VIDEO Apple la 35 de ani: cum a evoluat cel mai mare jucator din IT

de Constantin Barbu     HotNews.ro
Vineri, 1 aprilie 2011, 16:41 Economie | IT

Logo-ul Apple intre 1977 si 1997
Foto: Apple
Pe 1 aprilie 1976, Steve Jobs, Steve Wozniak si Ronald Wayne fondau Apple Computers, o companie care vindea computere fabricate manual la pretul de 666,66$. 35 de ani mai tarziu, Apple este cel mai mare jucator din domeniul tehnologiei, depasind rivalul Microsoft in ceea ce priveste valoarea de piata. Cu un portofoliu de produse care au redefinit, practic, toate pietele pe care au intrat, Apple are o poveste definita in egala masura de greseli si reusite.

Jobs si Wozniak s-au cunoscut in 1971, cand Woz avea 21 de ani, iar Jobs 16. Amandoi impartaseau o pasiune intensa pentru noul domeniu al computerelor, dar niciunul dintre ei nu isi putea permite, la vremea respectiva, sa isi cumpere unul. Dintre cei doi, inca de la inceput, Wozniak s-a remarcat prin abilitatea sa de a optimiza si crea sisteme computerizate, Jobs fiind mult mai interesat de design si de partea economica a afacerii. Primul computer construit de echipa celor doi, Apple I, a fost creat pentru un magazin numit The Byte Shop. Paul Terrell, proprietarul magazinului, i-a promis lui Jobs ca va plati 500$/computer daca acesta va putea sa ii livreze 50 de exemplare pana la o data stabilita de comun acord.



Apple I / Sursa foto: Flickr

Dupa unele dificultati initiale, Wozniak si Jobs au reusit sa livreze computerele la timp si sa castige suficienti bani pentru a trece la proiectarea generatiei a doua. Spre deosebire de majoritatea calculatoarelor epocii, Apple I avea integrata o interfata video, care folosea un televizor pe post de afisaj, intr-o perioada in care majoritatea calculatoarelor nu aveau nici un fel de display. Computerul putea afisa doar text, la o rata de 60 de caractere pe secunda si folosea casete cu banda magnetica pentru stocarea datelor, la o viteza de transfer de 1200 de biti pe secunda.

In total, doar 200 de exemplare de Apple I au fost produse. Toate computerele erau asamblate manual, iar numarul componentelor folosite era mult mai mic decat in cazul altor calculatoare ale epocii. Pretul de vanzare de 666,66$ (echivalentul a 2550 la valoarea actuala a dolarului) a fost ales dupa preferinta lui Wozniak pentru cifre care se repeta.

In 1977, Apple si-a schimbat logo-ul initial intr-o varianta asemanatoare cu cea actuala: marul muscat multicolor, unul dintre cele mai iconice imagini de marca din istorie. Logo-ul avea sa fie folosit pana in 1998. Cel de-al doilea model, numit Apple II, aducea in plus fata de prima varianta un adaptor grafic mult mai performant, care putea afisa imagini in culori. Noul computer avea o carcasa mult mai bine finisata, o tastatura noua si un procesor la 1Mhz, ajutat de 4KB de memorie RAM. Produs in nu mai putin de opt variante intre 1977 si 1993, seria Apple II a fost una dintre cele mai de succes din istoria companiei, fiind vanduta in milioane de exemplare.

La inceputul anilor ’80, competitia devenise mult mai acerba decat la inceput, odata cu intrarea pe piata a IMB, cu modelul PC. Compania a lansat modelul Apple III, care s-a remarcat prin rata foarte mare a defectelor, cauzate de o alegere proasta in designul computerului: in loc sa fie racit cu ajutorul unui ventilator, Apple III era racit doar cu radiatoare, o insistenta a lui Jobs, care voia un computer cat mai silentios. Pierderile de imagine ale companiei au fost importante, mai ales in segmentul companiilor, care au inceput sa se indrepte spre alte solutii.

