CNA a amendat, marti, postul Antena 1 cu 20.000 de lei pentru emisiunile Acces Direct din 4 si 5 februarie, in care au fost prezentate "carente de igiena" in cazul Ioanei Tufaru - ceara din urechi, murdaria dintre degete. A fost cea mai mica dintre sanctiunile propuse pentru acest caz. Votul a venit la capatul unei sedinte in care reprezentantii Antena 1 au aratat CNA ca exista un contract cu Ioana Tufaru, prin care aceasta apare in emisiune pe baza unui scenariu prestabilit, iar membrilor CNA le-a fost prezentat un scurt interviu video - nedifuzat pe post pana acum - in care Ioana Tufaru reafirma ca "totul este un rol jucat de mine". Membrii Consiliului nu s-au lasat convinsi si au afirmat ca exista probleme de demnitate umana si de mintire a publicului. Au existat mai multe propuneri de sanctionare, inclusiv de intrerupere a programului Antena 1 timp de 3 ore, dar pana la urma a fost votata amenda de 20.000 de lei.

  • In emisiunea "Acces Direct" din 4 februarie, un reporter si Adriana Bahmuteanu au pus-o pe Ioana Tufar sa curete o curte si i-au verificat igiena, aratand publicului telespectator ceara din urechile acesteia si mizeria dintre degetele de la picioare. In aceeasi zi, site-ul Paginademedia.ro a semnalat cazul, preluat si discutat pe larg online, pe site-uri, bloguri si pe Facebook.
  • Pe 5 februarie, in platoul emisiunii a fost invitata Ioana Tufaru, care a spus ca nu are de ce sa se planga, iar realizatoarea Simona Gherghe a plans din cauza "povestii care s-a dezvoltat urat". In aceeasi zi, Paginademedia.ro a prezentat o lista a clientilor de publicitate care au inclus reclama in editia din 4 februarie a emisiunii. Pe 6 februarie, unul dintre acestia, Avon, a anuntat ca-si retrage publicitatea din emisiune si o repartizeaza in alte intervale orare ale Antena 1. Ulterior, Antena 1 si-a anuntat intentia de a-l da in judecata pe jurnalistul Petrisor Obae de la Paginademedia.ro.

In sedinta de marti a CNA, managerul redactiei care produce Acces Direct si Un show pacatos, Cristian Ionescu, a venit cu o inregistrare in care Ioana Tufaru spune ca joaca doar un rol in aceste emisiuni. Tot el a prezentat un contract cu Ioana Tufaru - intocmit, dupa cum au notat membri CNA, pe 4 februarie - din care reiese ca aceasta participa la emisiuni pe baza unui scenariu si ca nu are obiectii.

Ce a spus, intre altele, Ioana Tufaru in interviul inregistrat prezentat la CNA, dar care nu a fost difuzat pe post:

  • Ceea ce nu stie lumea e ca eu, de fapt, prin aparitiile pe care le am la Antena 1 - totul este un rol jucat de mine, un scenariu stabilit dinainte. Toate aparitiile au fost pe baza unui senariu. (...) Mi s-a spus "esti de acord"? Si am spus da. (...)
  • Intrebata daca a simtit daca i-a fost rusine: Absolut deloc. Petru ca stiam dinainte tot ce se va intampla.
  • Oamenii nu stiu ce inteleg sau, daca inteleg, esenta. (...) In print si cersator, de exemplu, actorul care il joaca pe cersator trebuie sa traiasca printre lazi de gunoi?
  • Nu regret nimic, decat ca, poate, lumea ma crede nebuna. E singurul lucru pe care il regret. Dar nu stie ca eu joc un rol. (...) Ma simt foarte bine cu voi aici.
  • Intrebata daca s-ar intoarce in timp, ar mai face materialul: Nu stiu, poate ca nu, poate ca da. Probabil ca da, fiind vorba de un scenariu. (...) Eu ma vad actrita in momentul ala.

Cristian Ionescu / Antena 1, fragmente din dialogul cu membrii CNA:

  • Cristian Ionescu: Contractul cu Ioana Tufaru este de anul trecut, a inceput in iarna lui 2012.
  • Cristian Ionescu: Fiecare contract are in spate si o anexa, pe care dna Tufar, ca orice alta persoana care participa la emisiunile noastre, isi da acordul sa apara in emisiune. Nu mai e un secret ca aici dezvoltam un scenariu.
  • Cristian Ionescu: Am decis sa facem o poveste formata din viata ei reala. A acceptat pentru ca e o persoana dezinhibata. Nu facem un secret ca relatia cu noi este si una dintre sursele ei principale de venit.
  • Cristian Ionescu: Avem o inregistrare cu Ioana Tufar, care stia ca vom veni aici. In inregistrare, Ioana explica relatia pe care o are cu Acces Direct si pozitia ei.
  • Cristian Ionescu: Cineva a sesizat in povestea asta o oportunitate de a ne ataca clientii de publicitate, sa faca asocieri.
  • Cristian Ionescu: Ultimul contract pe care il avem cu ea e pana la sfarsitul acestei luni
  • Christian Mititelu, membru CNA: Nu vad relevanta unei persoane, care e si sub contract, care sa justifice ceea ce am vazut noi aici. Ce am vazut sunt relatiile de munca dintre un om imbogatit si un om amarat.  (...) Va consider autorul moral al acestui reportaj si al lucrurilor pe care le vedem.
  • Florin Gabrea, membru CNA: Lucrurile se petrec de vreo doi ani si jumatate. L-am intrebat pe dl Popescu (Rasvan Popescu, pe atunci presedinte CNA, acum simplu membru - n.red.) despre ce am vazut la o alta emisiune, mi-a zis ca o sa se analizeze. Nu s-a analizat
  • Florin Gabrea: Unde scrie in contract "Sunt de acord eu, Ioana Tufaru, cu toate aceste nebunii?" (...) Cine sunteti dvs sa va bateti asa joc de un om? Cu ce drept? Aveti o problema de constiinta sau nu?
  • Cristian Ionescu: E un contract cadru si acesta e motivul pentru care venim la fiecare prestatie cu o anexa. (da citare din anexa care precizeaza ca e vorba de un scenariu si ca prestatorul isi da acordul pentru fiecare lucru care i-ar putea afecta dreptul la imagine)
  • Cristian Ionescu: Imaginile din 4 februarie sunt imagini foarte puternice pe care nu le gasim frecvent in emisiunea Acces Direct.
  • Christian Mititelu: Dvs semnati un contract cu cineva in calitate de invitat si apoi il supuneti la umilinte? Publicul stie ca vede o fictiune sau o realitate?
  • Cristian Ionescu: Contractul este unul de prestari servicii artistice
  • Narcisa Iorga, membru CNA: Ati difuzat vreodata acest interviu pe care ni l-ati aratat noua pe Antena 1? Cristian Ionescu: Nu.
  • Narcisa Iorga: Prin acest film nu ati facut pentru mine decat un mare serviciu pt dvs, pt ca dincolo de a oripila publicul il si mintiti, aratand un scenariu ca o realitate. (...) Acest interviu eu nu am nicio siguranta ca nu a fost facut contra cost. (...) Dvs apreciati ca problemele create de aceasta emisiune sunt doar din perspectiva Ioanei Tufaru sau si din perspectiva publicului?
  • Cristian Ionescu: Nu apreciez ca aceasta emisiune ar trebui sa aiba rolul de a genera probleme.
  • Narcisa Iorga: Aduc aminte ca am mai avut in discutie la CNA cazul Ioanei Tufaru cand am cerut contractele si am fost mintiti ca nu exista niciun contract.
  • Reprezentanta Antena Group la CNA: Nu am spus asa ceva.
  • Narcisa Iorga: Din punctul meu de vedere, problemele nu sunt din perspectiva relatiei Ioana Tufaru - Antena Group, ci din perspectiva publicului.
  • Cristina Trepcea: SI mie mi se pare ca prezentand aceasta inregistrare ne-ati dat cea mai buna dovada ca mintiti publicul. Cred ca trebuie sa alegeti care este greseala pe care sa recunoasteti ca o faceti.
  • Vasile Buda: Aceste imagini m-au intristat foarte mult si m-au convins ca aceasta emisiune este una daunatoare. Dauneaza publicului, oamenilor, nu atat Ioanei Tufar. Pentru ca arata cum se poate purta o fiinta umana cu alta fiinta umana, la o ora de audienta maxima. E pentru mine incredibil. (...) Nu cred ca astfel de emisiuni trebuie sa fie tolerate de CNA. (...) Eu am crezut ca aceasta doamna are probleme. Am vazut ca nu are probleme. In schimb ne-ati inselat - publicul, pe noi, pe mine.
  • Cristian Ionescu: In cazul Ioanei Tufar vorbim de un personaj care aproape ca se suprapune cu viata ei reala - aproape ca n-am mintit deloc. (...) Va imaginati ca nu am pus-o noi sa stea nu stiu cate saptamani sa stea nespalata, e o problema reala. (...) Dupa fiecare emisiuni de tipul acesta, s-a intamplat ceva bun cu viata ei. (...) Ceea ce s-a intamplat pe post a surprins inclusiv moderatorul. (...) Am prieteni care mi-au spus a dupa ce au vazut emisiunea asta se uita mult mai atent la copiii lor cum se curata in urechi. (...) Reporterul nostru, cand s-a dus sa realizeze acest material, s-a uitat pe formatul acesta de emisiuni care exista si afara. (...) Reporterul s-a inspirat din felul cum oameni de afara isi fac treaba. Si ca sa-i raspund dlui Mititelu, reporterul nostru nu e reporter de stiri, aici e zona de infotainment.
  • Rasvan Popescu: La CNA ne-am lovit de false reality-show-uri. Totul era jucat, pe contract. La momentul respectiv, dupa ce ne-am lamurit, am obligat posturile sa precizeze ca in acele emisiuni e vorba despre fictiuni si obligam sa dea si distributia. Aici avem o problema de informare corecta si e obligatia postului si a noastra sa repunem lucrurille in cadrul adevarat. Cred ca trebuie sa discutam din perspectiva informarii corecte si postul sa informeze publicul cat mai repede.
  • Monica Gubernat: Daca totul e o inscenare, de ce a mai plans dna Gherghe in emisiunea din 5 februarie?
  • Cristian Ionescu: A plans pentru ca este vorba despre un om.
  • Monica Gubernat: Ati prezentat cazul ca fiind un scenariu.
  • Cristian Ionescu: Pentru ca Simona a fost foarte afectata de turnura pe care au luat-o lucrurile. (...) A fost afectata pentru ca nu s-a simtit vinovata.
  • Monica Gubernat: Reactiile de acest gen sunt imediate. Nu plangi a doua zi. (...)
  • Cristina Trepcea: Daca intr-adevar lucrurile stau cum au spus, ar trebui sa incepeti emisiunea cu un carton pe care sa scrie "Ioana Tufaru in rolul Ioana Tufaru". Vorbesc foarte serios, e singurul mod in care publicul n-ar fi pacalit. Daca intentia dvs. e cu adevarat sa educati, atunci faceti acest lucru - moderatorul sa spuna ca facem acest lucru pentru ca am aflat ca Romania e pe ultimul loc la consum de sapun sau pasta de dinti. (...) Ce vad eu e ca stergeti pe jos cu o fiinta umana si nu vad niciun fel de pozitionare in legatura cu faptul ca Romania e pe ultimul loc la consumul de sapun.
  • Lorand Turos: Acest interviu cu dna Tufaru da impresia ca e o fictiune.
  • Florin Gabrea: Cand a venit reporterul cu betisorul de curatat in urechi, Ioana a spus sa fie lasata in pace. Cand i-au spus sa-si ridice fusta, a spus sa fie lasata in pace.
  • Laura Georgescu: Este ultima oara cand vizionez o asemenea emisiune si noi doi (ea si reprezentantul emisiunii Acces Direct - n.red.) stam impreuna si discutam un astfel de produs.

Florin Gabrea a propus sanctionarea Antena 1 cu intreruperea programului cu 3 ore, timp in care sa fie difuzat doar textul sanctiunii. Christian Mititelu a propus amenda de 100.000 de lei. Vasile Buda a propus amenda de 20.000 de lei in acest caz. In cele din urma, a trecut de vot propunerea amenzii de 20.000 de lei.