Anul acesta echipele Politiei au facut circa 370 de verificari la un numar de aproape 800 de persoane fizice si juridice. Au fost descoperite 500 de infractiuni legate de utilizarea fara licenta a unor soft-uri de business ale membrilor BSA, fiind cauzate prejudicii de doua milioane euro. In 352 de cazuri s-a inceput urmarirea penala, iar in 51 de cazuri s-a dispus trimiterea in judecata.
"De ce asa de putine trimteri in judecata? Pe de o parte intervine intelegerea dintre titularul de drepturi si invinuit si pe de alta parte exista o sanctiune administrativa aplicata frecvent (...) Nu cred ca ar trebui marite pedepsele intrucat regimul sanctionator pentru astfel de fapte cred ca este ridicat in comparatie cu alte tari din UE. Noi deja avem sanctiuni destul de severe", e de parere Dan Bucur, Comisar sef, Directorul Directiei de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane. El a precizat ca "activitatea Politiei nu e una de control, ci una de cercetare (...) nu ne ducem la intamplare, ci ne ducem acolo unde avem informatii ca este posibil sa se comita infractiuni".
Instanta decide in multe din cazurile de piraterie internet cu soft de business, confiscarea marfurilor pirat si despagubiri, dar sunt date si pedepse de inchisoare cu suspendare care in general nu se aplica la prima infractiune, insa la o a doua infractiune instanta decide in general sa cumuleze prima pedeapsa cu a doua, a spus Monica Pop, procuror sef al Serviciului pentru coordonarea activitatii Ministerului Public in domeniul drepturilor de proprietate intelectuala.
Reproducerea neautorizata de software se pedepseste cu inchisoare de la unu la patru ani. In putine cazuri se ajunge la inchisoare fiindca de obicei prejudiciul este recuperat, iar legea permite titularului de drepturi de autor sa solicite triplul valorii licentei in asemenea situatie. Societatile comerciale rapund si ele penal, pedeapsa principala fiind amenda intre 5.000 si 600.000 lei la care se pot adauga pedepse complementare (cum ar fi dizolvarea societatii sau suspendarea totala sau partiala a activitatii).
In acest an au ajuns in instanta si cazuri ale unor angajati ai magazinelor Altex si Domo care instalau soft fara licenta pe calculatoarele ce urmau sa fie vandute catre clienti. Acest soft nu figura pe vreo factura, ci era oferit clientului de catre angajat "contra unei sume modice", a spus Magda Popescu, avocat al Business Software Alliance. La Altex prejudiciul a fost mic, circa 5.000 de euro care este in proces de recuperare, prin executare.
Ca exemple mai importante, a fost prezentat cazul unei companii de arhitectura si consultanta din Timisoara care folosea software piratat in valoare de circa 130.000 de euro. Compania a achizitionat apoi soft legal, iar cazul este in curs de investigare.
Un alt exemplu tine de primul caz de piraterie legat de un site de torrente, kartel.ro la care s-a aplicat o condamnare cu suspendare, site-ul a fost inchis, iar detinatorii drepturilor de autor au fost despagubiti si marfurile pirat descoperite dupa perchezitii au fost confiscate, urmand a fi distruse, a precizat Monica Pop.
"Nu este nimeni la adapost", spune Magda Popescu, avocat al BSA, dand exemplul unei societati care a fost verificata, desi isi avea sediul in baza militara Mihai Kogalniceanu, chiar daca nu avea legatura cu aceasta baza. Au fost descoperite programe fara licenta pe zece computere, iar prejudiciul a fost de 26.000 euro.
BSA reprezinta interesele unor producator de soft de business precum Microsoft, Autodesk sau Adobe. Datele aliantei aratau ca in 2009, rata pirateriei software era de 65% in Romania, in timp ce media UE este de 35%. Pierderile aduse de pirateria software au fost de 183 milioane dolari anul trecut in tara, conform datelor BSA.
In ultimii ani, cel mai mare prejudiciu scos la iveala de controale a fost de 800.000 de euro, iar cea mai mare pedeapsa de inchisoare a depasit sase ani.


















Aceste iesiri in presa sunt "Fear, Uncertainty and Doubt", destinate sa sperie oamenii sa nu mai downloadeze de pe torente. Valoarea informationala este mult prea mica, dar probabil BSA are parghiile necesare sa "motiveze" aparitia acestor articole.
Sau poate dl Barza este in pana de subiecte. Ati incercat slashdot ?
BSA astia sunt o firma privata care umbla toata ziua si da in judecata pe unul si altul pt copyright.
Au imputernicire de la "record labels" si distribuitori de software(Micro$oft in special) sa ia firme la intrebari.
Stiti prostia aia cu "Original Windows" lipita pe calculatoarele noi? Pentru BSA esti hot din start daca nu le arati si factura pe care sa scrie windows.
BSA nu are de a face nimic cu artisti sau dezvoltatori de soft.
La sfarsitul anului, dupa ce-si iau profiturile si mai raman bani, da si la casele de discuri sau M$.
Toata chestia ca pirateria face rau la artisti sau code developers e o prostie. Ei nu vad nici un ban de aici.
Mai lipseste si cunoscuta fraza cu pierderile la bugetul statului prin neimpozitarea acestor softuri piratate si nu cumparate.
Sau isi imagineaza stimabilii ce 'vomita" aceste cifre ca Gigel de 12 ani care a dat si el jos de pe torrente ultimul AutoCAD sa se laude in pauza mare in fata colegilor, l-ar fi cumparat cu siguranta daca nu-l putea descarca...
Patetic. Ce nu inteleg stimabilii e ca se discrediteaza singuri cu asemenea argumente.
Problema pirateriei software exista, cu siguranta, dar modul de abordare al acestor "cautatori in gunoaie" nu va rezolva nici in foarte mica parte problema.
Cei care au fost prinsi sa plateasca direct in conturile firmei de software, sa nu dea un ban la asociatiile astea autoinfiintate din lipsa de alta modalitate de scoate bani.