea limitei maxime a volumului MP3 player-elor, de la nivelul actual de 100 decibeli.

Apple a fost nevoita sa retraga din magazinele franceze playere iPod pentru a modifica softurile in ideea ca nivelul maxim al volumului sa coboare la 100 decibeli.

Apple avertizeaza in pliantele de vanzare ale iPod-urilor ca utilizatorii risca sa isi piarda auzul daca asculta timp indelungat la volum ridicat.

UE lupta pentru reducerea nivelului de zgomot in cele mai diverse locuri: de la santiere si fabrici, pana la orchestre.