HP va renunta la 9.000 de angajati in urmatorii trei ani si estimeaza ca va putea face economii anuale de peste jumatate de miliard de dolari ca parte a unui amplu plan de restructurare, scrie The New York Times. Compania spune ca va investi un miliard de dolari in automatizarea unor centre de date, astfel ca nu va mai avea nevoie de atat de multi angajati, insa isi va creste eficienta.

Compania din Palo Alto are 300.000 de angajati pe plan mondial si spune ca planul de restructurare ii va permite sa reduca cheltuielile anuale cu un miliard de dolari si cu valori intre 500 si 700 milioane in termen net daca se pun la socoteala si investitiile.

HP spune ca rezultatul automatizarii activitatilor din centrele de date de ultima generatie va creste productivitatea si va permite companiei sa suprime 9.000 de posturi. HP a precizat ca 3.000 de posturi vor fi eliminate iar in alte 6.000 vor fi schimbati angajatii, procesul urmand sa dureze mai multi ani si sa varieze de la tara la tara.

HP are in tara 2.000 de angajati, iar planurile companiei anuntate in februarie indicau dorinta de a mai angaja inca 600.