​Proiectul ordonantei de urgenta prin care Executivul urmareste sa creeze un sistem de sprijin financiar pentru televiziuni, cu bani de la cablisti, ridica probleme procedurale si de transparenta si ar putea crea un instrument de control guvernamental asupra unei surse de finantari pentru televiziuni private. HotNews.ro a analizat istoricul acestui proiect initiat de membrul CNA Valentin Jucan si prezinta o serie de puncte sensibile relevate de cele doua versiuni ale documentului - una care a primit avizul CNA si alta, diferita, publicata pe site-ul Ministerului pentru Societatea Informationala.

Tratament egal pentru televiziuni, la CNAFoto: Hotnews

Istoricul proiectului, pe scurt:

  • La mijlocul lunii aprilie, Valentin Jucan, membru CNA, transmitea autoritatilor o scrisoare deschisa prin care propunea un proiect de OUG prin care sa fie infiintat un "fond audiovizual". Acesta, potrivit propunerii initiale, ar urma sa asigure sprijin financiar pentru majoritatea celor mai importante televiziuni private (primele zece din lista must-carry - vezi mai jos), colectand 5% din veniturile realizate de distribuitorii de servicii de programe TV. Pentru acesti distribuitori, sumele ar reprezenta cheltuiala deductibila la calculul profitului impozabil - Detalii aici
  • Valentin Jucan si-a aparat proiectul, intre altele, intr-un interviu pentru HotNews.ro, in care argumenta ca situatia de urgenta e explicabila prin "situatia grava in care se afla televiziunile" si ca, fiind membru CNA, a putut sa se raporteze doar la legislatia audiovizuala pentru o astfel de propunere, el neintentionand sa faca discriminari intre diverse media - Detalii aici
  • Premierul Ponta si-a exprimat imediat aprecierea fata de aceasta propunere, cu unele rezerve. Detalii aici
  • Victor Ponta a revenit asupra subiectului la inceputul lunii mai, cand explica de ce se gandeste doar la o solutie pentru audiovizual (n.red.: in opinia sa, costurile presei scrise/online sunt mai mici). Tot atunci, Jucan ii solicita sa existe o dezbatere publica, in special cu media, pe tema fiscalitatii presei. O astfel de dezbatere, cu participarea guvernului, nu a existat niciodata
  • Pe 2 iunie, mai multi senatori PNL au preluat intr-o initiativa proiectul propus de Valentin Jucan, cu foarte mici modificari. Dar dupa doar doua zile la CNA a venit spre aviz - si a fost introdusa rapid pe agenda zilei - o propunere de OUG din partea guvernului, ce prevedea scaderea TVA la 9% pentru distribuitorii de programe TV si infiintarea fondului audiovizual propus de Jucan. Proiectul de OUG era substantial diferit de propunerea membrului CNA, lasa pe seama unei viitoare hotariri de guvern detaliile aplicarii noii legislatii si a primit avizul Consiliului audiovizual doar dupa interventia directa a ministrului pentru Societatea Informationala, Sorin Grindeanu. Detalii aici si aici
  • Dupa doar o zi, vineri 5 iunie, MSI publica pe site-ul sau o versiune cu totul noua de proiect OUG, chit ca primise avizul CNA pe un alt text. Valentin Jucan spusese, in prealabil, pentru HotNews.ro ca proiectul de OUG - cel putin cel discutat joi la CNA - urmeaza sa fie adoptat saptamana aceasta in sedinta de guvern, urmand ca normele de aplicare sa fie stabilite ulterior, prin hotarare de guvern. Fondul se infiinteaza "pe langa CNA", iar documentul pune accent in special pe colectarea banilor de la cablisti. Propunerile in acest sens sunt comasate in aceeasi ordonanta cu o serie de alte propuneri ce vizeaza tranzitia la televiziune digitala.  De altfel, ambele proiecte vehiculate de guvern par croite sa introduca mai intai reducerea de TVA pentru distribuitorii de servicii, folosirea banilor din fondul astfel creat ramanand in faza "vedem noi dupa". Detalii aici

Dincolo de speculatiile referitoare la posibile interese aflate in spatele acestui proiect de OUG, HotNews.ro a identificat o serie de probleme de fond in legatura cu aceasta initiativa a guvernului, pe baza documentelor circulate joi si vineri si dupa discutii cu reprezentanti ai pietei.

