Comisia Internationala pentru Comert a decis ca Apple nu a incalcat nici un patent Nokia in cazul telefonului iPhone 3G[S] si a player-ului muzical iPod Nano, informeaza Reuters. Decizia instantei vine dupa o plangere inaintata de Nokia in decembrie 2009 si nu este definitiva, Comisia Internationala pentru Comert urmand sa dea o sentinta definitiva in vara acestui an.

iPhone 3GSFoto: Apple

Nokia a decis sa astepte decizia finala a Comisiei inainte de a face orice alta miscare, a declarat purtatorul de cuvant al companiei, Mark Durrant. Cele doua companii s-au dat in judecata reciproc pentru incalcarea mai multor patente care vizeaza nu numai tehnologii folosite in telefonia mobila, ci si in calculatoare personale sau playere muzicale.

Nokia a pierdut in ultimii ani o parte importanta din cota de piata dominanta pe care o mentine pe multe piete, mai ales in segmentul de varf al telefoanelor inteligente. Telefonul Apple iPhone si telefoanele bazate pe Google Android domina acest segment, iar Nokia si Blackberry, doi jucatori importanti in trecut, au cote de piata in scadere. Anul acesta, Nokia a anuntat ca va adopta sistemul de operare Microsoft Windows Phone 7 pentru a recastiga terenul pierdut in ultimii ani.