GfK Romania, impreuna cu IMAS, au devenit, incepand din ianuarie 2012, furnizorii oficiali ai Studiului National de Audienta Radio, pentru urmatorii patru ani, se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Cercetarea va fi realizata prin metodologia CATI (interviuri prin telefon), in trei valuri anual, prin care un total de 28.200 de consumatori vor fi chestionati cu privire la consumul lor de radio din ziua precedenta. GfK va realiza 11.100 interviuri pe an pe un esantion urban si 3.000 in mediul rural.

Pana la sfarsitul anului trecut, Studiul de Audienta Radio a fost realizat de catre IMAS - Marketing si Sondaje si Mercury Research.

In Romania, GfK a devenit recent compania de cercetare care va furniza in urmatorii trei ani date despre consumul de presa scrisa (ziare si reviste) prin realizarea Studiului National de Audienta (SNA).

GfK Romania a fost de asemenea selectata organizatia oficiala pentru primul serviciu automatizat de monitorizare a investitiilor in publicitatea radio. Pentru urmatorii doi ani cel putin, GfK inregistreaza fiecare spot care este difuzat pe posturile mari de radio din tara. Atat studiul SNA, cat si cel de monitorizare radio sunt realizate de GfK pentru BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor).