Reactii ale pietei la ordonanta care schimba Audiovizualul romanesc: Seful Asociatiei cablistilor - "Ingerinta stupida facuta de analfabeti", "singurul care are de castigat este grupul Intact". Asociatiile publicitarilor - "Suntem consternati", "solicitam retragerea ordonantei"

de Costin Ionescu     HotNews.ro
Marţi, 27 noiembrie 2012, 18:10 Economie | Media & Publicitate

Ordonanta de urgenta adoptata marti de Guvern, prin care sunt aduse schimbari majore la Legea Audiovizualului, a starnit imediat reactii in piata de media si publicitate. Presedintele CNA, Rasvan Popescu, observa diplomat ca Executivul si-a insusit o parte dintre recomandarile Consiliului si descrie suspendarea de drept a sanctiunilor CNA atacate in justitie drept "un aspect asupra caruia se mai poate reflecta". Mult mai dur in limbaj este seful Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC), Radu Petric, care face direct trimitere la "castigul" grupului Intact: "Ne vom adresa Comisiei Europene (...) Este o ingerinta stupida facuta de analfabeti". Iar Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) arata ca "suntem consternati ca ordonanta de urgenta a trecut intr-o maniera netransparenta" si acuza "caracterul partinitor, chiar anticoncurential al ordonantei". Impreuna cu IAA Romania, UAPR cere Guvernului sa retraga ordonanta.


  • Reactiile publicitarilor

UAPR a transmis un comunicat de presa prin care isi exprima nemultumirea fata de decizia guvernului, precum si un comunicat comun cu IAA Romania, asociatie ce reprezinta clientii de publicitate, agentiile de publicitate si media. Uniunea publicitarilor spune ca ordonanta este neconstitutionala si creeaza un precedent periculos pentru comunitatea de afaceri, fapt pentru care, impreuna cu IAA Romania, cere guvernului sa o retraga.

Comunicatul UAPR:

UAPR isi exprima nemultumirea fata de decizia executivului de a aproba ordonanta de urgenta care modifica Legea audiovizualului

Bucuresti - 27  noiembrie 2012:  Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR) isi exprima nemultumirea fata de decizia executivului de a aproba ordonanta de urgenta care modifica Legea audiovizualului nr. 504/2002.

"Suntem consternati ca ordonanta de urgenta a trecut intr-o maniera netransparenta, in timpul sedintei de guvern de marti", a declarat Radu Florescu, presedinte al Uniunii Agentiilor de Publicitate din Romania.

In ciuda obiectiilor anterioare cu privire la adoptarea acestor modificari si a disponibilitatii reafirmate, in repetate randuri, de catre UAPR de a participa activ la dialog si consultari pe marginea modificarii Legii audiovizualului, nu a fost initiata nici o discutie, cu nici una dintre partile relevante. De asemenea, guvernul nu a tinut cont de interesele nici uneia dintre celelalte parti implicate.

Legea este neconstitutionala si creeaza un precedent periculos pentru comunitatea de afaceri, in conditiile in care o lege este schimbata peste noapte, fara discutie, dezbatare sau avertizare prealabila.

UAPR este o organizatie profesionala fondata in anul 2000, care urmareste apararea intereselor agentiilor de publicitate, dezvoltarea si profesionalizarea industriei de advertising si ridicarea standardelor profesionale. In acest sens, UAPR reuneste cele mai importante agentii de publicitate si de media de pe piata autohtona de publicitate.


Comunicat comun IAA-UAPR:

Comunicat de presa
27 noiembrie 2012

Decizia de azi a Guvernului Romaniei de a modifica Legea audiovizualului radical si cu efecte economice majore pentru industria de publicitate, aduce mari ingrijorari mediului de afaceri, care asteapta predictibilitate si stabilitate a cadrului legislativ.

Asociatiile semnatare a acestui comunicat de presa au solicitat in mod repetat Guvernului sa organizeze dezbateri transparente cu toate partile interesate si cu societatea civila, pe o lege care in ultima instanta are efecte inclusiv asupra libertatii de exprimare si a dreptului la imagine. Subiectul audiovizualului necesita o abordare atenta in special intr-o perioada sensibila si critica pentru Romania, si anume in plina campanie electorala.

Tinem sa mentionam ca industria de marketing, media si comunicare cuprinde pe langa audio-vizual si alte canale de comunicare - presa, online, outdoor. De aici, se poate deduce un caracter partinitor, chiar anticoncurential al ordonantei.

