Noul director al stirilor TVR, Claudiu Lucaci, i-a atribuit, vineri, jurnalistei Monica Ghiurco "atributii de coordonare editoriala a productiilor de stiri si dezbateri" de la TVR 1, TVR 2 si TVR Info, potrivit unei informari remise HotNews.ro de Televiziunea publica. Decizia vine la o zi dupa ce presedintele-director general Claudiu Saftoiu l-a desemnat pe Claudiu Lucaci director interimar al Directiei Emisiuni Informative si Sport (DEIS) din TVR, pozitie ocupata in ultima jumatate de an, tot interimar, de Anca Lazarescu. Aceasta din urma ramane director al Departamentului Emisiuni Informative, parte a DEIS.

Potrivit informarii de vineri a TVR, Monica Ghiurco se subordoneaza ierarhic Ancai Lazarescu.

Toti trei - Claudiu Lucaci, Monica Ghiurco si Anca Lazarescu - se inscrisesera la inceputul acestui an si in concursul pentru ocuparea postului de director al DEIS, post ramas liber dupa plecarea Rodicai Culcer. Procedura nu a fost, insa, finalizata.

  • Monica Ghiurco lucreaza la TVR din 2002, incepand ca reporter acreditat la Guvernul Adrian Nastase. In acea perioada, a atras atentia inclusiv prin faptul ca, intr-o stenograma a sedintelor PSD, Adrian Nastase isi exprima aprecierea fata de ea, calificand-o drept "bine intentionata", desi "ea nu stie ce vrem noi". Potrivit prezentarii ei de pe site-ul TVR, Monica Ghiurco a lucrat timp de patru ani si ca prezentator la Jurnalul de seara al TVR 1, apoi a devenit prezentator al Orei de stiri (TVR 2), moderator de talk-show, producator, realizator de emisiuni. Intre 2008 si 2010 a coordonat Departamentul Social Politic Economic al Directiei Editoriale din SRTv. Are un master in Securitate si Aparare Nationala la Universitatea Nationala de Aparare "Carol I" din Bucuresti.