"Oricine afirma ca urmeaza sa reglementeze Internetul trebuie mai intai sa reglementeze Cosmosul", spune presedintele CNA, Laura Georgescu, intr-o declaratie de presa transmisa miercuri ca reactie la declaratiile facute zilele trecute de Narcisa Iorga, membru al Consiliului, referitoare la o presupusa incercare de reglementare a Internetului sprijinita de sefa acestui for. Potrivit Laurei Georgescu, "informatiile vehiculate in ultimele zile referitoare la "pericolul" in care ar urma sa intre "libertatea de expresie pe Internet" s-au bazat pe distorsionarea de catre doamna Narcisa Iorga, membru al Consiliului, a unei informari facute in sedinta publica a CNA".

UPDATE Narcisa Iorga raspunde pe Facebook: "Presedintele CNA spune ca trebuie sa reglementeze Cosmosul. Ea." Iorga publica din nou inregistrarile audio prezentate initial pe blogul ei, in care Laura Georgescu vorbeste despre implicarea CNA intr-o initiativa de reglementare a spatiului virtual.

UPDATE 01.05 Narcisa Iorga a transmis propria sa declaratie de presa in care arata ca "prin comportamentul sau, presedintele CNA Laura Georgescu demonstreaza ca nu se ridica la nivelul unei autoritati a statului". Vezi la finalul textului raspunsul integral al Narcisei Iorga la declaratia Laurei Georgescu

Declaratia de presa a presedintelui CNA Laura Georgescu:

Declaratie de presa a doamnei Laura Georgescu, Presedinte al

Consiliului National al Audiovizualului

Informatiile vehiculate in ultimele zile referitoare la "pericolul" in care ar urma sa intre "libertatea de expresie pe Internet" s-au bazat pe distorsionarea de catre doamna Narcisa Iorga, membru al Consiliului, a unei informari facute in sedinta publica a CNA din data de 24.04.2014 ca urmare a participarii mele, in calitate de Presedinte al CNA, la Conferinta Internationala "Protectia minorilor in era digitala", ce a avut loc la Atena in zilele de 14 si 15 aprilie 2014.

Sesiunile Conferintei "Protectia minorilor in era digitala" de la Atena au abordat mai multe teme:

  • Prima sesiune - "Convergenta digitala fara frontiere: Minorii in discutie" a inclus subiecte cum ar fi: Observatii introductive privind Convergenta digitala; Inovatia si spiritul antreprenorial al companiilor/furnizorilor europeni; Asigurarea concurentei loiale; Rolul serviciilor publice de televiziune; Promovarea continutului pentru copii; Promovarea operelor audiovizuale europene;
  • A doua sesiune - "Mass-media digitale in mainile minorilor: instrumente de utilizare" cu temele: De la un Internet mai sigur la un Internet mai bun; Minorii si site-urile de socializare; Noua strategie europeana pentru un internet mai sigur si cu un continut mai adecvat pentru copii si adolescenti;
  • A treia sesiune - "Protectia minorilor intr-un mediu audiovizual in schimbare: mai este adecvata reglementarea existenta?" a inclus subiecte precum: Este DSMAV adecvata pentru a asigura protectia minorilor in mediul media convergente?; Care sunt asteptarile utilizatorilor consumatori cu privire la protectia minorilor?; Care sunt mecanismele de reglementare corespunzatoare?; Tehnici de publicitate intr-un mediu in schimbare: instrumente de reglementare si coduri de conduita; Publicitatea la grasimi, alcool, jocuri de noroc difuzata pe diferite dispozitive;
  • A patra sesiune - "Utilizatorii creativi si responsabili - Furnizori de continut inovativi si responsabili: rolul Educatiei media" a avut ca teme: Educarea minorilor privind modul de evaluare si utilizare optima a serviciilor media digitale; Pregatirea parintilor si profesorilor in ceea ce priveste serviciile media digitale; Incurajarea initiativelor pentru promovarea Educatiei media; Anuntarea rezultatelor cercetarii referitoare la sursele sau factorii care influenteaza minorii in contextul Educatiei media.

Conferinta internationala de la Atena a pus fata in fata, oferta industriei, a furnizorilor de continut si a consumatorilor cu un comportament de consum in continua schimbare, cu cerintele reprezentantilor administratiilor nationale, ale expertilor din institutii europene, autoritati de reglementare si mediul academic, fiind prezentate solutii punctuale si ghiduri de bune practici experimentate deja in unele tari.

Mesajul esential al Conferintei "Protectia minorilor in era digitala" s-a regasit si a fost ulterior consolidat si in discursul comisarului european Neelie Kroes, responsabil cu Agenda digitala, cu prilejul Conferintei mondiale "NETmundial: Intalnirea globala a tuturor actorilor interesati de viitorul Internetului" de la Sao Paulo din 23 ￯ 24 aprilie 2014, cand a afirmat ca "Drepturile fundamentale nu se negociaza. Ele trebuie protejate si online".

CNA a adoptat inca din 2012 masuri punctuale de protectie a minorilor in cadrul serviciilor media audiovizuale la cerere in Sectiunea a 2-a, Protectia minorilor din Decizia CNA nr. 320 din 29 mai 2012 privind furnizarea serviciilor media audiovizuale la cerere.

In iunie 2013, Comisia Europeana a lansat consultari cu toate statele membre, cu privire la oportunitatea revizuirii Directivei Serviciilor Media Audiovizuale, tinand seama de evolutiile din domeniul tehnologic si de convergenta serviciilor media audiovizuale cu Internetul, prin intermediul documentului Cartea verde. La punctul 20 din acest document este formulata intrebarea: "Sunt normele actuale din DSMAV adecvate pentru a raspunde provocarilor legate de protectia minorilor intr-o lume mass-media aflata in curs de convergenta ?" Tocmai de aceea, tema este chiar in acest moment de actualitate in toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Evolutia tehnologiei sau a utilizarii media se indreapta catre aceasta convergenta dintre media audiovizuale si Internet. Un prim factor de risc major pentru minori il reprezinta expunerea lor la continuturi socante, disponibile prin intermediul Internetului. Lacunele de reglementare importante pentru protectia minorilor sunt cele aparute in cazul televizoarelor de tip Smart, cand pe acelasi ecran pot fi accesate continuturi de tip video la cerere, reglementate pentru protectia minorilor de Directiva, dar si continuturi nereglementate, din categoria website-urilor care contin material audiovizual creat de utilizatori si pus la dispozitie in sistem share.

Nu in ultimul rand, am reamintit in sedinta publica din 24 aprilie a.c. ca CNA va organiza la Bucuresti, in zilele de 4 si 5 septembrie 2014, a VI-a Reuniune anuala a Forumului Autoritatilor de Reglementare Central Europene (CERF), in cadrul careia va figura ca tema prioritara protectia minorilor in contextul diversitatii culturale, fiind preconizat si un schimb de bune practici cu privire la protectia minorilor in mediul online, solicitand in paralel membrilor CNA ca pana la acea data sa-si formuleze o opinie avizata.

Ca observatori la eveniment vor participa si reprezentanti ai CSA Franta. Consiliul Superior al Audiovizualului din Franta (CSA) a adoptat, inca din 2012, un document de reflectie "Protectia minorilor in contextul convergentei dintre serviciile media audiovizuale si Internet". Textul integral al acestui document de reflectie si trimiterile punctuale cu privire la mecanismele de protectie a minorilor pe Internet, se gasesc la paginile 9 - 12 si sunt disponibile accesand link-ul:

http://www.csa.fr/Etudes-et-publications/Les-autres-rapports/La-protection-des-mineurs-a-l-heure-de-la-convergence-des-medias-audiovisuels-et-d-internet-Document-de-reflexion

In incheiere, oricine afirma ca urmeaza sa reglementeze Internetul trebuie mai intai sa reglementeze Cosmosul.