In 1983, Apple a introdus primul computer cu o interfata grafica, numit Apple Lisa. Bazat pe un concept tehnologic preluat de la Xerox, noul calculator folosea un mouse, o premiera la acea epoca, si introducea in concepte precum “icon” si “desktop”. In timp ce majoritatea competitorilor, inclusiv IBM PC si Apple III, erau bazati pe interfete text, Lisa a adus o adevarata revolutie, dar la un pret mult prea mare pentru a fi un succes comercial: 9 995$.

Primul Macintosh, numit dupa o varianta scrisa gresit a unui soi de mere (McIntosh), a fost lansat in anul 1984 ca un computer destinat nu doar mediului de afaceri, ci si utilizatorilor obisnuiti. Bazat pe o interfata grafica mai avansata decat cea de pe primul Lisa, primul Mac a fost lansat cu o campanie publicitara extrem de intensa: Apple a cumparat zeci de pagini de publicitate in reviste si ziare de mare tiraj si i-a cerut regizorului Ridley Scott sa realizeze o reclama de televiziune care sa promoveze noul computer. Rezultatul a fost unul dintre cele mai apreciate spoturi publicitare din istoria publicitatii si facea referire la o lume distopica, similara celei din romanul “1984” a lui George Orwell.



Inca de la inceput, computerele Apple Mac au fost adoptate in domeniul graficii si al designului, unde si-au mentinut dominatia pana in prezent.

Dupa un conflict intern in cadrul companiei, co-fondatorul Steve Jobs a parasit compania in 1985, pastrand o singura actiune, care ii permitea sa afle o serie de informatii din interiorul Apple. Dupa plecarea de la Apple, Jobs a fondat NeXT Computers, o firma care producea calculatoare pentru mediul academic si pentru cercetare, bazate pe un sistem de operare derivat din Unix, numit NeXTstep. Designul futurist al modelelor NeXT a adus multe laude companiei din partea designerilor din intreaga lume, dar preturile prohibitive au limitat succesul comercial al firmei. Notabil este faptul ca bazele World Wide Web-ului, practic ale internetului asa cum il stim azi, au fost puse pe un computer NeXT folosit la centrul de cercetare CERN din Elvetia de catre Tim Berners-Lee, inventatorul Web-ului.

Dupa plecarea lui Jobs, Apple a intrat pe o panta descendenta care a durat pana in 1997, in principal din cauza lipsei de inovatie si a unui management defectuos. Situatia in cadrul companiei a devenit atat de proasta incat Michael Dell, de la Dell Computers, a recomandat companiei sa inchida operatiunile si sa dea banii inapoi actionarilor.

La sfarsitul lui 1996, Apple a anuntat adoptarea sistemului de operare NeXTstep, produs de compania lui Jobs, si reintoarcerea lui Steve in cadrul companiei ca CEO. In 1997, Jobs a anuntat un parteneriat cu Microsoft, care urma sa produca o versiune a suitei de aplicatii de birou Office pentru platforma Mac si sa investeasca 150 de milioane de dolari in Apple.

Un an mai tarziu, in 1998, Apple a revenit in forta, odata cu lansarea primului model de iMac. Construit ca un sistem integrat intr-o singura carcasa, primul iMac era disponibil intr-o gama larga de culori translucide si oferea performante competitive, la un pret rezonabil. Computerul a devenit un simbol cultural al sfarsitului anilor ’90 si a revitalizat Apple din punct de vedere financiar. La un an dupa lansarea primului iMac, Apple a lansat si un laptop cu un design similar, numit iBook.



In 2001, compania din Cupertino a anuntat sistemul de operare Mac OS X, bazat pe NeXTstep, care inca mai este folosit si in prezent, fiind la a saptea varianta. Interfata noului sistem de operare era optimizata pentru a fi usor de folosit, iar lipsa virusilor reprezenta un avantaj important, care a sporit considerabil vanzarile de Mac-uri.

Tot in anul 2001, in octombrie, Apple a lansat poate cel mai important produs din istoria companiei: primul iPod. Cu un pret mult mai mare decat media la vremea respectiva, de 399$, iPod avea o capacitate de stocare de 5GB si era compatibil doar cu computerele Apple. In timp, aparatul Apple a devenit sinonim cu muzica portabila, fiind vandut, in mai multe variante, in peste 260 de milioane de exemplare.

Computerele Mac au continuat sa defineasca designul in industria calculatoarelor personale si pe parcursul anilor 2000, Apple lansand mai multe produse spectaculoase, cum au fost iMac-ul “Lampa” si modelul PowerMac Cube.



In anul 2005, Apple a facut tranzitia la procesoare Intel, permitand utilizatorilor pentru prima data sa ruleze Windows in mod nativ pe computerele Mac. Trecerea pe platforma Intel a permis si o scadere semnificativa a costurilor, iar platforma Mac a inregistrat cresteri semnificative ale cotei de piata, mai ales in SUA.

Primul telefon produs de Apple, celebrul iPhone, a fost lansat in anul 2007 si a schimbat radical modul in care sunt vazute telefoanele inteligente, prin introducerea unei serii de functii noi, cum ar fi display-ul multi-tactil, care permitea utilizatorilor sa foloseasca gesturi pentru a controla aparatul.

Trei ani mai tarziu, in 2010, Apple a lansat prima tableta de succes, modelul iPad, care s-a vandut in peste 20 de milioane de exemplare in primul an, fiind astfel unul dintre cele mai de succes produse din toate timpurile.

La ora actuala, valoarea de piata a Apple este de peste 320 de miliarde de dolari, a doua in lume dupa compania petroliera Exxon.


Citeste mai multe despre   












Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

5636 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Corectare date (Vineri, 1 aprilie 2011, 16:49)

    KFF [anonim]

    Valoarea e 320 miliarde dolari , nu 220 miliarde dolari .
    • +2 (2 voturi)    
      typo (Vineri, 1 aprilie 2011, 16:50)

      Constantin B. [utilizator] i-a raspuns lui KFF

      Multumim, a fost o apasare gresita de tasta, am corectat.
  • +3 (3 voturi)    
    Mouse (Vineri, 1 aprilie 2011, 16:59)

    Nistertoller [utilizator]

    Mouse-ul tot de la Xerox l-au luat; de fapt interfata grafica n-ar fi functionat fara un mouse.
  • +6 (6 voturi)    
    mda... (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:01)

    me [anonim]

    putin exagerata faza cu "cel mai mare jucator din it".
    actiunile apple sunt foarte umflate la ora actuala. pe langa asta este o companie foarte fragila: cand s-a imbolnavit jobs au scazut rapid actiunile.
    nu a facut atatea inovatii pe cat se spune. mai mult a profitat de inovatiile facute de altii.
    pana una alta microsoft si intel s-au lansat pe greselile IBMului, iar apple pe cele ale xeroxului
    • -5 (13 voturi)    
      permite-mi sa te corectez (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:17)

      meme [anonim] i-a raspuns lui me

      Microsoft s-a lansat din cauza ca Apple nu era dispus sa foloseasca copyright pe software. Software-ul era considerat chesti de matematica, Apple era interesat sa vanda hardware-ul. Microsoft a luat tot ce-a putut de la Apple si a scos Windows cu copyright, si asa a inceput Dark Ages in computing. Uita-te la relatia Bill Gates - Apple, de la inceputuri si ai sa vezi de la cine s-a inspirat Microsoft. S-au lansat dupa aia pe spatele IBM, pentru ca nici IBM nu era interesat sa fie un jucator mare in software.

      Legat de actiuni umflate, poate imi explici si mie cum stii ca niste actiuni sunt umflate. Daca ai stii ca sunt frontrun sunt convins ca ai fi miliardar acuma. Faptul ca se misca cu sanatatea lui Job inseamna doar ca imaginea si imaginatia lui Job sunt un factor important in pret, nu inseamna nicidecum ca sunt umflate. De cand valoarea companiei este doar in productie si nu in oameni? Omul potrivit, la locul potrivit, la timpul potrivit, asa o sa fie intotdeauna. Sclipirea vine foarte rar de la mai multi oameni in acelasi timp.
      • +6 (8 voturi)    
        deci (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:40)

        me [anonim] i-a raspuns lui meme

        ms s-a inspirat de ala apple (care s-a inspirat de la xerox) cu OSul grafic, si mouseul.
        ms DOS a fost inainte de asta. intai a profitat de IBM si apoi de apple microsoft.
        oricum ceea ce vroiam sa zic ca marii jucatori de pe piata IT toti su lansa pe greselile celorlalti. nu pot i spune ca vreunul dintre ei (MS, Apple, Intel, Google etc) sunt curati ca lacrima.

        poti sa-mi spui si mie d c ai da 40 de milioane cand iti poti lua un modil la fel de tare cu 20-25? valabil si pentru computere!
        appleul este o moda acum pentru ca "arata bine" si e usor de utilizat (adica mai penstru tot prostu).
        si fiind la moda oamenii dau pe el mai mult decat face.
        cand asta se va termina, nu va mai vinde appleul atat de mult cu aceste preturi.
        pretul actiunilor se bazeaza pe cat de bine e vazuta compania, pe increderea in companie. la ora actuala este o mare incredere in apple, daca daca trece moda acest lucru se va termina si nu ii vad bine.
        • -3 (9 voturi)    
          nu e chiar asa.... (Vineri, 1 aprilie 2011, 21:49)

          pcd [anonim] i-a raspuns lui me

          in primul rand de ce jignesti('mai pt tot prostul')? in al doilea rand computerele Apple costa mai mult dintr-un numar de motive. cateva dintre ele ar fi: stabilitatea sistemului de operare; integrarea excelenta intre hard si soft(ambele inginerite de aceeasi companie); lipsa virusilor, stabilitatea aplicatiilor etc. toate acestea asigura un mediu de lucru extrem de securizat si stabil, spre deosebire de Windows. calculatoarele Apple sunt folosite in grafica, muzica, productia de film, 3D etc. asa ca intai incearca sa utilizezi, apoi sa emiti o parere. eu personal utilizez si Windows si Apple si pot spune cu mana pe inima ca pentru lucru Apple e de departe cel mai bun......
          • -2 (4 voturi)    
            si marmota.... (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 9:36)

            adib [anonim] i-a raspuns lui pcd

            cind ai 5% din piata nu intereseaza pe nimena sa faca un virus pentru acel sistem de operare. Valabil si pentru linux. Si pina la urma imi explici si mie de ce trebuie sa dau 2500euro pe un PC cind aceeasi configuratie sau chiar mai buna o iei cu 1000 ? Si sa ma lasi cu integrarea hard/soft. TOATE componentele sunt facute in Asia (China, Taiwan).
          • 0 (0 voturi)    
            wow... (Marţi, 5 aprilie 2011, 19:29)

            me [anonim] i-a raspuns lui pcd

            "stabilitatea sistemului de operare" -> categoric nu ai lucrat suficient pe mac... avand in vedere ca are 5 configuratii posibile eu as zice ca e chiar extrem de instabil
            " integrarea excelenta intre hard si soft" -> aici nu te contrazic, dar daca iti cumperi un laptop de firma obtii cam acelasi lucru
            "lipsa virusilor" -> daca imi fac si eu un sistem de operate pot sa cer 1000 euro pe el? ca sigur nu-s viruti deloc pentru el. nu sunt virusi nu pentru ca e sistemu bun, ci pentru ca nu e interes sa faca luema virusi pt mac.
            folosesc mac de 2 ani si ...
            "calculatoarele Apple sunt folosite in grafica, muzica, productia de film, 3D etc" -> sincer habar sa se fi folosit sau nu pt. asa ceva, dar la ce placi video au ma cam indoiesc...
            o sa inchei prin a spune ca prefer windowsu
        • 0 (2 voturi)    
          da (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 17:24)

          meme [anonim] i-a raspuns lui me

          "Augmentation of Human Intellect", ai auzit de ei? Vezi de la cine s-a inspirat si Xerox, ai sa intelegi de ce conteaza mult omul potrivit...

          Si inca ceva: "If I have seen further it is only by standing on the shoulders of giants". Cei care au ajuns unde au ajuns sunt acolo pentru ca au reusit sa vada mai departe nu pentru ca au gresit ceilalti. Te las pe tine sa vezi cine-a zis ce-am citat.

          Nu iei mobil la fel de tare nici sa vrei. Ultima generatie are conectorul de 10GB, fa un laptop la fel in perioada in care a fost facut ultimul MBP si ai sa vezi ca nu o sa poti. De fapt nu stiu daca poti sa faci nici acuma asa ceva.

          Sunt convins ca unii oameni dau bani pe el pentru ca este la moda, dar deocamdata dau si se vinde. Nu decizi tu ce vrea piata, se pare. Cand o sa fie asa nu o sa mai valoreze compania atata. Deocamdata atat valoreaza si pretul nu este umflat deloc. Si hai sa-ti mai spun o chestie, toti cei pe care ii cunosc eu, personal, si au Mac lucreaza in IT si au Mac pentru ca GUI-ul este peste MS si sub capota are BSD, adica the best of both worlds. Arata-mi ca poti sa faci asa ceva si te cred.
    • -2 (6 voturi)    
      hmmm (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:20)

      ampersand [utilizator] i-a raspuns lui me

      Fără să fiu un partizan iPhone, dar lucrând în domeniu... Un coleg de la tech-support a fost în Elveția săptămâna trecută: 88% din populația totală are un iPhone. Populația totală - adică cu bunici, nou-născuți, căței și purcei. Iar din cei peste 18 ani - 96%.
      • +5 (5 voturi)    
        ok... (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:35)

        me [anonim] i-a raspuns lui ampersand

        dar moda e trecatoare.
        iOrice e acum o moda.
        cati au nevoie cu adevarat de un ipone? cand moda va trece apple va cadea...
        nu in sensul ca va da faliment, in sensul ca nu va mai fi asa smecher
      • +1 (1 vot)    
        I-a numarat el? (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 23:50)

        Berzelius [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

        As crede dupa ce vad un recensamant oficial. Sau macar o statistica (cat de cat) independenta.
  • +1 (3 voturi)    
    0-320 (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:02)

    Anon [anonim]

    O firma care era in pragul falimentului acum 10 ani si care a ajuns astazi la 320 de miliarde de dolari ... merita respectata .
  • +9 (11 voturi)    
    Exagerare (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:16)

    msb [anonim]

    Cred ca e o exagerare ca Apple sa fie numit "cel mai mai mare jucator din IT". Apple este mai degraba o companie de "consumer electronics" si asta nu inseamna ca sint mai putin importanti ci pur si simplu e un domeniu putin diferit.
    In IT numele importante sint IBM, Oracle, Cisco etc chiar si Microsoft .
    Daca nu ma credeti, faceti un exercitiu de imaginatie: daca Apple dispare cit de afectate vor fi departamentele de IT ale marilor corporatii?
    • -10 (14 voturi)    
      Departamente IT (Vineri, 1 aprilie 2011, 18:33)

      Dragos [anonim] i-a raspuns lui msb

      Prefer sa fac un alt exercitiu de imaginatie (sau acelasi cu al tau, dar formulat diferit): daca marile corporatii ar trece pe Mac-uri, cate dintre ele vor mai avea nevoie de departamente de IT?
      • +6 (6 voturi)    
        Mda (Vineri, 1 aprilie 2011, 20:17)

        un roman [utilizator] i-a raspuns lui Dragos

        Exercitiul tau de imaginatie este imposibil de realizat.
        Sper ca intr-o buna zi vei intelege de ce.
        • -8 (8 voturi)    
          mda din nou (Vineri, 1 aprilie 2011, 20:53)

          D [anonim] i-a raspuns lui un roman

          Sper ca intr-o buna zi vei intelege ca deja se poate. Am lucrat intr-una care in 1998 a trecut pe Mac si a renuntat la departamentul de IT. O firma externa venea sa verifice daca totul e ok 2-3 zile pe an.
          Unul dintre motivele pentru care marile corporatii nu au inca Mac-uri e pentru simplul fapt ca cei care ar trebui sa le recomande (i.e. departamentul de IT) nu au nici un interes in a-si pierde slujbele
          • +4 (6 voturi)    
            Daca a trecut in 1998 (Vineri, 1 aprilie 2011, 22:13)

            Nistertoller [utilizator] i-a raspuns lui D

            la Mac uri, si inca n-a dat faliment, felicitarile mele. Zi-mi si mie ce firma e aia si ce creioane folosesc?

            Singurul loc pe care Apple l-a avut pe piata a fost la inceputul anilor 90, si asta a fost doar pentru aplicatii grafice. Au mai rezistat un pic cu powerpc, dar doar pentru ca dinozaurii auzisera ca nu faci desktop publishing decat pe macintosh. Dar doar pana prin 95. Dupa care Apple a insemnat doar calculatoare colorate frumos si i-gadgeturi.

            Apropo, toata lumea injura windows ca nu e stabil. Am fost nevoit sa gestionez si Mac-uri (din cauza dinozaurilor de care vorbeam mai sus). Sustin cu mana pe suflet ca Windows 95, chiar si Windows 3.11 sunt modele de stabilitate fata de orice MacOS.
      • +4 (4 voturi)    
        Ce inseamna IT (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 10:36)

        msb [anonim] i-a raspuns lui Dragos

        Dragos, daca incerc exercitiul de imaginatie propus de tine, ma intreb pe ce sisteme vor rula aplicatiile business critical* care au nevoie de high availability etc. Nu pot sa-mi inchipui ca data-center-urile vor fi populate cu sisteme Apple..
        Ce voiam eu sa spun e ca daca Apple nu ar exista, partea de end user sta bine mersi cu PC-uri cu Windows sau Linux. Apple nu are insa solutii - din cite stiu eu - pentru sistemele critice.

        * scuze pentru amestecul de engleza cu romana. nu stiu care sint termenii echivalenti (si acceptati) in romaneste.
  • -7 (9 voturi)    
    No. 1 (Vineri, 1 aprilie 2011, 17:41)

    Thheo [anonim]

    Nu este nicio exagerare, este cea mai mare companie IT conform evaluarii de piata ( bursa ).. i-au depasit anul trecut pe M$..
    • +5 (7 voturi)    
      asa, si? (Vineri, 1 aprilie 2011, 18:36)

      Arkan [utilizator] i-a raspuns lui Thheo

      Macpro Two e 17000 de lei.
      Am facut un sistem asemanator, cu un i7 Sandy Bridge si am iesit sub 5000 lei.

