Consiliul Concurentei analizeaza preluarea de catre grupul Burda a Sanoma Hearst Romania, companie care editeaza 19 publicatii si opereaza 11 site-uri web pe piata locala, a anuntat luni autoritatea. Burda International GmbH a anuntat, pe 7 august, ca achizitioneaza toate activitatile Sanoma Hearst in Romania, precizand ca in urma acestei tranzactii va rezulta un trust media cu peste 35 de titluri si mai mult de 40 de servicii media online.

Autoritatea de concurenta va evalua operatiunea de concentrare economica din punct de vedere al compatibilitatii acesteia cu un mediu concurential normal, in conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice.

Companiile implicate activeaza pe piata editarii a revistelor si periodicelor.

BVO - Burda Verlag Osteuropa, divizia de est a Hubert Burda Media a fost fondata in 1995 si publica peste 200 de reviste in Romania, Polonia, Cehia, Rusia, Ucraina, Kazakhstan, Serbia, Croatia si Slovenia. In Romania, Burda este prezenta din 1999.

Sanoma Hearst Romania si-a inceput activitatea in 1999 si, in prezent, editeaza 19 publicatii si opereaza 11 site-uri web.

Consiliul Concurentei este interesat in obtinerea observatiilor si punctelor de vedere de la terti (inclusiv concurenti si clienti ai partilor implicate), in legatura cu aceasta concentrare economica.

Observatiile si punctele de vedere pot fi transmise prin fax la nr. 021 405.45.12, prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro sau prin posta la adresa institutiei.

Burda International GmbH a anuntat, miercuri, 7 august, ca achizitioneaza toate activitatile Sanoma Hearst in Romania, precizand ca in urma acestei tranzactii va rezulta un trust media cu peste 35 de titluri si mai mult de 40 de servicii media online.

Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica.

Burda International GmbH este activa pe 17 piete, publica in prezent peste 230 de reviste si ofera un numar mare de servicii media digitale. Burda International GmbH este un publisher important in Europa Centrala si de Est, care s-a extins si pe pietele din Asia. Peste 2.400 de oameni lucreaza pentru Burda International.