Comisia Europeana a lansat o investigatie preliminara impotriva companiei Google in legatura cu motorul de cautare si cu serviciile de publicitate oferite de aceasta, scrie Financial Times. Comisia Europeana a anuntat miercuri ca a primit si analizeaza trei plangeri impotriva Google, dar ca pana in prezent nu a deschis inca o investigatie oficiala in aceasta privinta.

In cadrul acestei investigatii, care a fost adusa la cunostinta companiei in urma cu doua saptamani, se va cerceta daca intr-adevar Google penalizeaza potentialii competitori de pe piata motoarelor de cautare si daca se foloseste de faptul ca detine un segment de piata semnificativ in Europa pentru a impune preturi marite artificial pentru publicitate.

Desi Google a mai fost implicat in investigatii similare atat in SUA cat si in Europa, pana acum nicio agentie guvernamentala nu a demarat o ancheta oficiala cu privire la competitia neloiala. Potrivit Google, ancheta reprezinta o consecinta a trei plangeri, una dintre ele fiind inregistrata de Microsoft.

In Europa, Google detine 90% din piata articolelor publicitare din domeniul serviciilor de cautare, mai mult decat in SUA, unde acest segment de piata este estimat la 80%.

Celelalte doua plangeri, inregistrate de Foundem si ejustice.fr, sunt legate se sistemul de indexare folosit de Google, cele doua companii sustinand ca ocupa in mod nejustificat o pozitie foarte joasa in rezultatele cautarilor pe Google. Google neaga ca ar dezavantaja unele companii in mod deliberat in sistemul de indexare.