Ordonanta aprobata azi nu isi justifica caracterul de urgenta. De aceea, solicitam Guvernului retragerea ei si inceperea unor consultari reale si constructive, pentru elaborarea unei legislatii care sa asigure respectarea principiilor si reglementarilor privind concurenta, precum si un mediu adecvat industriei de marketing, media si comunicare.


Reactia sefului Asociatiei cablistilor

Radu Petric este extrem de dur in exprimare cand vorbeste despre "lucrurile aiuritoare" si "gogomaniile" incluse in aceasta ordonanta de urgenta. El sustine ca "singurul actor care are de castigat prin aceasta ordonanta este grupul Intact" si anunta ca asociatia pe care o conduce se va plange la Comisia Europeana.

Radu Petric, seful Asociatiei de Comunicatii prin Cablu, pentru HotNews.ro:
  • Asociatia de Comunicatii prin Cablu este total contra acestei modificari, iar singura solutie este sa ne plangem la Comisia Europeana. Ne vom adresa CE, aceasta ordonanta este in totala contradictie cu regulile audiovizualului.
  • Este a doua oara cand legea se modifica prin ordonanta de urgenta, tot in ajunul alegerilor. Acum, nu suntem doar noi loviti, dar suntem si noi. Aceasta modificare vine ca o razbunare dupa schimbarile facute in momentul alegerilor din 2008.
  • Singurul actor care are de castigat prin aceasta ordonanta este grupul Intact
  • Sunt lucruri aiuritoare. Un cablist este obligat ca in 15 zile sa modifice grilele, dar noi trebuie sa notificam CNA in acest sens, iar CNA are la dispozitie 30 de zile. Se fac diferentieri redundante intre cablu si satelit doar pentru ca Intact are diferend cu RCS
  • In cazul amenzilor de la CNA, s-au inlesnit penalitatile, care nu se aplica decat dupa solutionarea contestatiilor, in schimb la distribuitor amenzile s-au inasprit, se aplica imediat o amenda de 1-3% din cifra de afaceri.
  • Aceasta ordonanta ne duce direct la situatia de dinainte 1989. Este o ingerinta stupida si fara fundament, facuta de analfabeti care au interese. Nu s-au uitat la legislatia europeana, la directive, sa fi vazut ca spun numai gogomanii...

Reactia presedintelui CNA, Rasvan Popescu

Seful CNA, Rasvan Popescu, a preferat sa scoata in evidenta faptul ca Executivul si-a insusit o parte dintre recomandarile Consiliului, iar in privinta faptului ca amenzile CNA ar putea fi suspendate prin simpla contestare in justitie el spune ca "sunt aspecte asupra carora cred ca se mai poate reflecta (....) Exista riscul unui CNA mai putin operativ". Mai transant este Ioan Onisei, care a spus pentru Paginademedia.ro ca se incalca legea privind transparenta publica in domeniul autoritatilor administratiei publice locale.



Rasvan Popescu, presedinte CNA, pentru HotNews.ro:
  • Sub rezerva ca nu am vazut documentul oficial, din informatiile pe care le am, ordonanta de urgenta a fost adoptata intr-o forma modificata, diferita fata de cea care a circulat initial. Consiliul a trimis guvernului inca de acum cateva saptamani observatiile sale. Se pare ca unele au fost insusite, cea mai importanta fiind cea referitoare la statutul CNA si stabilitatea sa. Consiliul nu poate fi demis prin respingerea raportului anual de activitate in Parlament, ceea ce da garantia unei stabilitati in mandatul de sase ani. Iar la numirea noilor membri, va conta si experienta profesionala in sensul obligativitatii de a avea minim cinci ani de activitate in audiovizual.
  • De asemenea, au fost insusite observatiile CNA privind spoturile din timpul transmisiunilor sportive, care nu pot iesi din limita a 12 minute de publicitate pe ora, limita stabilita de Directiva serviciilor media audiovizuale.
  • Personal, mi se pare un lucru bun faptul ca sunt introduse conditionari tehnice egale pentru toate posturile romanesti din must-carry.
  • Sunt insa si aspecte asupra carora cred ca se mai poate reflecta si poate amenda in momentul dezbaterii ordonantei in Parlament, probabil in ianuarie sau februarie. Unul dintre acestea este cel privind suspendarea de drept a sanctiunilor CNA atacate in justitie pana la o sentinta definitiva. Exista riscul unui CNA mai putin operativ.


Pe de alta parte, Ioan Onisei, vicepresedinte CNA, a spus pentru Paginademedia.ro ca "este vorba de incalcarea flagranta a legii privind transparenta publica in domeniul autoritatilor administratiei publice locale" si ca "interesele electorale si cred interesele politice pe termen lung au facut ca pana la urma un proiect care este aproape identic cu cel initial sa fie adoptat de catre guvern".




Citeste mai multe despre   






















7529 vizualizari

  • +21 (23 voturi)    
    Pai nu era de asteptat?? (Marţi, 27 noiembrie 2012, 18:24)

    LiviuX [utilizator]

    Cine vroiati sa beneficieze daca nu ai lor?
  • +20 (24 voturi)    
    Astept programul de 2 ore pe zi (Marţi, 27 noiembrie 2012, 18:44)

    bigbrother [utilizator]

    Salamul cu soia, cozile la mancare si restul lucrurilor care ma faceau sa iubesc conducatorii acestei tari.

    Sau cum ar spune Ponta: "Vax populi".
    • -2 (2 voturi)    
      cu exceptia antenelor securiste (Marţi, 27 noiembrie 2012, 19:04)

      fc [utilizator] i-a raspuns lui bigbrother

      ...
  • +16 (20 voturi)    
    încet-încet (Marţi, 27 noiembrie 2012, 19:10)

    asspeeda [utilizator]

    mafia roşie a psd cu ajutorul securistilor si nemernicilor din pnl va pune iar botniţă acestei ţări amărâte si umilite !şi cretinii mor de dragul lor!(o să aveţi pe conştiinţă milioane de suflete!(dar nu aveţi conştiinţă)!
  • -17 (21 voturi)    
    sa stabileasca justitia (Marţi, 27 noiembrie 2012, 19:41)

    ics_11 [utilizator]

    daca voi uitati la ce spune rasvan popescu, acesta are o singura nemultumire : ca se suspenda plata pana la solutionarea unei eventuale contestatii. ioan onisei nu spune nimic concret, nu am inteles ce anume nu-i convine.
    dar, daca ordonanta nu este corecta, cei nemultumiti trebuie sa se adreseze justitiei conduse de basescu-macovei-morar (inclusiv ccr-ului) sau forurilor europene competente, eventual lui merkel. in acest ultim caz le recomand, pentru un succes rapid, sa se adreseze cu termeni de genul "lovitura de stat", "valori europene", "stat de drept", "institutiile statului", "atac la firmele si asociatiile private" etc.
    succes.
    • +16 (20 voturi)    
      @ics_11 (Marţi, 27 noiembrie 2012, 21:06)

      torna_fratre [utilizator] i-a raspuns lui ics_11

      eu merg pe principiul ca tot ce vine de la USL este shit si trebuie tratat ca atare...tragi apa dupa ei.
    • +2 (2 voturi)    
      ai copii? (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 15:39)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui ics_11

      daca la oara copiilor un post TV da filme porno, CNA nu poate face NIMIC pana la sentinta definitiva. Nu poate suspenda postul... Asta vrei?
  • +4 (4 voturi)    
    Contralovitura (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 8:24)

    alnimanui [utilizator]

    cereti toti companiilor de cablu scoaterea din grila a Antenelor. la cateva sute de mi de cereri trebuie sa cedeze
    • 0 (0 voturi)    
      corect (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 12:36)

      Baltaretu [utilizator] i-a raspuns lui alnimanui

      in afar de Antena1, restul sunt sterse din grila mea
      Nu pot asista la obraznicia lui Ciutacu si altor cativa derbedei de analisti, sa indobitoceasca poporul .Dar ce ne facem ca dupa un an, au ei concluzia ca audienta este mare.Reaseaza frecventele si cand apesi pe telcomanda pe cifra 1 cine crezi ca apare... Antena 3.Rusine un asemenea post.Dupa post Basescu de cine va mai ocupati TINCILOR.Lasati poporul sa traga concluzii despre viata de zi cu zi Amin
    • 0 (0 voturi)    
      Contralovitura (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 15:00)

      IonBasarabeanu [utilizator] i-a raspuns lui alnimanui

      De ce sa nu le stearga pe toate ?...ca era bine pana in 1989 cand aveam 1 singur program 2 ore pe zi. Eram mai putin stresati.
      Oricum parerea mea este ca si Antena 3 si B1 TV trebuie scoase deopotriva. Si unul si altul nu sunt decat platforme electorale.
  • +3 (3 voturi)    
    Drastic (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 8:49)

    electron [utilizator]

    Daca sunt revoltati, nu inteleg de ce nu se iau ceva masuri drastice. De exemplu o luna sa se scoata de la difuzare posturile grupului intact. Dupa care in alta luna sa nu se mai plateasca reclamele. Si tot asa pana inteleg si guvernanti ca nu se mai poate asa ceva.
    Deja ma gandesc cu groaza la ce se va intampla dupa alegeri.
    Au modificat leagea audio vizualului, vad acuma ceva stire ca vor sa limiteze puterea SRI, vor ca deciziile CCR sa poata fi modificate de parlament, deja cam la toate institutiil de stat sunt oameni de ai lor sau le-au subordonat lor asa incat sa numai miste in front.
    Incet incet ajungem la o dictatura ascunsa sub o fatada de democratie.
    • +2 (2 voturi)    
      mamaligarii (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 9:33)

      ctman [utilizator] i-a raspuns lui electron

      ceausescu zicea ca mamaliga nu explodeaza insa acuma cu indobitocirea poporuluin de catre antene si usl este pe cale sa faca implozie. Da Doamne romanului mintea de pe urma!
  • +1 (1 vot)    
    Poate asa ... (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 9:52)

    Eu the first [utilizator]

    ... le vine mintea la cap si afaceristilor care incearca sa faca afaceri, nu afaceri cu statul, si incep sa investeasca in sustinerea politicienilor cat de cat orientati spre democratie. Asta e de fapt marea problema a societatii romanesti: cine ar putea face ceva bine nu se implica in politica, cine se implica o face doar cu scopuri meschine si fara a avea viziune pe termen lung. Evident, exista si exceptii, dar sunt prea putine deocamdata.
  • -2 (2 voturi)    
    Ok si care e partea rea? (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 10:48)

    IronRaven [utilizator]

    - eu nu inteleg de ce e rau, ca sa nu platesti o amenda data abuziv, pana cand justitia (reformata de base) isi face datoria si da o sentinta definitiva... Alternativ, statul roman ar trebui sa dea inapoi banii echivalenti sanctinii, plus despagubiri... iar eu, unul nu am nici un chef sa platesc mizerii politice... Deci, da, plata amenzii trebuie suspendata pana la sentinta (la fel cu e si cu amenzile de circulatie)

    - care e problema cu transparenta banilor? sau anumitor grupuri le este frica ca nu mai pot primi bani negrii pentru "propaganda politica".

    Ca guvernu' ponta este un guvern slab, nu am nici un dubiu, dar ce bine ar fi sa fim unpic obiectivi... Transparenta si sansa la un tratament echidistant sunt caracteristici ale unei democratii, daca vrem sa fim democrati ar fi bine sa nu uitam asta...
  • +2 (2 voturi)    
    Hmmm (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 13:09)

    Cryptos [utilizator]

    Satana Voiculescu vrea sa nu mai primeasca amenzi pt emisiunile pacatoase pt cocalari. Vrea o tara de marionete si obsedati sexual. Ziare precum Click in care pe 10 din 12 pagini gasesti numai prostituate dezbracate. Daca voi vreti o asemenea viata si o asemenea Romanie...in care este promovat furtul, inselaciunea, traficul de arme si organe...prostituatia prin decrete de eliberare a proxenetilor...votati USL...daca nu vreti asa ceva...votati orice alt partid sau grup de partide!
  • 0 (0 voturi)    
    Încotro s-o apucăm? (Miercuri, 28 noiembrie 2012, 20:17)

    ionv [utilizator]

    Din stânga primim directe, dreapta ne dă gata cu upercuturile, centrul ne bagă-ntruna croșee, doamna merr -chelu nu mai acordă primul ajutor decât Greciei, coana Evropa populară ne vrea coliva iar noi căutăm de zor ofertele pentru șervețelele folosite pe o parte ori scobitorile folosite la un capăt.
    Na că ne-au tras-o , din nou, blecfraiderii că nu au băgat la oferte produsele sus menționate atât de mult așteptate de blecfraierii români.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version