Votul prin care Parlamentul Romaniei a desemnat, marti, un nou Consiliu de Administratie al TVR, fara reprezentanti PDL, este criticat de reprezentanti ai organizatiilor de media. "Asistam la o politizare a politizarii" la TVR, a declarat pentru HotNews.ro Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. La randul sau, Agentia de Monitorizare a Presei - ActiveWatch arata intr-un comunicat de presa ca "noua putere continua traditia clasei politice de a-si subordona televiziunea publica".

  • Potrivit Legii 41/1994 privind organizarea si functionarea SRTv si SRR, "grupurile parlamentare reunite din cele doua Camere inainteaza propuneri pentru 8 locuri, potrivit configuratiei politice si ponderii lor in Parlament".

Ioana Avadani / CJI, despre modul in care Parlamentul a ales un CA al TVR fara reprezentanti PDL:

  • Legea 41/1944 spune foarte clar conditiile in care se formeaza consiliile de administratie la SRTV si SRR: "grupurile parlamentare reunite din cele doua Camere inainteaza propuneri pentru 8 locuri, potrivit configuratiei politice si ponderii lor in Parlament".
  • Nu stiu care ar fi mecanismul legal prin care grupurile care formeaza majoritatea ar putea nega unui grup minoritar dreptul de a inainta propuneri. Si cred ca membrii Comisiilor de mass-media care s-au ascuns in spatele hotaririi liderilor grupurilor lor politice s-au aflat azi in eroare, caci le statea in putere sa nu lase o decizie in afara legii sa afecteze procesul de numire a CA al TVR.
  • Dupa stiinta mea, este prima oara cind principalul partid de opozitie nu trimite membri in CA. Asistam astfel la o "politizare a politizarii". Era rau destul ca structura CA-ului respecta algoritmul parlamentar. Acum, asistam la "epurarea" lui de opozitie, ca (citez din argumentele aduse in dezbaterea de azi) "penitenta" pentru perioada in care s-a aflat la putere si a adus TVR in situatia grea de azi.
  • Din aces punct de vedere, ma regasesc in declaratiile domnului Valentin Nicolau: toate discutiile din ultimii ani despre depolitizare au fost un bla-bla.

Din comunicatul ActiveWatch pe tema situatiei TVR:

  • Noua putere continua traditia clasei politice de a isi subordona televiziunea publica
  • Schimbarea legii este primul pas pentru depolitizarea si reformarea serviciilor publice de radio si televiziune, iar un astfel de demers trebuie sa intruneasca un nivel ridicat de consens politic pentru a putea fi pus in practica. De aceea, facem un apel atat la partidele aflate la putere, cat si la cele din opozitie, sa dea dovada de responsabilitate si sa reporneasca procesul modificarii legii 41/1994.
  • Ceea ce s-a intamplat in ultimele saptamani demonstreaza, din pacate, ca intreaga clasa politica se afla sub dominatia unor reflexe de inspiratie totalitara, refuzand sa elibereze cele doua institutii de sub controlul politic si sa le lase sa functioneze in interes public.
  • Victor Ponta, citat in comunicatul ActiveWatch: "(...) eu nu vreau sa se schimbe o conducere pusa de PDL si de Traian Basescu cu o conducere pusa de USL sau de PSD (...). Nu vreau sa fie nimeni de la USL la conducerea televiziunii".
  • Tergiversarea procesului de modificare a legii 41/1994 a dus la situatia dezastruoasa in care TVR se afla acum. Se repeta scenariul prin care noua majoritate parlamentara isi adjudeca prada, inlocuind o veche administratie apropiata fostei puteri cu o noua administratie alcatuita covarsitor din randurile partidelor aflate la putere si din care opozitia este exclusa.
  • Diferenta fata de situatiile anterioare este data de eliminarea completa a reprezentantilor opozitiei din viitorul Consiliu de Administratie al TVR. Acest fapt creeaza premizele unei politizari totale a institutiei, in totala contradictie cu declaratiile presedintelui PSD, prim-ministrul Victor Ponta, mentionate in introducerea acestui comunicat.
  • Experienta ultimelor doua decenii demonstreaza ca nici respectarea algoritmului politic parlamentar in distribuirea locurilor din CA, asa cum s-a practicat pana acum, nu ofera vreo garantie privind protejarea institutiei de influentele politice. Din contra, aceast mecanism a facilitat aservirea institutiei mediului politic.
  • De data aceasta, actuala putere a eliminat complet opozitia din structura de control a televiziunii publice. Legea nu contine prevederi care sa interzica aceasta practica, chiar daca ea contravine total principiilor democratice si demonstreaza dorinta actualului regim de a isi aservi televiziunea publica, eliminand orice opozitie in forul decizional si de control al acesteia. In mandatele anterioare, deciziile controversate sau abuzurile vechilor administratii au ajuns la cunostinta publicului si datorita reprezentantilor partidelor de opozitie aflati in CA; actuala configuratie elimina aceasta posibilitate, existand un risc considerabil ca TVR sa devina o televiziune de partid.
  • Intentia actualei puteri de a prelua controlul televiziunii publice este confirmata si de dubla masura aplicata de guverul Ponta in cazul blocarii conturilor TVR. Acestea au fost deblocate la scurt timp dupa ce fostul CA a fost demis de Parlament. Conditia deblocarii impusa de premierul Ponta administratiei Lazescu a fost ca aceasta sa prezinte in prealabil un plan de reorganizare ("TVR trebuie sa imi prezinte o solutie, mie si cetatenilor care dau bani la taxa de televiziune, cum se reorganizeaza in viitor ca sa nu produca acele, sunt 120 de milioane de euro datorii"). Dupa ce Parlamentul l-a numit pe Radu Calin Cristea in functia de Director General interimar al TVR, guvernul a deblocat conturile pentru o perioada de sase luni - decizie pe care AW-AMP o considera necesara pentru garantarea functionarii TVR- fara a mai fi impusa conditia prezentarii unui plan de restructurare. Cu alte cuvinte, criza a insemnat pentru premierul Ponta nu atat o problema economica, cat una de control politic.