Jurnalul National isi cere din nou insolventa, pe o alta companie

de I.R.     HotNews.ro
Luni, 19 ianuarie 2015, 17:04 Economie | Media & Publicitate

Intact Publishing, compania care editeaza Jurnalul National, si-a cerut insolventa print-o cerere depusa luni la Tribunalul Bucuresti, informeaza PaginadeMedia. Este a doua oara cand Jurnalul National isi cere insolventa. In noiembrie 2012, Jurnalul National era editat de Editura Intact, companie care si-a cerut insolventa. Ulterior, titlul a fost trecut pe compania Intact Publishing, care si-a cerut acum insolventa.

  • Masura a fost anuntata si de Jurnalul National, pe site-ul lor:

"Piata media din Romania se afla intr-un declin constant in special in ultimii cinci ani, cota de piata a vanzarilor de ziare de calitate scazand dramatic. Lupta pentru supravietuire a presei scrise din tara noastra este grea si de cele mai multe ori nedreapta. Aceste dificultati nu au ocolit nici Jurnalul National, publicatie care a implinit 21 de ani de existenta, in ultimii zece ani fiind ziarul numarul unu in topul cotidianelor de calitate, conform SNA.

Pentru a putea continua acest drum, societatea care editeaza Jurnalul National a declansat procedurile de intrare in insolventa. La aceasta solutie legala de protectie au apelat aproape toate companiile care editeaza cotidiene de calitate, ca sa poata depasi dificultatile create de un mediu economic nefavorabil.

Este de prisos sa precizam ca in intreaga Europa statele fac eforturi financiare considerabile pentru a sprijini prin diferite masuri aparitia presei scrise, in timp ce Guvernele care s-au aflat la carma Romaniei in ultimii 25 de ani nu au gasit niciodata prioritara sprijinirea presei, care, se stie, este unul dintre stalpii democratiei intr-un stat."


Amintim ca in iulie 2013 Intact publishing si Antena tv grup au devenit primele persoane juridice din sectorul media din Romania care au fost puse sub urmarire penala. Aceasta masura a fost luata de DNA in dosarul RCS-Intact.

Intact Publishing este implicata in dosarul in care sunt acuzati de santaj Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, Camelia Voiculescu, pesedintele grupului Intact, Dan Voiculescu, fondatorul grupului, Dan Matiescu, cel care conduce Intact Publishing, precum si Antena Group si Antena 3 SA. Cei acuzati l-ar fi santajat pe Ioan Bendei pentru ca RCS&RDS sa preia la pe platforma Digi posturile Antenei Group, scrie paginademedia.ro.

In noiembrie 2012, marca Jurnalul National urma sa fie scoasa la licitatie pentru suma de 7,8 milioane de lei, dupa cum anunta EVZ. Potrivit anuntului de vanzare, Editura Intact a fost executata silit pentru neplata a 171 de bilete la ordin a caror valoare totala depaseste 1,4 milioane de euro. Multe dintre aceste bilete au fost semnate pentru Editura Litera Internationalsi Curtea Veche Publishing.

La momentul licitatiei, avocatul societatii s-a prezentat in fata executorului judecatoresc pentru a-l anunta ca Editura Intact a intrat in insolventa, motiv pentru care licitatia s-a anulat.























2284 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Intrebare (Luni, 19 ianuarie 2015, 17:24)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Cât va ma ține această porcărie cu insolvența, care nu e altceva decât trasul statului în piept și trecerea datoriilor ep spinarea noastră, a tuturor?
    • +1 (1 vot)    
      urmeaza in samba asta si Latrina (Luni, 19 ianuarie 2015, 17:57)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      si atunci subiect de emisiune ca..e ANAF basist )))


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi