Consiliul de Administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune l-a propus pe Ovidiu Miculescu, membru al CA din partea PSD, sa preia pozitia de presedinte-director general al Radioului public. In cursul diminetii, Miculescu a inceput sa fie audiat in Comisiile de Cultura din Senat si Camera Deputatilor. Miculescu urmeaza sa-l inlocuiasca pe Andras Demeter, care, vineri, si-a anuntat demisia din functia de presedinte-director general al SRR.

UPDATE Comisiile de Cultura l-au validat pe Miculescu in functia de presedinte-director general al Radioului public. Potrivit Agerpres, decizia a fost luata cu 17 voturi pentru si 4 abtineri. Ovidiu Miculescu trebuie validat si in sedinta Camerelor reunite ale Parlamentului.

UPDATE 2 Grupul parlamentar PDL a parasit sala inaintea votului de validare a lui Ovidiu Miculescu. Mircea Toader a calificat voturile pentru sefii SRR si SRTv drept un "simulacru". El a spus ca PDL va contesta numirea noului sef SRTv - asa cum a anuntat saptamana trecuta - si "ne vom mai gandi" in privinta unei eventuale cotestari a numirii lui Miculescu la conducerea SRR.

  • Potrivit propriului CV postat pe site-ul SRR, Ovidiu Miculescu a lucrat, la inceputul anilor '90, la TVR 1 (director de imagine), a fost sef al Biroului Antena 1 la Washington DC si apoi director executiv Antena 1 pana in 1998, a lucrat apoi, timp de un an, la Prima TV, iar in anii 2000 s-a implicat in activitatea asociatiilor de profil radio-TV, precum Asociatia pentru Radio Audienta sau Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale. A coordonat retelele Europa FM si Radio 21 si regia de publicitate radio Regie Radio Music. In ultimii ani a lucrat, concomitent, ca membru in CA-ul SRR si ca manager in cadrul Societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR).

Pe 29 iunie, Andras Istvan Demeter, care a preluat conducerea SRR in urma cu doi ani si care reprezinta UDMR in Consiliul de Administratie al institutiei, a anuntat ca demisioneaza din functia de sef al CA. El a invocat drept motiv faptul ca SRR primeste de la buget mai putine fonduri decat are nevoie pentru serviciile de radiocomunicatii si ca situatia nu da semne sa se imbunatateasca. Andras Demeter arata, in demisia sa, ca" transparentizarea tarifelor SNR si reala negociere a acestora au devenit un deziderat irealizabil".

  • Andras Demeter a fost numit la conducerea Radioului public in vara lui 2010, cand a fost schimbata si conducerea Televiziunii romane, unde presedinte a fost numit Alexandru Lazescu, propus de presedintie. Dupa doi ani, conducerea TVR - aleasa cand la putere se aflau PDL si UDMR - a fost demisa de drept in momentul in care Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale SRTv pe ultimii ani. In schimb, marti, 26 iunie, Parlamentul a decis sa aprobe rapoartele pe 2009, 2010 si 2011 ale SRR, societate care a inregistrat profit in toti cei trei ani.

In prima parte a lunii iunie, cand era iminenta demiterea conducerii TVR, in presa a circulat informatia ca PNL revendica sefia TVR - unde l-a numit, interimar, Radu Calin Cristea iar apoi l-a promovat pentru pozitia de presedinte al CA pe Claudiu Saftoiu - iar PSD revendica sefia SRR, in eventualitatea respingerii rapoartelor SRR in Parlament. Numele vehiculat pentru SRR era cel al lui Ovidiu Miculescu. Rapoartele de activitate ale SRR au fost, insa, aprobate in sedinta de plen de saptamana trecuta.

In sedinta extraordinara de astazi, Parlamentul urmeaza sa-l valideze prin vot pe noii presedinti de CA de la SRR si SRTV.

in curs de actualizare