​Marcile Adevarul Holding, Click - titlul care se vinde cel mai bine pe piata locala de presa scrisa, TV Click! si Click FM sunt scoase, miercuri, la licitatie, in conditiile in care Acsis Solv IPURL, lichidatorul judiciar al Odyssey Communication - agentia de publicitate controlata de Dinu Patriciu - a cerut recuperarea datoriilor pe care Adevarul Holding, trust controlat tot de Dinu Patriciu, le are catre aceasta, scrie Paginademedia.ro.

Potrivit sursei citate, preturile de pornire in licitatia de maine sunt:

  • Marca Adevarul Holding - 19,7 milioane lei
  • Click! - 745.000 lei
  • TV Click! - 218.000 lei
  • Bucuresti 106,2 Click FM doar radio - 9.000 lei
  • Click! FM - 9.000 lei

Licitatia va avea loc la biroul executorului judecatoresc.

Potrivit documentelor citate de Paginademedia.ro, datoria pe care agentia Odyssey o are de recuperat de la Adevarul Holding se ridica la 15,4 milioane lei (3,5 milioane de euro), reprezentand contravaloarea serviciilor de publicitate si conexe prestate si neachitate, plus 9.000 de lei cheltuieli de judecata, plus aproape 200.000 de lei reprezentand cheltuieli de executare silita.

Potrivit acelorasi documente, debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane. Cu aceasta exceptie, la licitatie poate participa orice persoana care, cel mai tarziu pana la inceperii vanzarii la licitatie publica, a consemnat la CEC cel putin 10% din pretul de incepere al licitatiei pentru bunurile licitate. Dupa adjudecare, cumparatorul este obligat sa depuna imediat intregul pret.

  • La sfarsitul lunii trecute, Catalin Tolontan scria, pe blogul sau, ca patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, ar fi interesat de achizitia tabloidului Click. Paszkany a spus, insa, pentru HotNews.ro ca "nu am cumparat Click" si "nu exista nicio negociere" cu Adevarul Holding, intre trustul de presa infiintat de el, Transilvania Media Group, si Adevarul Holding existand doar un contract de parteneriat.

In martie a.c., Odyssey Communication prin Acsis Solv IPURL a cerut insolventa Adevarul Holding. Pe 23 mai, cauza a fost amanata pana pe 20 iunie. Odyssey Communication este detinuta de Dinu Patriciu prin DP Holding SA - Elvetia (60%) si sefa agentiei, Diana Flutur (40%). Intrata in insolventa, societatea este administrata in prezent de Acsis Solv IPURL.