​Radu Moraru si echipa lui de la emisiunea Nasul au primit, miercuri, de la CNA licenta audiovizuala prin satelit pentru postul Nasul TV. Radu Moraru, care in urma cu cateva luni a incetat sa mai realizeze emisiunea la 10 TV, a spus la CNA ca, pe langa "Nasul", la noul post "tot programul este un laborator de creatie", care "de luni pana joi isi propune sa informeze publicul", vineri si sambata va difuza emisiuni de arta, cultura si sanatate, iar duminica - divertisment. El a spus ca intentioneaza sa lanseze proiectul "cat de repede - in ianuarie".

Radu Moraru a declarat presei pe marginea sedintei CNA ca investitia initiala se ridica la circa 600.000 de euro si ca va fi sustinuta partial din banii echipei, dar si din publicitate. El a spus ca exista deja un acord cu o regie de publicitate care sa reprezinte postul si ca, pentru primul an, estimeaza ca veniturile din publicitate se vor ridica la circa 800.000 de euro.

  • Postul este operat de Fire Breaking News SRL, firma din Bucuresti unde asociati sunt Anda Blindu si Ioana-Lacramioara Reit, cu cate 50%, iar administratori sunt Anda Blindu si Adrian Buca, producatorul emisiunii "Nasul" la B1 TV si, apoi, la 10 TV.

Radu Moraru a spus la CNA ca exista deja un acord cu platforma AKTA pentru preluarea Nasul TV si ca "avem intalniri cu alti operatori, vom avea contracte semnate, sper eu, chiar cu toti cablistii". Intrebat de presa daca sunt discutii si cu RCS-RDS, el a spus ca da, avand in vedere ca proiectul 10 TV in care au colaborat echipa sa si operatorul de cablu s-a incheiat amiabil.

Cum arata programul propus de Nasul TV, potrivit lui Radu Moraru:

  • La pranz este un tronson cu temele zilei - un "radar al evenimentelor".
  • Urmeaza un "tronson parlamentar", ce se refera la toate deciziile, voturile, legile din ziua respectiva. Urmeaza Exclusivitatea zilei, apoi Exploziv - emisiune prezentata drept dezvaluirea zilei, subiectul principal abordat dintr-un unghi pe care nu-l gasim in alta parte.
  • Inainte de emisiunea Nasul, programata seara, are loc o "sedinta de sumar a ziaristilor", anticipare a ceea ce va publica presa a doua zi.
  • Dupa emisiunea Nasul, "avand in vedere ca avem un blog foarte animat, ii vom lasa sa ia atitutine pe fanii nostri de pe blog".
  • Vinerea si sambata - un tronson numit generic Arta-Cultura-Sanatate.
  • Duminica va fi difuzat divertisment.

Echipa de conducere a postului:

  • Andi Rapan este directorul financiar
  • Catalin Chirila - director editorial
  • Adrian Buca - producator general, administratorul firmei
  • Ticu Alexe va oferi sustinere cu echipamente, arhiva

Radu Moraru despre intreruperea colaborarii cu RCS-RDS:

  • Colaborarea cu RCS-RDS s-a inchis amiabil, ei au decis sa faca un post fara sa fie in asociere cu noi. Au pretentii la fel de mari, dar fara asocierea noastra.

Radu Moraru, despre numele in engleza al societatii care a cerut licenta (Fire Breaking News SRL):

  • Societatea a fost creata sa opereze in mai multe tari. In proiectul initial, cel cu RCS-RDS, era vorba sa se infiinteze cinci posturi de televiziune acolo unde ei (RCS-RDS) opereaza prin cablu.