Reteaua de socializare Facebook a implinit vineri sapte ani de activitate pe internet. Site-ul a fost initial lansat in februarie 2004, sub numele de “TheFacebook”, informeaza blogul Mashable. La ora actuala, serviciul are peste 500 de milioane de utilizatori si inca inregistreaza cresteri semnificative de la o luna la alta.

Foto:

Initial, Facebook a fost gandita ca o retea pentru studentii si absolventii universitatilor americane din Ivy League. Reteaua a trecut de pragul de 100 de milioane de utilizatori abia in august 2008, la patru ani de la lansare, iar in septembrie 2009 avea deja 300 de milioane de useri.

Facebook are in Romania aproape 2,6 milioane de utilizatori, jumatate dintre ei trecandu-si la profil si orasul de resedinta, arata datele serviciului de monitorizare facebrands lansat de agentia de comunicare in social media Standout.

Dintr-un total de 2,59 milioane utilizatori de Facebook in Romania, 1,25 milioane (48,34%) au adaugat orasul de resedinta la profilul lor de Facebook, iar din acestia, 24,22% (303.360) sunt in Bucuresti. Orasele cu cei mai multi utilizatori de facebook, in afara de Bucuresti sunt: Cluj-Napoca (105.100 utilizatori, 8,39%), Timisoara (90.780, 7,25%), Iasi (84.440, 6,74%), Constanta (61.860, 4,94%) si Brasov (56.720, 4,53%). (V.B.)