Membrii CNA n-au putut nici in sedinta de joi sa adopte o decizie de sanctionare in cazul editiei "Sinteza zilei" din 14 ianuarie, cand in emisiunea Antenei 3 au fost atacati dur mai multi jurnalisti, iar Andreea Pora a fost batjocorita intr-un mod fara precedent. Emisiunea a mai fost discutata si in sedinta de marti a CNA. Astazi, dupa patru ore de discutii, plus o ora de pauza de masa, membrii CNA au ajuns la vot, insa nu au putut sa obtina o majoritate pentru vreuna dintre propunerile facute - intreruperea programului Antena 3 timp de 10 minute, somatie, respectiv amenda de 50.000 de lei. Teoretic, votul trebuie reluat intr-o sedinta viitoare.

In "Sinteza zilei" din 14 ianuarie au fost atacati dur si batjocoriti mai multi jurnalisti, printre care Andreea Pora, Robert Turcescu, Mircea Marian, Ion Cristoiu, Dan Tapalaga. Emisiunea a fost discutata, initial, in sedinta de marti a CNA, insa atunci discutiile s-au intrerupt dupa ce au fost audiati o parte dintre jurnalistii atacati. Joi, subiectul a fost din nou discutat - timp de 4 ore - in CNA, iar de data aceasta s-a ajuns si la propuneri de sanctionare. Doar ca, dupa repetarea votului, nu s-a ajuns la majoritatea necesara de sase membri CNA care sa poata decide sanctiunea.

Astazi, la CNA, si-au prezentat opiniile reprezentanta Antenelor la Consiliu, avocata Mirela Bomboe, dar si reprezentantii mai multor ONG-uri (GDS, Freedom House, CJI) care reclamasera emisiunea la CNA. Discutiile au deviat, insa, de la subiectul precis al continutului emisiunii respective la batalia "politica" dintre diverse tabere media si la pozitiile altor parti care ar trebui sa fie atente la astfel de subiecte, precum ActiveWatch. Inainte de rundele de vot, Narcisa Iorga a propus ca, dupa finalizarea acestui caz, sa se faca o monitorizare pe toate posturile de stiri, pe o perioada data de timp, pentru a vedea felul cum se diferentiaza discursurile acestora.

  • Vezi mai jos secvente din sedinta de azi, cu interventiile membrilor si cu ceea ce au spus reprezentanta Antena 3 la CNA, membrii CNA si reprezentantii ONG-urilor

Toate propunerile au avut in vedere prevederile din Cod legate de protejarea demnitatii umane si de limitele libertatii de exprimare. Cum s-a votat:

  • Primele propuneri de sanctionare au apartinut Narcisei Iorga - intreruperea timp de 10 minute a programului Antena 3, la o ora de maxima audienta, timp in care sa fie difuzat doar textul sanctiunii CNA; lui Radu Calin Cristea, care a propus somatie publica; lui Lorand Turos, care a propus amenda de 50.000 de lei.
  • La primul vot, propunerea Narcisei Iorga a fost sustinuta de aceasta, de Florin Gabrea si Valentin Jucan; propunerea lui Radu Calin Cristea - de acesta, Cristina Trepcea, Rasvan Popescu, Christian Mititelu si Monica Gubernat; propunerea lui Lorand Turos - de acesta si de presedintele Laura Georgescu
  • In a doua runda de vot, pentru propunerea Narcisei Iorga au votat aceasta, Florin Gabrea si Valentin Jucan, pentru cea a lui Radu Calin Cristea - la fel ca in prima runda, iar pentru propunerea lui Lorand Turos si-au schimbat votul, in final, si Iorga/Jucan/Gabrea.
  • La a treia runda de vot, propunerea lui Lorand Turos (50.000 de lei) a fost sustinuta si de Gabrea, Iorga si Jucan, in timp ce cea a lui Radu Calin Cristea a avut aceiasi cinci sustinatori. In conditiile in care unul dintre membri - vicepresedintele Vasile Buda - parasise sedinta, scorul a fost de 5-5. Pentru a trece o sanctiune, e nevoie de sase voturi pentru.
  • Teoretic, votul trebuie reluat intr-o sedinta viitoare a CNA

