Taiwanezii de la Asus vor aduce cel devreme in toamna mini-laptop-ul Eee PC T91 cu ecran senzitiv si pivotant, model prezentat sub forma de concept la inceputul anului in SUA, au spus reprezentantii Asus Romania, la un eveniment de lansare a unor noi serii de laptop-uri clasice dar si de netbook-uri Eee PC. Netbook-ul ar putea sa coste sub 2.000 de lei in tara.

Cei de la Asus spun ca netbook-ul cu ecran senzitiv si pivotant va fi un model de nisa destinat unor categorii precum doctori sau ingineri, ori alti oameni care lucreaza mult in teren. Modelul T91 a fost prezentat in ianuarie la targul CES din Las Vegas. Terminalul prezentat cantareste 1,1 kg, are procesor Intel Atom 1,33 GHz, ruleaza Windows XP si in afara de faptul ca ecranul de 8,9 inchi este senzitiv, poate fi rotit la 180 de grade, astfel incat laptop-ul devine un tablet PC.

In plus, Asus Romania a prezentat noua serie Eee PC numita Seashell din care face parte si modelul 1005 HA despre care producatorul spune ca bateria tine pana la 10 ore si jumatate. Acest model va fi in magazine din vara, la circa 1.700 lei.

Cele mai ieftine netbook-uri Eee costa in prezent sub 900 lei, iar reprezentantii companiei spun ca viitoarele modele vor rula din 2010 sistemul de operare Windows 7 care a fost testat si va functiona si pe modelele cu resurse putine.

Asus a vandut anul trecut in Romania circa 80.000 de notebook-uri, din care 20% au fost mini-laptop-uri (netbook-uri) Eee PC. In primul trimestru compania a vandut circa 15.000 de notebook-uri, din care 15% Eee PC. Pentru intreg anul in curs cele mai optimiste asteptari indica vanzari totale de laptop-uri de 100.000 de unitati, dar datorita volatilitatii pietei, producatorul s-ar multumi si cu o stagnare.

Asus sustine ca are 20% pe segmentul netbook cu modelul Eee, iar cel mai important concurent este Acer Aspire.

Asus are de anul trecut birou in Romania, in prezent sunt opt angajati, iar pana la finalul anului vor mai sosi inca trei.

Cel mai important distribuitor Asus este RHS, insa produsele sunt distribuite si prin companii precum Altex, Tornado sau Orange.

Iata un scurt film cu Eee T91: