Elan Schwartzenberg cere insolventa Realitatea Media intr-un dosar inregistrat pe 2 septembrie, primul termen de judecata fiind 7 septembrie. Masura vine dupa ce, in primavara, Elan Schwartzenberg a cumparat pachetul majoritar de actiuni de la Sorin Ovidiu Vantu. Pana luni dupa-amiaza, Elan Schwartzenberg nu a putut fi contactat. El va tine marti o conferinta de presa. Managerul Realitatea, Sebastian Ghita, a spus pentru HotNews.ro ca "stiam de aceasta intentie a actionarului majoritar" si ca "voi pastra contractul de management".

Ghita s-a limitat sa spuna ca "in mod evident, Realitatea apartine telespectatorilor" si ca "insolventa este parte din viata unei companii".

Insolventa este un pas inainte de intrarea firmei in faliment, iar aceasta procedura este ceruta de unele companii pentru a se proteja in fata creditorilor. In urma declararii insolventei de catre o instanta, compania vizata intra in administrarea unei companii specializate. In cazul Realitatea Media, ar putea duce la ruperea de facto a contractului de management cu societatea Asesoft, controlata de Sebastian Ghita.

  • Pana in momentul vanzarii Realitatea, Sorin Ovidiu Vantu s-a angajat intr-un conflict deschis cu Sebastian Ghita, manifestandu-si intentia de a rupe contractul de management incheiat cu acesta anul trecut. Dupa vanzare, si Elan Schwartzenberg si-a manifestat precautia in privinta contractului de management, recent el spunand intr-un interviu pentru Paginademedia.ro ca "sunt foarte nemultumit de situatia financiara actuala a grupului Realitatea, drept pentru care sunt numeroase critici la adresa managementului. Dar sunt foarte multumit de relatia cu Sebastian Ghita". Ulterior, Schwartzenberg a fost citat de Jurnalul National afirmand ca el si Sebastian Ghita vor fi "in continuare parteneri" pe baza unei intelegeri cu Sebastian Ghita personal, nu cu Asesoft.

Recent, Willbrook International, care negociaza preluarea The Money Channel, a anuntat ca a incheiat un contract prin care Realitatea se va muta intr-o cladire detinuta de aceasta companie. In prezent, Realitatea TV functioneaza intr-un contract pe baza unui contract de inchiriere intre Asesoft si C.N.I. Coresi.

UPDATE Contactata luni de HotNews.ro, Laura Albani, director Coresi, a spus pentru HotNews.ro ca "avem propriul proces cu termen pe 17 septembrie, prin care Realitatea Media fie plateste [datoriile catre Coresi], fie intra in insolventa". Ea a spus ca, de la incheierea contractului actual cu Asesoft, aceasta companie a platit chiria in fiecare luna, "platile sunt la zi", insa au ramas neachitate datorii de circa 2.800.000 de lei acumulate de Realitatea Media pe vremea cand spatiile erau contractate de aceasta.

Potrivit datelor afisate la Ministerul Finantelor, Realitatea Media a inregistrat, in 2010, o cifra de afaceri de 97,5 de milioane de lei, pierderi de 86,2 milioane de lei si datorii de 308,5 milioane de lei. In 2009, cand cifra de afaceri se ridica la 127 de milioane de lei, pierderile ajungeau la 165,5 milioane de lei, iar datoriile - la 258,6 milioane de lei. Numarul de salariati a scazut de la 1026 in 2009 la 796 in 2010.

Realitatea Media

  • Cifra de afaceri 2010 - 97.478.331 lei
  • Pierdere 2010 - 86.205.211 lei
  • Datorii 2010 - 308.518.552 lei
  • Nr. salariati 2010 - 796
  • CA 2009 - 127.032.615 lei
  • Pierdere 2009 - 165.486.082 lei
  • Datorii - 258.693.760 lei
  • Nr. salariati 2009 - 1026

N. Red. Au mai scris pe subiect Dailybusiness.ro si ReporterVirtual.ro