Cu deosebita consideratie,

Laura Georgescu

Presedinte CNA

Bucuresti, 30.04.2014

01.05 Declaratia de presa a Narcisei Iorga - raspuns la cea facuta miercuri de Laura Georgescu

Urmare a comunicatului de presa pe care presedintele CNA, doamna Laura Georgescu, l-a emis ieri, 30 aprilie, intr-un mod cat se poate de oficial, sub antetul Consiliului National al Audiovizualului, si in care ma acuza ca am "distorsionat" o informare facuta in sedinta publica a CNA din data de 24 aprilie, ma vad pusa in situatia de a face urmatoarea

Declaratie de presa

Doamna Laura Georgescu, a declarat in sedinta publica a CNA din 24 aprilie ca "am putea sa facem noi (n.r. CNA) primul pas si sa mergem mai departe spre luarea in calcul a modificarii Directivei Europene, avand in vedere ca in mai putin de o luna, comisarii europeni isi predau mandatele", inclusiv comisarul Neelie Kroes, "o mare militanta pentru reglementarea internetului". Personal, am intrebat-o pe doamna Laura Georgescu ce pozitie oficiala a prezentat la reuniunea internationala de la Atena si ce anume, concret, ar trebui sa faca CNA.

Presedintele Consiliului National al Audiovizualului a afirmat ca a prezentat participantilor faptul ca "in Romania nu avem reglementari pe virtual" si ca ar trebui ca, pana in luna septembrie a acestuia an, "sa facem propuneri, intr-o prima faza, pentru reglementari minime". Doamna Laura Georgescu a adaugat ca la conferinta internationala de la Atena "nu s-a umblat decat la construirea unui puzzle cu un singur enunt: trebuie reglementat spatiul virtual".

In sprijinul afirmatiilor mele, atasez inregistrarile in format mp3 ale informarii facute de presedintele CNA Laura Georgescu, in cadrul sedintei publice. Ascultand declaratiile doamnei Laura Georgescu, de altfel publice, la care au asistat si jurnalisti acreditati la CNA, veti putea constata doua lucruri:

1. Nu am distorsionat cu nimic informarea presedintelui CNA cu privire la participarea sa la o conferinta internationala. Doamna Laura Georgescu trebuie sa-si asume propriile declaratii, macar cele facute in spatiu public. Domnia sa a afirmat fara echivoc ca "trebuie reglementat spatiul virtual" si ca CNA trebuie sa vina cu "propuneri pentru reglementari minime intr-o prima faza";

2. Persoana care a afirmat public ca trebuie reglementat spatiul virtual este una si aceeasi cu persoana care a semnat, in numele CNA, comunicatul de presa conform caruia "oricine afirma ca urmeaza sa reglementeze internetul trebuie mai intai sa reglementeze Cosmosul". Concluzia este una, pe cat de simpla, pe atat de halucinanta: presedintele CNA vrea sa reglementeze mai intai Cosmosul.

In ultimele doua luni ale acestui an, presedintele CNA s-a autodeclarat "sclav" in mod repetat intr-o sedinta publica, asociindu-se cu o campanie a unui post de televiziune analizata in acea sedinta. A urmat o sedinta in care a repetat afirmatia ca "trebuie sa-si ia pastila" pentru ziua in curs, eschivandu-se unor intrebari legitime legate de raportul de activitate al CNA. Ultima, dar probabil nu cea din urma declaratie socanta este cea de ieri, referitoare la reglementarea Cosmosului.

Avand in vedere aceste fapte, afirm in mod public ca prin comportamentul sau, presedintele CNA Laura Georgescu demonstreaza ca nu se ridica la nivelul unei autoritati a statului, membra a forurilor europene din domeniul audiovizualului si aflata sub reglementarea Uniunii Europene. Se face de ras pe sine si Guvernul Romaniei, care a propus-o pentru a ocupa functia de membru al CNA. Trebuie sa inceteze!

Narcisa IORGA, membru CNA 1 mai 2014