​Larry Page, co-fondator al Google devine CEO al companiei in 4 aprilie in locul lui Eric Schmidt care ocupa functia din 2001, scrie Reuters. Schmidt va ramane insa intr-o functie importanta de presedinte executiv, urmand sa se ocupe de achizitii si diverse parteneriate, clienti si extinderea afacerii. Schmidt spune ca schimbarea va grabi luarea deciziilor la varf.

Larry PageFoto: Reuters

Larry Page, cel care a fondat Google impreuna cu Sergey Brin acum 13 ani va deveni in 4 aprilie CEO al companiei. Page, in varsta de 37 de ani, fusese considerat de actionari ca avand prea putina experienta acum un deceniu pentru a ocupa cea mai importanta functie de la Google, astfel ca a fost adus un manager mai "versat": Schmidt.

Eric Schmidt a declarat pentru Reuters ca schimbarea nu e o reactie la concurenta, ci pur si simplu s-a facut din dorinta ca deciziile sa se ia mai repede in companie fiindca Google are activitati pe multe segmente, astfel ca luarea deciziilor poate fi incetinita de multi factori.

Analisti citati de BBC spun ca schimbarea nu il penalizeaza pe Schmidt care oricum ramane unul din cei mai importanti trei oameni ai companiei, ci e vorba de o miscare normala ca unul din fondatori sa preisa oficial sefia companiei dupa ce a capatat suficient de multa experienta.

Schmidt a facut o treaba foarte buna la Google si formeaza impreuna cu cei doi fondatori un "triumvirat" in care daca au existat neintelegeri, au fost pastrate departe de ochii presei. Compania a anuntat si rezultatele financiare pentru ultimul trimestru din 2010 cand profitul a ajuns la 2,54 miliarde dolari, fata de 1,97 miliarde dolari in perioada similara a lui 2009. Veniturile au urcat cu 28%, spre 8,44 miliarde dolari.