Consiliul de administratie al Apple i-a acordat lui Steve Jobs un concediu medical - a anuntat luni compania americana. Jobs a publicat si o declaratie de presa, in care a precizat ca "va fi in continuare CEO si se va implica in decizii strategice pentru companie". La inceputul anului 2009, Steve Jobs a facut un lucru asemanator. Presedintele Apple Inc. anunta atunci ca va intra in concediu medical pana la sfarsitul lunii iunie 2009 din cauza unor probleme de sanatate mai complexe decat credea. Anuntul i-a luat prin surprindere pe actionari si brokeri, iar actiunile companiei au pierdut 10 procente la vremea respectiva. Jobs este bolnav de cancer la pancreas si a suferit un transplant de ficat. Probabil ca acest concediu medical va fi din nefericire si ultimul.

Cand am scris despre digerati, acea elita care nu s-a dorit elita, dar care au influentat profund lumea in care traim, multiplicand geniul lor si raspandindu-l pe intreaga planeta, semanand multe idei si consolidand fundamentele tehnologice si sociale ale lumii in care traim, m-am referit si la Steve Jobs.

Jobs este membru al generatiei a doua de digerati, impreuna cu partenerul lui mai putin cunoscut Steve Wozniak si marii adversari - Bill Gates si partenerul lui mai putin cunoscut Paul Allen. Daca Gates a creat o tehnologie dura, de loc eleganta si de multe ori stupida, Jobs a reusit sa imbine frumosul cu utilul. Pentru un utilizator Apple ca mine faptul ca discut cu voi acum de pe un PC cu XP este aproape o suferinta. Pentru mine Mac-ul mi-a dat posibilitatea sa-mi exercit profesia mult mai eficace decat as fi facut-o cu ajutorul unui PC, credeti-ma nu sunt singurul.

Steve Jobs este un autodidact la fel ca Bill Gates, ambii nu au reusit sa-si termine studiile universitare, aici insa se termina similaritatile. Steve Jobs este copilul din flori al lui Joanne Simpson, o studenta americanca, care l-a conceput cu un student arab de origine siriana, Abdul Jandali. Micutul a fost adoptat de Paul si Clara Jobs, din Mountain View, Santa Clara , California, acestia dandu-i numele de Steven Paul. Steve Jobs a urmat cursurile liceului din Cupertino, California, frecventand dupa orele de scoala prelegerile de la compania Hewlett-Packard din Palo Alto, California.

In scurt timp el a fost angajat la aceasta companie, in perioada verii, lucrand impreuna cu Steve Wozniak. In 1972, Jobs a absolvit liceul si s-a inscris la Colegiul Reed, din Portland, Oregon. Desi a abandonat facultatea dupa doar un semestru, el a continuat sa audieze unele cursuri precum cel de caligrafie.

In toamna lui 1974, Jobs s-a intors in California, unde a inceput sa participe la reuniunile Homebrew Computer Club, impreuna cu Steve Wozniak. Dorind sa stranga bani pentru o retragere spirituala in India, se angajeaza ca tehnician la Atari, o firma producatoare de jocuri video. Jobs calatoreste in India impreuna cu un prieten din facultate, Daniel Kottke - devenit mai tarziu primul angajat al Apple, in cautarea iluminarii spirituale. S-a intors budist convins, cu capul ras si purtand haine indiene traditionale. In acea perioada a experimentat unele droguri, el spunand despre experientele sale cu LSD - unul dintre cele doua sau trei cele mai importante lucruri pe care le-am facut. A afirmat ca cei din jurul sau, care nu-i impartasesc radacinile sale contraculturale (cultura hippy), nu-i pot intelege in totalitate modul sau de gandire.

In 1976, Steve Jobs, Steve Wozniak, Ronald Wayne si mai tarziu, cu finantare din partea unui semi-pensionar al Intel, manager de produs pe piata si inginer A.C. "Mike" Markkula Jr., fondeaza Apple. Inainte de a co-infiinta Apple, Wozniak a fost hacker. Jobs si Wozniak erau prieteni de cativa ani, ei s-au cunoscut in 1971, cand prietenul lor comun, Bill Fernandez, l-a prezentat pe tanarul de 21 de ani, Wozniak lui Jobs, pe atunci in varsta de 16 ani. Steve Jobs a reusit sa-l convinga pe Wozniak sa asambleze un calculator si sa-l vanda. Pe masura ce Apple a continuat sa se extinda, compania a inceput sa caute un director cu experienta, care sa administreze eficient dezvoltarea acesteia. In 1978, Apple l-a recrutat pe Mike Scott de la National Semiconductor pentru postul de CEO (director executiv), pentru mai multi ani turbulenti. In 1983, Steve Jobs l-a ademenit pe John Sculley de la Pepsi-Cola sa vina la Apple pe postul de CEO (director executiv), intrebandu-l: "Vrei sa vinzi apa cu zahar toata viata ta sau vrei sa vii cu mine si sa schimbi lumea?" In anul urmator Apple a difuzat la televiziune o reclama de Super Bowl intitulata "1984". La adunarea anuala a actionarilor, din 24 ianuarie 1984, Jobs, vizibil emotionat, a prezentat calculatorul Macintosh audientei entuziaste; Macintosh a devenit primul calculator de dimensiuni mici, cu interfata grafica pentru utilizator care a fost comercializat cu succes.

Restul a ramas istorie si cei tineri deja l-au apucat si cunoscut. Dupa umila mea parere, Steve Jobs este cel mai proeminent reprezentant al generatiei a doua de digerati. Un om de geniu, care a facut tone de bani, fara a fi extravagant sau pompos, imbracat in ultimii 20 de ani numai in blugi cu tricou vara si pulover iarna. Jobs este in prezent cel mai mare actionar al companiei Disney si membru in consiliul de directori al Disney si bineinteles actionar majoritar in firma pe care a creat-o - Apple!

Pentru Jobs, budist convins pana in zilele noastre cele patru adevaruri ale budismului sunt certitudini: "nasterea este suferinta, batranetea este suferinta, boala este suferinta, moartea este suferinta".

Ii urez din toata inima sa fie sanatos si Dumnezeu, oricine ar fi El, sa-i aline zilele. Nirvana [*] pentru Steve Jobs, o merita!

Comenteaza pe blogul lui Theophyle