Inainte de discutiile pe tema "Sinteza zilei", membrii CNA au urmarit, timp de cateva zeci de minute, secvente din editia din 14 ianuarie, altele decat cele vizionate in sedinta precedenta. Apoi, reprezentanta Antenelor la CNA, Mirela Bomboe, a fost invitata sa prezinte pozitia postului, insa inainte ca aceasta sa termine discutiile s-au intrerupt, intrucat mai multi membri plecasera din sala si se apropia pauza de pranz. Prezentarea Mirelei Bomboe a continuat dupa pauza care a durat mai bine de o ora.

Mirela Bomboe, reprezentanta Antenelor la CNA:

  • Au fost invocate in fata dvs, ca justificare pentru acest raport, 15 reclamatii. Toate au un numitor comun - toate folosesc sintagma "linsaj mediatic". (...) E interesant din ce zona vin aceste reclamatii, daca nu cumva ele vin dintr-o anumita directie. Dincolo de aceste aspecte, sunt invocate dreptul la viata privata si la demnitate umana
  • Dupa cum ati putut viziona, am asistat la un demers jurnalistic justificat de  aspecte de interes public, toate fiind dovedite cu imagini, declaratii, luari de pozitie ale celor "semnalati". Toate afirmatiile facute in cadrul emisiunii au fost dovedite, toate opiniile si toate judecatile de valoare au avut o baza factuala puternica. (...)
  • Jurisprudenta europeana stabileste ca atunci cand se discuta de subiecte de interes public demersul jurnalistic e justificat chiar daca el socheaza, ofenseaza. (descrie subiectele prezentate in cadrul emisiunii, altele decat materialele despre jurnalisti, ca argument ca este vorba despre subiecte de interes public) Astfel de persoane (presedintele Basescu, procurori, europarlamentarul Monica Macovei, alte persoane discutate in emisiune - n.red.) nu se pot prevala de linsaj mediatic, sa spuna ca jurnalistii sunt de vina ca spun astfel de lucruri, din contra
  • intervine Valentin Jucan, care face referire la un pasaj din emisiune, in care Mircea Badea spune despre Laura Georgescu, sefa CNA, ca ar fi "sluga lui Ponta". Mirea Bomboe: Ce invocati dvs este o opinie a unui jurnalist exprimata intr-o emisiune. Valentin Jucan: Sa-i transmiteti din partea mea ca si-a facut o opinie gresita, nu este sluga lui Ponta. Nu e sluga nimanui.
  • Valentin Jucan: Abia astept sa veniti la prelungirea de licenta a Antenei 3. Mirela Bomboe: E o amenintare? Nu, am spus ca abia astept sa veniti.

In acest moment, discutia intre Valentin Jucan si Mirela Bomboe s-a incins, Jucan intreband-o ce parere are daca el ar exprima o opinie ca ea ar fi "nemernica". Mirela Bomboe a spus ca "este opinia dumneavoastra". Juncan: "Daca eu spun asa ceva, este o opinie. Evident, nu fac asa ceva si nu am spus niciodata asa ceva, e un exercitiu de imaginatie". Discutia s-a intrerupt, insa, pentru ca se apropia pauza, iar multi membri parasisera sala. S-a reluat, insa, dupa pauza, in absenta lui Valentin Jucan. Mirela Bomboe s-a plans in legatura cu acest incident, aratand ca in timp ce Mircea Badea a exprimat la o televiziune o opinie despre o persoana publica, sefa unei institutii publice, Valentin Jucan s-a referit la ea, care nu e o persoana publica, ci avocat ce reprezinta Antenele, fapt pentru care ia spusele lui Jucan drept "o jignire". Laura Georgescu a cerut scuze, in numele CNA, pentru afirmatiile membrului CNA Valentin Jucan.

Cum au continuat discutiile dupa pauza

Mirela Bomboe, reprezentanta Antenelor:

  • Am vazut si data trecuta, si acum niste afirmatii cum ca am jignit si ne-am permis sa suprapunem niste sunete peste un material audiovizual. Este un procedeu, se practica, e un procedeu cu tenta umoristica, daca vreti. (...) Jurisprudenta CEDO: Libertatea jurnalistica permite si o anumtia doza de exagerare (...) Atunci cand afirmatiile se fac in spatiu public, nu se poate vorbi despre un prejudiciu la adresa persoanei respective.
  • Materialul este despre jurnalisti care au aceeasi modalitate de exprimare (...) Faptul ca aceste imagini sunt prezentate nu inseamna ca e un linsaj mediatic sau fapte de acest fel. (...) Parte din acesti jurnalisti au provocat o anumita reactie, un raspuns din partea jurnalistilor Antena 3, ati vazut jignirile facute la adresa lor. (...) Nu s-a folosit un limbaj, un vocabular cu tinta directa, individualizand persoana, au fost mai mult intrebari retorice ce vizau categorii de persoane, vorbind de propaganda basista vorbim despre o categorie de persoane.
  • Lorand Turos, membru CNA, referindu-se la afirmatiile din emisiune cu privire la DNA si procurori: Daca se prezuma ca cei acuzati sunt nevinovati pana la o hotarare definitiva, nu e normal sa se prezume, intr-un stat de drept, ca si celelalte parti - parchetul, alte institutii - lucreaza in mod legal, cinstit? (...) Se pune sub semnul intrebarii tot sistemul judiciar, tot statul de drept. Nu cred ca e o parere sa spui "activitatea e ilegala" - e un fapt. Cred ca sunt alte institutii care trebuie sa se pronunte asupra legalitatii sau ilegalitatii.
  • Mirela Bomboe: S-a prezentat o opinie, pornind de la o situatie prezentata pe post. (...) Afirmatia pe care realizatorul a facut-o a fost strict cu raportare faptica la o iesire publica a acelei persoane. (...) O persoana, care se declara jignita de afirmatiile facute pe Antena 3, pe un alt post si-a permis sa spuna despre cineva ca "desi nu sunt probe, in acest caz e bine ca a fost arestat".
  • Lorand Turos: Ajungem sa facem justitie pe micile ecrane. Cred sunt totusi niste limite. (...) Sa spui ca toata institutia functioneaza ilegal, ca toti, de sus pana jos, sunt ticalosi nu cred ca este normal si nu cred ca se incadreaza in libertatea de exprimare.
  • Christian Mititelu: Vreau sa obiectez fata de folosirea repetata a termenului "demers jurnalistic", nu stiu ce inseamna, probabil e un potop de insulte si acuzatii. (...) Cel care vede doar raul nu mai e jurnalist, devine propagandist. In acest moment cred ca avem un razboi intre propagandisti.
  • Laura Georgescu: Acele trei variante de doua silabe de sub montajul cu Andreea Pora, cum le explicati, in afara de o criza de tuse? A cui era vocea si cine si-o asuma? (Referire la o secventa referitoare la Andreea Pora, in care era distorsionat cuvantul "sugereaza")
  • Mirela Bomboe: E o imagine preluata de la un alt post. Nu stiu a cui e vocea, dar nu e de la noi.

