Apple ar putea lansa in 2009 un mini-laptop de 600 de dolari

de Vlad Barza     HotNews.ro
Marţi, 25 noiembrie 2008, 14:08 Economie | IT

Desi pana acum nu si-a anuntat intrarea in segmentul laptop-urilor de foarte mici dimensiuni, e foarte posibil ca Apple sa patrunda si in acest segement care creste puternic. Compania condusa de Steve Jobs ar putea lansa un netbook care sa porneasca de la 600 de dolari in prima parte din 2009, crede un analist citat de Computerworld.

Daca aceasta criza se va inrautati, segmentul laptop-urilor mici si mai ieftine va fi preferat de tot mai multi clienti, astfel ca Apple nu poate ramane pe dinafara, e de parere Ezra Gottheil, analist la Technology Business Research Inc. Nu trebuie sa ne asteptam la un concurent direct pentru laptop-urile de 300 - 500 dolari, insa e de asteptat ca undeva in primele sase luni ale lui 2009, Apple sa lanseze un mini-laptop cu un pret de pornire de 599 dolari.

Oficial, Steve Jobs a spus ca Apple nu vrea sa intre pe aceasta piata "Nu stim cum sa facem un laptop de 500 de dolari care sa nu fie o porcarie, si ADN-ul nostru nu ne lasa sa scoatem pe piata asa ceva", declara el.

Apple, crede Gottheil, se va zbate ca netbook-ul sa iasa cu ceva in evidenta fata de concurenta, probabil cei de la Apple vor sta si se vor gandi inca de la inceput, ce caracteristici atragatoare pot pune pe un laptop gandit sa nu coste mai mult de o anumita suma.

Cel mai ieftin laptop MacBook Apple costa in prezent 999 de dolari in SUA, dar poate fi gasit la oferta si cu 100 de dolari mai putin.

Netbook-urile sunt laptop-uri mici gandite pentru mobilitate maxima, au ecrane cu diagonala intre 7 si 10 inchi, iar multe dintre componente, precum procesorul, sunt mai putin puternice decat la laptop-urile clasice. Netbook-urile au si sub 1 kg si sunt gandite pentru cei care folosesc mult mailul, programele de editare text si internetul.












1089 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Care la noi va fi 40 de milioane (Miercuri, 26 noiembrie 2008, 1:59)

    Alex S [utilizator]

    600 de dolari la ei, la noi va fi 40 de milioane lejer.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri