Consiliul National al Audiovizualului, care are o noua componenta de la sfarsitul lui 2012, a inceput anul 2013 in forta. Inca din prima sedinta desfasurata in noua formula, a impartit amenzi principalelor posturi de stiri, iar dupa nici doua saptamani a retras, cu unanimitate de voturi, licenta OTV. Nu a durat mult, insa. Derapajele TV discutate de arbitrul audiovizualului in ultimele saptamani s-au ales cel mult cu somatii, in timp ce Consiliul e preocupat mai mult de bataliile interne, de petitii online si dezbateri publice despre cum si-ar dori diversi sa arate peisajul media romanesc. HotNews.ro va prezinta cateva cazuri relevante pentru felul cum se petrec lucrurile la CNA si cum se blocheaza tentative de sanctionare a unor derapaje TV importante, situatie care, intre altele, a facut ca raportul Comisiei Europene pe Justitie sa puna sub semnul intrebarii eficacitatea acestei institutii.

Sigla CNAFoto: Agerpres

Context:

  • De la inceputul anului, CNA functioneaza intr-o noua formula. Are un nou presedinte - Laura Georgescu, propusa in functie de guvernul Ponta; un nou vicepresedinte - Viorel Vasile Buda, propus de PNL; inca doi membri noi - Florin Gabrea, propus de presedintie, respectiv Monica Gubernat, propusa de PSD. Fostul presedinte Rasvan Popescu a ramas ca simplu membru, propus de PSD. Vezi configuratia politica a CNA aici, cu nota ca, intre timp, Mihai Malaimare si-a depus demisia
  • Desi, oficial, membrii CNA nu reprezinta nicio forta politica, faptul ca sunt propusi politic se reflecta, cel mai adesea, si in votul lor. In actuala formula a CNA, mai ales in ultimele saptamani, membrii Florin Gabrea,  Narcisa Iorga (propusi in CNA de Presedintie) si Valentin Jucan (propus de PDL) au votat intr-un fel, in timp ce Laura Georgescu, Rasvan Popescu, Monica Gubernat, Vasile Buda, Cristina Trepcea si Lorand Turos in alt fel. Christian Mititelu voteaza adesea alaturi de grupul majoritar, dar nu este o regula. Pentru ca o decizie CNA sa fie adoptata este nevoie de votul a cel putin sase membri.

La sfarsitul lunii ianuarie a.c., forul audiovizual a fost mentionat, in premiera, in raportul Comisiei Europene pe justitie, ce ridica semne de intrebare privind eficacitatea CNA si recomanda un cod de conduita pe baza caruia acest for sa-si indeplineasca rolul. CNA nu are atributii de initiativa legislativa, dar presedintele Laura Georgescu a anuntat ca va propune modificari ale legislatiei audiovizuale, conforme cu raportul MCV, avand in vedere ca "avem de-a face cu un derapaj generalizat".

  • De atunci, forul audiovizual a lansat o petitie online ca sa "evalueze necesitatea imbunatatirii unor prevederi ale legislatiei audiovizualului" si a organizat o dezbatere pe aceasta tema, de unde nu au lipsit parlamentari ca Sorin Rosca Stanescu si Georgica Severin si jurnalisti precum Andreea Pora si Adrian Ursu. Inca o dezbatere, la care sa fie invitati radiodifuzorii, este in pregatire.
  • Tot in ultimele saptamani, in CNA s-au amplificat disensiunile dintre membrii Consiliului. Noul presedinte Laura Georgescu face adesea trimitere la lipsa de eficienta sau eventuale erori din mandatul predecesorului sau, Rasvan Popescu. Narcisa Iorga si Valentin Jucan se fac auziti in sedinte sau in pozitii publice acuzand faptul ca membrii Consiliului se aduna in sedinte informale (despre care Laura Georgescu spune ca sunt destinate organizarii activitatii), in conditiile in care sedintele CNA trebuie sa fie, conform legii, publice; ca se intampla ca unii membri sa revina asupra votului lor; ca "hotararile majoritatii" contrazic "declaratiile pompoase" facute in sedinte; ca este perturbata comunicarea cu radiodifuzorii, care adesea vin la sedintele CNA fara sa stie cu precizie ce probleme anume urmeaza sa fie discutate in cazul emisiunilor lor.

Dincolo de discutiile publice si initiativele online, activitatea depusa de CNA dupa raportul MCV se remarca doar prin cateva sanctiuni - cele mai multe somatii, dar si cateva amenzi: doua pentru postul deja inchis OTV, una minima pentru un post local si trei pentru Antena 1. In cazul acestui ultim post, o amenda a fost de 30.000 de lei (pentru limbajul folosit in emisiunea Plasa de stele), una - de 20.000 de lei (cea mai mica dintre amenzile propuse in cazul Acces Direct - Ioana Tufar), iar a treia - de 10.000 de lei (pentru depasirea timpului de publicitate).

Cazurile discutate sau cel putin incluse pe agenda CNA au fost, insa, mult mai multe, iar o parte dintre ele s-au soldat cu doar cu somatie, desi au fost propuse amenzi substantiale. HotNews.ro va descrie, mai jos, cateva dintre tiparele sedintelor recente de la CNA, in care cazuri serioase sunt discutate cu efecte minime - atunci cand sunt discutate. In mare parte, aceste tipare se regasesc si in activitatea CNA de pana la sfarsitul anului trecut, cand s-a schimbat componenta consiliului.

I. ISTORICUL AMENZILOR

Marti, 12 februarie, membrii CNA au petrecut ore in sir urmarind o monitorizare a emisiunilor-tabloid de seara. Ei si-au exprimat dezgustul privind subiectele discutate, insultele pe care si le schimbau invitatii, chiar si o bataie in studioul uneia dintre emisiuni (Cancan TV). Laura Georgescu, presedinte CNA, a propus in timpul discutiilor "sa gasim o abordare pozitiva care sa rezolve problema, nu doar sa sanctioneze un derapaj", iar in timpul discutiei cu reprezentantul postului Kanal D ea a spus ca doreste "sa gasim ecuatia care sa functioneze". Desi au existat propuneri de amenda care depaseau chiar 100.000 de lei in unele cazuri, Laura Georgescu a propus, in final, somatii pentru fiecare dintre cazurile analizate. Daca niciuna dintre propuneri nu a intrunit, initial, cele sase voturi necesare pentru a fi adoptata o decizie, in cele din urma Laura Georgescu, Vasile Buda, Lorand Turos, Monica Gubernat, Cristina Trepcea si Rasvan Popescu au votat somatia propusa de Laura Georgescu.

  • Legislatia audiovizuala prevede ca in momentul adoptarii unei decizii de sanctionare se tine cont de istoricul sanctiunilor aplicate unui post pentru nereguli similare cu cea analizata. De altfel, asa s-a ajuns, in trecut, la situatii precum injumatatirea repetata a licentei de emisie a OTV (decizii blocate in instanta); retragerea licentei pentru neplata unor amenzi acumulate in ultimii ani; intreruperea timp de o ora sau trei ore a programelor unor televiziuni.

Cu toate acestea, in discutiile de la CNA privind emisiunile-tabloid de seara, presedintele Laura Georgescu a spus: "haideti sa pornim de la momentul T12, care este astazi. Asa arata adiovizualul (...), de aici il preiau". "De cate ori am fost in instanta in ultima luna, am inteles foarte clar ca aceasta individualizare de care vorbim in lege (...) este circumstanta agravanta (...). Am venit doar de 38 de zile in CNA si nu am cum sa iau aceasta circumstanta agravanta in calcul", a spus ea in aceeasi sedinta. Si a propus somatie, desi alti membri au atras atentia ca legea nu tine cont de schimbarea componentei CNA.

II. PROPUNEREA PREVENTIVA

Tot in data de 12 februarie, CNA a discutat si cazul Acces Direct - Ioana Tufaru. In conditiile in care si alti membri s-au declarat scandalizati de prezentarea starii igienice precare a Ioanei Tufaru, dar si de faptul ca, potrivit declaratiilor Antena 1, era vorba despre o emisiune bazata, nedeclarat, pe un scenariu, Viorel Vasile Buda, vicepresedinte CNA, s-a declarat "intristat" de aceasta emisiune, pe care a calificat-o drept "daunatoare". Dupa care a propus o amenda de 20.000 de lei. Dupa cum decursesera discutiile, era iminenta o propunere de sanctionare aspra. De altfel, au existat doua alte propuneri, care s-au ridicat la amenda de 100.000 de lei, respectiv intreruperea programului Antena 1 timp de 3 ore - tinand cont de istoricul emisiunii - membrii care au votat somatie in cazul tabloidelor de seara au votat, in acest caz, amenda cea mai mica - cea propusa de vicepresedintele Buda.

III. JURISPRUDENTA CEDO

Cea mai recenta sedinta CNA, cea din 21 februarie, a inceput cu o prezentare tinuta de Laura Georgescu, referitoare la procesele cu Antena 3 pe care acest for le-a pierdut si care s-au soldat cu somatii de plata a cheltuielilor de judecata. Laura Georgescu a sustinut ca era nevoie de o astfel de prezentare deoarece arata o situatie delicata ce ar putea afecta intreaga institutie. Tabara Florin Gabrea-Valentin Jucan-Narcisa Iorga a sustinut ca nu este corecta aceasta prezentare in public si ca ea poate fi citita ca o forma de intimidare, intrucat ea ar sustine eventuale decizii de respingere a unor amenzi mari sau a unor sanctiuni relevante.

Primul subiect discutat dupa aceasta prezentare a fost o monitorizare a unor cazuri in care diverse institutii - de la CSM la Biserica Ortodoxa sau chiar CNA - erau "atacate" sau criticate in emisiuni. Propunerile de sanctionare a Antena 3 (cazul CSM) sau Antena 2 (cazul Madalin Voicu-BOR) nu au trecut de vot, nici chiar cea mai slaba sanctiune, o somatie propusa de Lorand Turos. Motivul: Rasvan Popescu, din "tabara majoritara", a votat impotriva tuturor propunerilor, deoarece "suntem exact intr-una din situatiile curente in jurisprudenta CEDO".

IV. PROCEDURI, PROGRAM DE LUCRU SI LIPSA DE CVORUM

Tot in ultima sedinta, cea din 21 februarie, era programata o monitorizare a emisiunilor "Sinteza zilei"/Antena 3 si a celor de la B1 TV, in cazul publicarii de catre Antena 3 a sumelor de bani pe care Ion Cristoiu le-a obtinut cat a lucrat la trustul Intact. Subiectul fusese programat, initial, in prima sedinta din saptamana precedenta, dar a fost reportat. Dupa zeci de minute de vizionari, sedinta de joi s-a incheiat abrupt, inainte ca imaginile vizionate sa fie discutate chiar si pe scurt. Motivul: doi dintre membrii Consiliului plecasera si nu mai era cvorumul necesar pentru a lua decizii.

La precedenta sedinta, cea din 17 februarie, CNA a analizat emisiunile realizate de Mircea Badea si Radu Banciu. Dupa ce au urmarit pe indelete limbajul celor doi, presedintele CNA, Laura Georgescu, a propus ca forul sa ceara Antena 3 si B1 TV sa elimine exprimarile vulgare sau nepotrivite, atunci cand emisiunile sunt transmise in reluare, la ore accesibile minorilor. Propunerea a ramas in stadiul de idee din motive de procedura. Vicepresedintele CNA, Vasile Buda, a atras atentia ca "am depasit programul aprobat (pentru ziua respectiva de lucru, program care ar fi trebuit sa se incheie la 17.00 - n.red.) cu 45 de minute" si a parasit sedinta, iar CNA a ramas fara cvorum.

V. EMISIUNI LA PACHET

In momentul cand, pe 17 februarie, CNA a analizat emisiunile realizate de Mircea Badea si Radu Banciu, la pachet cu cele doua emisiuni-"pamflet" a fost prezentat si cazul secventei din emisiunea "Sinteza zilei" in care Mircea Badea vorbeste despre "urmatorul atac cerebral" al lui Catalin Striblea. Romania TV anuntase, in prealabil, ca intentiona sa sesizeze CNA in legatura cu acest subiect.

Desi secventa facea parte dintr-o emisiune care nu se prezinta drept "pamflet", el a fost prezentat impreuna cu emisiunile lui Radu Banciu si Mircea Badea. In plus, circa doua treimi din timpul de vizionare a secventelor a fost dedicat emisiunii in care Radu Banciu profera insulte impotriva lui Dan Voiculescu, realizatorilor de la Antena 3 si unui editorialist de la Jurnalul National, desi perioada de monitorizare a emisiunilor "pamflet" era aceeasi.

Cazul Badea-Striblea a trecut, practic, neobservat.

Vicepresedintele Viorel Vasile Buda invoca, adesea, "agenda adoptata prin vot" pentru fiecare sedinta a CNA pentru a cere restrangerea numarului de interventii din partea membrilor si a timpului dedicat unui subiect sau altul.

VI. REVENIM MAI TARZIU LA SUBIECT

Tot pe 14 februarie, ca urmare a discutarii cazului Acces Direct-Ioana Tufaru, membrii CNA si-au manifestat intentia sa adauge la Codul Audiovizual o decizie care sa oblige posturile sa informeze publicul ca este vorba despre programe "de fictiune", atunci cand show-urile lor sunt bazate pe scenarii, ca in situatia emisiunii de la Antena 1. Discutiile s-au oprit in ideea ca fiecare membru sa se gandeasca la formularea cea mai potrivita, din punct de vedere legal, pentru ca aceasta prevedere sa fie inclusa in Cod. Decizia ar fi trebuit sa fie luata mai tarziu, in aceeasi zi. Nu a mai fost discutata deloc, cel putin in sedinta publica a CNA.