La sedinta au participat si reprezentanti ai unor ONG-uri care au reclamat emisiunea la CNA. Unii membri CNA - Christian Mititelu si Radu Calin Cristea - au ridicat insa semne de intrebare cu privire la nevoia ca subiectul sa fie discutat si cu acestia, avand in vedere si faptul ca nu sunt reprezentanti ai radiodifuzorilor. Sefa CNA, Laura Georgescu, a aratat ca regulamentul de functionare al CNA prevede, din vara anului trecut, posibilitatea ca reclamantii sa vina la sedintele CNA pentru a-si spune punctul de vedere. Discutiile nu s-au oprit aici, continuand mai bine de un sfert de ora si incluzand shimburi de replici precum:

  • Monica Gubernat: Personal nu voi lua nicio decizie pana nu voi asculta si punctul de vedere al ActiveWatch.
  • Narcisa Iorga: ActiveWatch mai intai sa faca o reclamatie.

In cele din urma, Christian Mititelu, nemultumit ca urmeaza sa fie ascultati reprezentantii ONG-urilor reclamante, s-a retras din sedinta.

Ce au spus reprezentantii CJI, Freedom House, Grupul pentru Dialog Social, printre care Ioana Avadani, Gelu Trandafir (fost membru CNA), Andrei Cornea:

  • Ioana Avadani: In numele CJI pot sa va spun ca singura noastra dorinta a fost sa punem CNA in situatia sa poata functiona. (...) Am ajuns la concluzia ca disputa intre cele doua grupuri de jurnalisti depaseste zona etica, e mai aproape de zona cadrului legal. (...) Care e primul pas pentru a avansa pe calea legala? Una e reactia celor vizati, a partii vatamate, cealalta e CNA-ul. Neavand intentia de a incita la reactia legala a partii vatamate, am ales calea CNA.
  • Gelu Trandafir: In legatura cu invitarea celor care fac reclamatii, e o veche traditie, niciodata nu s-a pus problema ca in momentul acesta. Prima data cand am fost chemat la CNA a fost in 2003, cand nici nu facusem reclamatie. (...) Ca membru CNA, niciodata nu s-a pus problema sa nu-i primim.
  • Gelu Trandafir: La Freedom House am retinut cateva probleme - protectia demnitatii umane (...), utilizarea cu buna credinta a imaginii, numelui sau vocii (...), articolul 3 din Legea audiovizualului care arata ca difuzarea programelor se face cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale. Sigur ca posturile au dreptul sa exagereze cand un interes public justifica aceste lucruri. Eu personal, Freedom House consideram ca nu exista niciun interes public justificat sa dai in bucla imaginea unui jurnalist care mananca. (...) Scrisoarea semnata de peste 500 de jurnalisti (...) arata ca exista o problema pe care trebuie sa o rezolvam - legata de respectarea unor limite minime etice. (...) Consiliul trebuie sa decida
  • Andrei Cornea: Dupa parerea mea, s-a ajuns la o limita, extrema este intolerabila. Acele speculatii legate de opinie, salvarea opiniei, protejarea dreptului la exprimare nu mai pot sta in fata acestor ignominii (...) S-a spus ca o fac si altii. (...) Dar asa cum niciun om care fura nu poate sa se justifice ca au mai furat si altii, nici Antena 3 nu se poate justifica spunand ca si altii au facut insulte. (...)
  • Andrei Cornea: Si o sa spun, unde a facut Andreea Pora ceva care sa semene la mare distanta cu ceea ce a facut Antena 3? (...) Care e scopul? Mai intelegi cand e vorba de politicieni (...) Scopul, dupa parerea mea, este dezumanizarea adversarului, reducerea lui la stadiul de subom - si ati vazut o mostra, cu mugete (...) Mircea Badea vorbea de forme de viata. (...) Ar putea sa-i dea si cineva cu bata in cap. (...) Se spune ca dvs aveti acest rol de a cantari intre libertatea de opinie si libertatea omului. (...) In acest caz, cred ca si libertatea presei este pusa in discutie, pentru ca sa ne intrebam ce se intampla cu ceilalti jurnalisti care vad ce se intampla cu cineva care exprima opinii neconvenabile. Evident ca va exista mai putina forta in a exprima opinii.
  • Ioana Avadani: Acest lant al asteptarii raspunsului egal ar trebui sa se rupa. E o reactie normala la nivel social, e o reactie omeneasca, dar nu-si are locul in audiovizual.

Discutiile dintre membrii CNA si reprezentantii ONG-urilor care au reclamat emisiunea "Sinteza zilei" s-au concentrat, in buna masura, pe lucruri care nu tin de emisiunea respectiva anume, ci despre "razboiul" intre tabere de jurnalisti, despre conflictele dintre societate si din politica, despre pozitia altor ONG-uri precum cea a ActiveWatch. O secventa din aceste discutii, purtate cu reprezentantii ONG-urilor indeosebi de membrii CNA Monica Gubernat si Radu Calin Cristea:

  • Radu Calin Cristea, membru CNA: Ne puneti intr-o situatie dificila (...) Am cautat aseara pe net, 10 minute, mai mult n-am putut si m-am ingrozit (enumera expresii folosite de cativa dintre cei atacati de Antena 3, la adresa A3 sau a realizatorilor de acolo, inclusiv "tarcovnic care linge..." si referiri la partenera lui Carmen Bruma si la "fatul" lor). (...) Si Andreea Pora a avut o pozitie mai razboinica, mai barbateasca. (...) S-a pus cumva in ipostaza de paratrasnet (...)
  • Andrei Cornea: Ce spuneti e ca in vorba ca femeia violata si-a cautat-o.
  • Radu Calin Cristea: Nu putem discuta individual acest caz, nu poate fi scos dintr-un context.

Discutii finale intre membrii CNA:

  • Narcisa Iorga: Toate aceste aspecte pe care le-am vazut pe parcursul monitorizarii, in 2 sedinte, s-au petrecut intr-o singura editie. Audienta acestei emisiuni a fost cuprinsa intre un minim 2,7 si un maxim de 4,7. (...) La o audienta atat de mare, toata lumea isi imagineaza ce cred telespectatorii: ca totul e permis. (...)
  • Narcisa Iorga: Din punctul meu de vedere sunt incalcate evident demnitatea umana si dreptul la propria imagine. Nici nu o sa ma mai refer la informarea corecta, sustinerea cu dovezi a informatiilor aduse, astea palesc (...). Limitele libertatii de expresie merg pana acolo pana unde aduc prejudicii drepturilor altor persoane. (...)
  • Narcisa Iorga: In situatiile pe care le-am vazut astazi si in sedinta de marti, eu nu mai pot accepta nicio scuza sub forma libertatii de opinie si nici trimiteri la jurisprudenta CEDO. In urma cu doua zile, am citit o stire conform careia CEDO a dat castig unui magistrat intr-un proces cu un jurnalist. Ce spune Curtea? Nu exista indoiala ca indivizii au dreptul sa critice (...) cu toate acestea, o astfel de critica nu poate sa treaca de anumite limite.(...) Mai mult, CEDO a decis ca jurnalistul a depasit limitele judecatilor de valoare. (...)
  • Narcisa Iorga: Ce s-a intamplat cu privire la Andreea Pora nu are niciun fel de limita. S-a depasit orice limita.
  • Narcisa Iorga: Din punctul meu de vedere, toate aceste montaje au vizat (...) si inducerea unei idei pe care convingerea mea e ca postul o doreste.
  • Narcisa Iorga: Ma voi referi doar la demnitatea umana, pentru ca aceasta editie a depasit orice limita. Directorul general al postului s-a autodepasit, iar Antena 3 ca radiodifuzor a coborat mult sub limita legislatiei si sub limita decentei.
  • Narcisa Iorga: Invoc Art. 3, alin 1 si 3 din Legea Audiovizualului, care obliga radiodifuzorul sa-si asume raspunderea pentru continutul difuzat si prevede limitele libertatii de exprimare, Art 30 din Codul audiovizual (...), 32.1, 34,1, 40.3, 40.4  (referitoare la protectia demnitatii umane si libertatile de exprimare). Avand in vedere ca Antena 3 a avut 17 sanctiuni anul trecut, eu propun difuzarea timp de 10 minute doar a textului sanctiunii CNA.
  • Radu Calin Cristea: Din punct de vedere jurnalistic, unele dintre secvente reprezinta informatii de notorietate publica, asupra carora radiodifuzorul nu are niciun fel de copyright, pe care si acest difuzor, si altii le-au mai difuzat, cu o nota ironica, sarcastica. (...) Sunt apoi puse fata in fata schimbarile de atitudine ale unor persoane de notorietate. Reprezinta o noutate? Nu cred.
  • Radu Calin Cristea: (...) Stiu ca e o efervescenta speciala legata de aceasta emisiune, intr-o anumita zona a societatii civile si a presei, insa cred ca aceasta zona a pierdut simtul umorului. (...) Asistam la o partida - nu ma refer la acele informatii care nu pot fi contestate, ci la acele montari sarcastice legate de unii jurnalisti. E vorba de un meci care a inceput acum 4-5 ani, e vorba de niste jurnalisti care cu 2 decenii in urma intrau in presa intr-o perioada romantica (...) care isi sparg acum capetele si vin la CNA sa-i desparta. Ma tem daca, intrand in acest joc, CNA apara interesul public. Nu e cumva o zona de lupte marginale? (...)
  • Radu Calin Cristea: Privitor la Andreea Pora - si nu cred ca pot fi suspectat de afirmatii rau-voitoare despre ea - in momentul in care in mai toate studiourile TV semeni vant, culegi furtuna. (...) In clipa aceasta nu poti sa nu te astepti la o reactie nu similara, ba chiar disproportionata din partea cealalta. (...)
  • Pe Art. 30 din Cod, coroborat cu art 34 (referitor la dreptul la propria imagine nred) propun o somatie publica. (Intervine Valentin Jucan: Tocmai am castigat o lada cu bere!)
  • Laura Georgescu, referindu-se la secventa cu Andreea Pora mancand: Am apucat sa dam (Antenei 3 - n.red.) o amenda, in vara, de 10.000 de lei? Ce facem acum? (...) Atata vreme cat pentru aceleasi imagini am dat o amenda, in iulie de 10.000, fara scris si fara sunete (...) [din banca tehnica i se spune ca amenda respectiva a fost anulata in instanta in prima faza, dar procesul nu s-a incheiat]
  • Monica Gubernat: Pentru limbaj injurios, in aceeasi cantitate, unii primesc somatie, unii 10-20.000, nu se pot contesta intre ele posturile?
  • Christian Mititelu: Cred ca trebuie sa privim aceasta emisiune cu detasare. Pe mine nu ma intereseaza atat de mult aceste grohaituri si behaituri. Dar, imaginati-va, daca n-ar fi fost acest montaj, ce-ati fi auzit? Ati fi auzit lucruri mai grave decat o astfel de gluma (...) Cred ca dam o importanta nemasurata unei emisiuni care ce e de fapt? Un conflict intre doua sau cateva posturi. Asta avem, doua orientari care trag unul in celalalt. Nu cred ca trebuie sa intram in acest joc. Am si spus, eu nici nu-i consider jurnalisti pe cei care fac asa ceva, sunt propagandisti.
  • Lorand Turos: E cat se poate de evident ca e un atac la demnitate. Daca cel putin anul trecut, la un alt post, am fost de acord intr-o speta mult mai subtire pe o amenda de 10.000 de lei, aici e comentat pe larg si sunt aluzii, sugerari mult mai "sugestive". Avand in vedere elementele care ne ajuta la individualizarea amenzilor, efectul, gravitatea, istoricul eu propun o amenda de 50.000 de lei.