Compania GMG Media Box, unde PSV Company (fosta Petromservice) este actionar majoriar, intra intre creditorii Realitatea Media cu o datorie de recuperat de aproape 16 milioane de euro, scrie Paginademedia.ro. Pana acum, cel mai mare creditor al PSV Company era o companie din Ungaria, E-Boutique KFT - dupa cum HotNews.ro a scris aici. Aceasta iese acum din Comitetul Creditorilor, dupa cum noteaza sursa citata.

  • GMG Media Box SA este controlata de PSV Company SA (99,9964817798% din actiuni). La PSV Company, actionar majoritar este compania cipriota Elbahold Limited, pe care Cozmin Gusa a anuntat la sfarsitul anului trecut ca a cumparat-o, impreuna cu Maricel Pacuraru. La inceputul acestei saptamani, HotNews.ro a scris ca au aparut noi controverse privind actionariatul PSV: in loc de firma Strategies Research Investment SRL (Gusa si Pacuraru), in documentele din dosarul de insolventa al PSV apare, ca reprezentant al Elbahold, off-shore-ul cipriot Berhill Limited (vechiul proprietar Elbahold), schimbare descrisa de Cozmin Gusa drept o actiune de "natura penala" in spatele careia s-ar afla Sorin Ovidiu Vantu. Vezi detalii

Paginademedia.ro citeaza, joi, o decizie din 16.05.2012 a Tribunalului Bucuresti-Sectia a VII-a civila, prin care in comitetul creditorilor Realitatea Media - companie intrata in insolventa anul trecut - apar acum:

  • GMG Media Box (creanta de 70,9 milioane lei)
  • Asociatia Salariatilor din SNP Petrom (creanta de 15,2 milioane lei)
  • Sindicatul National Petrom Energie (creanta de 4,5 milioane de lei)
  • ANAF (creanta de 17 milioane de lei)
  • Space Communication ltd. (creanta de 6,3 milioane de lei)

In privinta principalului creditor de pana acum, E-Boutique KFT (creanta de peste 20 de milioane de euro), sursa citata arata ca acesta iese din Comitetul Creditorilor, instanta constatand, prin decizia din 16.05.2012, ca in cadrul comitetului creditorilor de pana acum "a fost ales ca si membru un creditor cu o creanta subordonata, modul de distribuire al acestor creante fiind reglementat expres de legiuitor ca avand o ordine indepartata, interesele acestuia nefiind astfel prioritare asupra creantelor garantate". In cazul GMG Media Box, decizia citata arata ca acest creditor are o creanta garantata si "detine in fapt si proprietatea asupra bunurilor esentiale care permit desfasurarea activitatii debitoarei".

Paginademedia.ro scrie ca intr-o sedinta de judecata ce a avut ieri, "componenta creditorilor (Realitatea Media - n.r.) a fost acceptata", dar se disputa in continuare o noua plaja de creante cerute de GMG Media Box, de 28 milioane de euro - cu circa 12 milioane mai mult decat se mentioneaza in prima hotarare a instantei.