Cele mai bune proiecte online din Romania au fost premiate in cadrul Galei Internetics 2012, care a avut loc pe 1 octombrie, la Opera Nationala Bucuresti. Agentiile care au urcat pe scena sunt: Draftfcb, GreenPixel, Hyperactive, Kubis Interactive, MRM Worldwide, McCann Romania, Propaganda, Publicis, Senior Interactive, The Geeks si Webstyler. MRM Worldwide a fost desemnata Agentia Anului, aceasta castigand in total 10 premii, pentru campaniile "Romanii sunt destepti"- ROM si "Manager SRL" pentru Vodafone.

Juriul a acordat, in total, 37 de trofee pentru branduri precum: ROM, Vodafone, Fashion Days, Orange, Napolact, Timisoreana, Pegas, Dolce Sport, Muzeul National Grigore Antipa, Baumax, Doncafe, Duraziv Odorless Paint, Istoria Comunismului, Mitsubishi Outlander, NIVEA si URSUS.

Cele mai multe premii au fost castigate de catre brandul ROM pentru "Romanii sunt destepti", campanie care a castigat sase trofee, dintre care un trofeu de argint la categoria Site-uri, microsite-uri si bloguri de promovare si trofeul de aur in categoria Campanie interactiva - Digitally Led Campaign.

In cadrul Galei au fost acordate si urmatoarele premii speciale:

Premiul pentru Web Design - "Manager SRL" pentru Vodafone,

Best Newcommer - agentia Draftfcb,

Online Innovation - "Romanii sunt destepti" pentru ROM,

Human Experience Design - proiectul "NEAM Saturat",

Premiul pentru cel mai mare sustinator al aplicatiilor mobile si TV - Samsung Romania,

Webvertiserul Anului -acordat de catre IAB Romania companiei P&G Romania,

Most Creative Client of the Year - URSUS Breweries.

Lista completa a castigatorilor, dar si toate lucrarile inscrise in competitie pot fi gasite pe siteul oficial al festivalului.

Competitia Internetics de anul acesta a reunit 160 de lucrari si 40 de participanti in cele patru categorii de concurs: Site-uri, microsite-uri si bloguri de promovare, Online Media and Tools, Campanii Interactive- componenta digitala a unei campanii integrate si Campanii Interactive- digitally led campaign.