Un studiu realizat de compania Mediapost Hit Mail arata ca promotiile de tip "send and win" cu premii in bani atrag cei mai multi participanti. Iar Ursus anunta ca Mihai Barsan este noul vice-presedinte de marketing in locul lui Grant McKenzie, care preia conducerea marketingului companiei din grupul SABMiller din Republica Ceha.

  • Un studiu realizat de compania Mediapost Hit Mail, in care au fost analizate peste 100 de campanii de tip "send and win" realizate in Romania in ultimii sase ani, concluzioneaza ca premiile in bani atrag cei mai multi participanti. Promotiile "send and win" sunt cele in cadrul carora consumatorul trimite prin SMS, web, social media etc. o dovada a cumpararii produsului si poate castiga astfel premii, prin tragere la sorti. Potrivit unui comunicat de presa, studiul arata ca procentul web-ului in intrarile promotiilor a crescut de la 8% in 2006 pana la 54% in 2010 si 2011. Analiza mai arata ca: pe parcursul unei campanii "send and win", un consumator participa, in medie, de 4 ori; rata de participare a consumatorilor romani este mai mare in Muntenia si Dobrogea (+17% fata de medie) si Bucuresti/Ilfov (+12% fata de medie); cele mai atractive promotii sunt cele cu premii in bani; tendinta generala este una de scadere a valorii totale a premiilor si de crestere usoara a valorii marelui premiu. Mediapost Hit Mail, companie care declara o cifra de afaceri de 7,6 milioane de euro pentru 2011, ofera servicii de marketing relational si marketing direct.
  • Ursus Breweries anunta ca Mihai Barsan preia, de la 1 aprilie, pozitia de vice-presedinte de marketing al companiei, ocupata pana acum de Grant McKenzie, care a fost numit director de marketing al subsidiarei SABMiller din Republica Ceha. Totodata, Krzysztof Andrzejewski a fost numit vice-presedinte Vanzari si Distributie Ursus Breweries, urmand sa conduca in continuare departamentul financiar, ca interimar, pana cand functia respectiva va fi ocupata. Mihai Barsan a fost, din aprilie 2009, marketing manager SABMiller Europa, iar din octombrie 2009 a fost numit director de marketing al subsidiarei din Slovacia.