Google a lansat joi cea de-a 15-a versiune a browserului Chrome, prima care marcheaza iesirea browserului din faza de teste, informeaza Reuters, care citeaza anuntul facut pe blogul oficial al Google. Dupa 100 de zile de la lansarea pe piata in luna septembrie din acest an, Google sustine ca a ajuns la 10 milioane de utilizatori activi ai Chrome in intreaga lume. Google spune ca cea mai recenta versiune are perfomante mai bune video si audio, iar controlul asupra informatiilor personale, precum si bookmark-urile au primit si ele imbunatatiri.

Testele Google au aratat ca browserul Chrome ruleaza in prezent la o viteza de 1,5 ori mai mare decat atunci cand a fost lansat, au mai precizat reprezentantii Google.

Decizia de iesire din faza beta este surprinzatoare in conditiile in care utilizatorii de Mac-uri mai au inca de asteptat pana sa poata folosi Chrome, browserul fiind disponibil doar pe Windows. Google lucreaza din greu pentru lansarea cat mai curand posibil a unei versiuni Chrome pentru sistemele de operare Mac si Linux, potrivit oficialilor companiei.

Nu se stie daca Chrome va avea puterea sa-si ajunga din urma rivalii, dar browserul a avut parte de un inceput bun, tinand cont ca a acaparat 1% din piata globala de browsere in doar o zi de la lansare, potrivit companiei de monitorizare a traficului pe internet, StatCounter. De asemenea, Chrome este asteptat sa inregistreze o crestere a traficului odata cu lansarea versiunii pentru Mac.