      Snobismul costa.
      • +5 (7 voturi)    
        da, dar n'are mar muscat pe el (Vineri, 1 aprilie 2011, 19:35)

        costica [anonim] i-a raspuns lui Arkan

        deci la 5000 e tare scump, ar fi trebuit sa coste 2000 :)
        imaginea e totul :P
      • +1 (1 vot)    
        care e legatura?? (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 13:49)

        Thheo [utilizator] i-a raspuns lui Arkan

        Era vorba de faptul ca este numarul 1 conform capitalizarii de piata. Nu vorbeam de ce este mai bun sau mai rau ca valoare absoluta. Ce legatura are pretul unui computer vandut de unul sau altul??

        http://articles.sfgate.com/2010-05-27/business/21455982_1_ipod-media-players-apple-share

        Sunteti frustrati rau? sau va dati toti in petec ca tara de mini-tehnicus..
  • 0 (2 voturi)    
    Mac vs PC (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 10:25)

    Radu [anonim]

    Ce faci cand Mac OS-ul se blocheaza? (il restartezi, altceva nu poti sa ii faci, mi se intampla cel putin o data pe zi) Ce faci cand Windows 7 se blocheaza? (dai end process la explorer, dureaza cam 10 secunde pana revine la normal cu toate programele care erau rulate)
    • +2 (2 voturi)    
      are you for real? (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 17:50)

      Thheo [anonim] i-a raspuns lui Radu

      ALT+CMD+ESC iti da lista de procese curente si poti da force quit.. in alta ordine de idei este un unix ( daca vorbim de macosx ) si poti vedea din terminal sau chiar console toate procesele si sa faci ce vrei.. daca nu te pricepi tu nu inseamna ca este prost.. dar e greu intr-adevar cand inca din scoala generala ni se baga pe gat doar windows.
    • +1 (1 vot)    
      serios? (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 18:01)

      meme [anonim] i-a raspuns lui Radu

      Cum dai end task la explorer daca s-a blocat W7? Ii blocat, remember? Daca pornesti task managerul inseamna ca Windows nu ii chiar blocat. A, s-a blocat Windows Explorer si dai drumul la task manager? Pai daca ai Mac atunci sigur stii de Force Quit, nu? Sau daca esti expert UNIX deschizi un terminal si dai un kill/killall. Pe OS X, Finder ii recunoscut de sistem asa incat Force Quit pentru Finder zice Restart, de fapt. Dupa Linux si BSD, OS X ii favoritul meu. Windows ii undeva departe, dupa BeOS, mai ales dupa experientele sinucigase cu Vista si hack-urile repetate (REMOTE!!!) in W7.
  • +3 (3 voturi)    
    Profit... (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 13:29)

    aabbcc [utilizator]

    Multumim pentru reclama Apple domnule Barbu.
    Totusi Microsoft este cea mai profitabila companie din IT desi are o valoare pe bursa mai mica decat Apple; ceea ce face Microsoft a 2-a cea mai profitabila companie privata din lume dupa Exxon. In acest sens, precum si in pofida prezentei pe piata atat in domeniul corporate cat si consumer(95% din toate desktop-urile lumii utilizeaza windows) as zice ca Microsoft e cel mai mare jucator pe piata IT. Nu mai zic ca Apple e 100% "consumer oriented".
    Produsele mobile Apple din ultimii ani sunt extraordinare, insa reprezinta doar niste gadget-uri in mindshare-ul colectiv.
  • -1 (3 voturi)    
    utilizator mac (Sâmbătă, 2 aprilie 2011, 14:15)

    Razvan [anonim]

    Sunt un utilzator Mac in timpul liber si Microsoft la lucru sa zicem ca fac parte din toti prostii care folosesc Mac asa cum s-a exprimat un necunoscator mai devreme, pe la inceputul comentariilor. Vreau sa va zic ca este incomparabil mult peste friendly, helpful si aici ma refer la Mac. Nu imi pare rau ca am dat banii care i-am dat pe Mac pro-ul meu. asa ca eu zic sa isi dea cu parerea cei care folosesc ambele sisteme nu numai cei care folosesc un singur sistem. In ceea ce priveste piata It cred cu siguranta ca face legea acum.....Uitativa la Microsoft numai cite incercari nereusite au avut ultimii ani si citi se pling de problemele avute ca utilizatori. Numai bine


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi