Filiala romaneasca a Microsoft si-a vazut afacerile scazand cu peste 10% in perioada iulie - decembrie anul trecut, insa obiectivul pentru anul fiscal care se incheie in iulie este trecerea pe plus, dupa ce decembrie a fost prima luna de cresteri, a spus Calin Tatomir, seful Microsoft Romania, la un eveniment de relansare a parteneriatului cu HP. Tatomir a mai spus ca lunar se vand cateva zeci de mii de licente Windows 7, iar in acest an compania va mai angaja cateva zeci de oameni, fata de cei 340 din prezent.

Anul fiscal 2008 - 2009 a fost primul din istoria filialei romanesti a Microsoft in care afacerile au scazut (-12%). Fiindca lunile iulie, august si septembrie 2008 au fost foarte bune, diferenta fata de rezultatele din lunile similare ale anului trecut a fost mare, iar primul semestru fiscal s-a incheiat pe minus. Decembrie a fost totusi prima luna in care afacerile au crescut, iar estimarea arata ca anul fiscal curent ar putea fi incheiat in crestere, desi e greu de crezut ca aceasta ar putea fi de doua cifre, spune Tatomir. Pe regiune cresterea Microsoft ar trebui sa fie moderata, de 1-2%, dar angajamentul filialei de la Bucuresti este sa aiba un procent superior.

El a spus pentru HotNews.ro ca sistemul Windows 7 lansat in octombrie a fost extrem de bine primit si se vinde in cateva zeci de mii de exemplare lunar. "Cred ca obiectivul de a avea 18-19% cota de piata cu Windows 7 la finalul anului fiscal este sustinut de vanzarile actuale", spune Tatomir.

Biroul de reprezentanta al Microsoft Romania si-a schimbat sediul, cei 120 de angajati fiind mutati din Piata Victoriei, intr-una din cele doua cladiri de birouri din Piata Presei. Pana in 2014 in aceea cladire vor lucra 200 de angajati ai Microsoft. In total, compania are 340 de angajati in prezent, iar pana la finele anului se vor mai adauga cateva zeci.

Declaratiile au fost facute la evenimentul de relansare al parteneriatului Frontline initiat in urma cu 25 de ani de cele doua companii si reinnoit in 2010. Parteneriatul presupune punerea in comun a unor produse ale celor doua companii dar si a unor echipe de lucru, iar scopul este livrarea unor solutii integrate software si hardware. In 2010 parteneriatul a fost prelungit pe inca trei ani cu obiectivul de a investi pe plan mondial 250 milioane dolari in solutii de business.