Steve Jobs a explicat joi, intr-o scrisoare deschisa, decizia Apple de a nu permite utilizarea tehnologiei Flash pe majoritatea produselor fabricate sub celebrul brand, relateaza BBC News. iPod, iPhone si iPad nu pot rula acest soft, in ciuda faptul ca tehnologia Flash este folosita la scara larga pe net pentru video sau animatii.

Jobs afirma insa ca Flash a fost conceput pentru "era computerelor si a mouse-ului" si are o eficienta redusa atunci cand este adaptat pentru a rula pe ecrane tactile.

De asemenea, parintele Apple acuza faptul ca Flash este sub controlul exclusiv al Adobe.

Aceasta scrisoare vine la putin timp dupa ce Adobe a anuntat ca a renuntat la eforturile de a dezvolta versiuni ce pot rula pe produsele Apple. Anuntul a intervenit dupa ce Apple a modificat termenii licentelor pe care dezvoltatorii de soft trebuie sa le semneze inainte de a scrie programe ce ruleaza pe produsele companiei.

El sustine ca aceasta tehnologie este negativa pentru epoca telefoanelor inteligente deoarece nu suporta sistemul multi-touch si consuma bateria mult mai repede. Seful de la Apple a adaugat ca Flash-ul a reprezentat motivul numarul unu pentru problemele cu care s-au confruntat Mac-urile.

Steve Jobs a precizat ca, in prezent, exista tehnologii alternative acestui soft, in special pentru web video.