Peste 73% dintre apelurile la numarul unic de urgenta 112 din primele opt luni ale acestui an au anuntat urgente false, conform datelor Serviciului de Telecomunicati Speciale (STS), publicate joi de operatorul de telefonie mobila Vodafone, care a demarat o campanie de informare in media privind folosirea corecta a acestui numar si acordarea masurilor de prim ajutor in caz de urgenta.

Campania, realizata impreuna cu asociatia React, este sustinuta de doua spoturi TV si un spot radio. Primul va promova importanta cunoasterii masurilor de prim ajutor, iar cel de-al doilea va atrage atentia asupra efectelor utilizarii abuzive a numarului de urgenta 112. Spoturile TV vor fi difuzate in regim de anunt de utilitate publica, incepand cu luna septembrie.

Campania pentru promovarea masurilor de prim ajutor este sustinuta prin filme demonstrative, care prezinta principalele manevre de prim ajutor, explicate si ilustrate de medici specialisti din cadrul SMURD. Filmele demonstrative sunt disponibile pe site-ul campaniei, www.salvez.ro.

Mai multe detalii pe WebPr.ro.