RFI Romania difuzeaza incepand de marti, 22 aprilie, o serie de reportaje dedicate Republicii Moldova. De la sfarsitul lunii aprilie, cetatenii tarii vecine vor putea circula fara viza in Uniunea Europeana. Cum se traieste in tara vecina, care sunt aspiratiile celor de acolo, cum este resimtita tensiunea din Ucraina? Sunt cateva dintre temele reportajelor care se vor auzi pe undele RFI Romania.

Reportajele au fost realizate de Eliza Francu, trimis special al RFI Romania in Republica Moldova, si Valeria Vitu, corespondentul permanent al RFI Romania la Chisinau. Vor fi difuzate de mai multe ori pe zi si vor putea fi regasite si pe site-ul RFI Romania.

Seria de reportaje se va incheia luni, 28 aprilie, cu o zi consacrata Republicii Moldova si apropierii de Uniunea Europeana. Ziua va fi marcata la RFI Romania prin editii speciale.