1. Exista posibilitatea reala ca puterea executiva sa devina decident pentru o viitoare sursa de finantare a televiziunilor.

  • In proiectul initial propus de Valentin Jucan, forul care urmeaza sa decida distribuirea banilor din fondul audiovizual catre televiziuni ar fi fost CNA, iar banii ar fi urmat sa fie impartiti in mod egal principalelor posturi din lista must carry.
  • Din acest punct de vedere, initiativa a fost modificata de senatorii PNL care si-au insusit-o ulterior. Acestia propuneau ca banii sa fie distribuiti "in functie de proiectele editoriale" de catre o comisie formata din 11 persoane, din domenii diverse: 3 membri CNA, 2 reprezentanti ai Ministerului Culturii, 2 reprezentanti ai posturilor TV, 2 reprezentanti ai operatorilor de cablu, 2 ai ONG-urilor.
  • O solutie similara a gasit si MSI: Fondul audiovizual sa fie administrat de catre un "Consiliu al Fondului Audiovizual". Dar componenta acestuia, in versiunea de proiect OUG care a primit avizul CNA joia trecuta, este politizata profund: Consiliul Fondului Audiovizual ar fi dominat de reprezentanti ai guvernului: "Art. 49, 4. - Fondul Audiovizual va fi administrat de catre un Consiliu al Fondului Audiovizual, alcatuit din 7 membri, astfel: 3 reprezentanti ai Consiliului National al Audiovizualului, un reprezentant al Ministerului Culturii, un reprezentant al Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, un reprezentant al Ministerului pentru Societatea Informationala, un reprezentant al Ministerului Finantelor Publice."
  • In versiunea publicata vineri pe site-ul MSI, propunerile in acest sens dispar complet, ele urmand sa fie decise, cel mai probabil, printr-o hotarare de guvern. In acest sens, potrivit unor participanti la sedinta de joi a CNA, la care a participat si Sorin Grindeanu, ministrul a spus ca vor fi discutii cu toate partile interesate - dar angajamente similare si pe parcursul ultimelor saptamani, fara sa fie consultat oficial cineva. Ultima versiune "de lucru", din acest punct de vedere, ramane cea care a primit avizul CNA.

2. Lipsa de transparenta in promovarea proiectului ca ordonanta de urgenta - in pofida afirmatiilor premierului Ponta ca e o problema de legiferare ca la carte, cu dezbatere publica.

  • Singura discutie publica, pe tema acestei ordonante, despre care a aflat HotNews.ro a avut loc cu ocazia Conventiei Organizatiilor de Media, la inceputul lunii mai. La discutiile de atunci a luat parte Valentin Jucan, dar nu a fost prezent niciun reprezentant al Guvernului.
  • Dupa cum a spus pentru HotNews.ro Ioana Avadani, sefa Centrului pentru Jurnalism independent, lui Valentin Jucan i s-a spus atunci ca "ideea unui astfel de fond nu este in esenta criticabila", dar ca este nevoie de un sistem transparent de control. de mecanisme clare prin care sa fie alocati banii de la fondul audiovizual, dar mai ales ca toti cei implicati in media audiovizuale - inclusiv non-TV si in niciun caz doar primele posturi clasate in lista must-carry - sa aiba acces la aceste fonduri, atat timp cat proiectele lor servesc interesului public.
  • Discutiile de la COM la COM au ramas. Pe 15 aprilie, cand saluta initiativa lui Jucan, premierul Ponta scria pe Facebook, intr-un mesaj care nu mai e public in prezent: "Cred ca propunerea este de principiu corecta si merita discutata si promovata.". El mai spunea ca nu e bine ca o asemenea reglementare sa fie aprobata prin OUG, deoarece "un acord politic in Parlament e singura solutie de durata", pe baza unei "dezbateri serioase pe aceasta tema serioasa". Dupa doua saptamani, Valentin Jucan revenea cu un apel sa se organizeze o discutie a ministrului Finantelor cu partile interesate. Nicio reactie: de atunci, nu a existat vreo dezbatere oficiala cu participarea guvernului, iar "acordul politic in parlament" a lasat locul solutiei ordonantei de urgenta a guvernului.

3. Posibile discriminari in materie de media sprijinite prin lege.

  • In aprilie, Valentin Jucan spunea pentru HotNews.ro, intrebat fiind in legatura cu posibile discriminari rezultate in sustinerea legii: "Proiectul pe care il propun NU are intentia de a  discrimina zonele de presa despre care faceti vorbire. Asa cum va spuneam, CNA reglementeaza zona audiovizuala, iar ca membru al Consiliului nu ma pot pronunta pe alte problematici. Repet, am o propunere si pentru sustinerea televiziunilor si radiourilor locale si regionale. O voi face publica in perioada urmatoare. Sintetizand proiectul, e un schimb intre cablisti si televiziuni, adica "eu te sprijin si tu imi furnizezi calitate". E o chestiune reciproc avantajoasa, nu e pe principiul sa luam de la unii ca sa dam la ceilalti. Apoi, de ce e vorba, in proiectul propus, despre aceste televiziuni? Pentru ca acestea sunt principalele televiziuni, primele din top 10 must carry, pe care toti cablistii le retransmit. Daca aceste televiziuni nu s-ar regasi in grilele tuturor cablistilor, s-ar crea un vid de informare publica. (...) Daca ar exista un sprijin de la buget, doar pentru televiziuni, ar fi discriminare. Dar asa cum am propus eu nu are cum sa fie. Nu ai cum sa iei bani de la cablisti si sa-i dai unui site de stiri. Din start, sursa clarifica de ce nu este discriminare."
  • Premierul Ponta a prezentat cu totul alte argumente cand a spus, la inceputul lunii mai, de ce se refera doar la televiziuni: "Dreptul la informatie este un drept constitutional, nu intamplator trebuie sa subventionam in continuare televiziunea publica, dar eu cred ca informare fac in egala masura, daca nu chiar mai mult decat TVR, si celelalte televiziuni care au in program stiri. Cele de divertisment sunt o alta discutie. Motiv pentru care i-am cerut lui Teodorovici (ministrul Finantelor-n.r.) si incercam sa gasim o solutie prin care sa sprijinim acele mijloace de presa care prezinta stiri". El a spus atunci ca nu are o solutie pentru alte tipuri de presa, dar ca presa scrisa are costuri mai mici pentru ca s-a mutat in online, sugerand astfel ca nu ar avea aceleasi nevoi de sustinere ca audiovizualul.
  • Potrivit Ioanei Avadani, la Conventia Organizatiilor de Media lui Valentin Jucan i s-a explicat faptul ca, pe piata audiovizuala, e nevoie de sprijin egal pentru toti cei activi in domeniu, nu doar pentru primii clasati, cu atat mai mult cu cat "cei din urma" au o nevoie considerabil mai mare de bani.

4. Neclaritatea prevederilor.

  • Ambele versiuni ale proiectului de OUG prezentate in ultimele zile ocolesc normele clare de aplicare, fie ele si creionate sumar ca in proiectul initial propus de Valentin Jucan.
  • In cazul obiectivului OUG - sprijinul pentru emisiuni informative, educative si culturale - CNA a insistat, cand si-a dat avizul, ca ordonanta sa nu fie folosita pentru sprijinirea emisiunilor informative, ci doar pentru cele care lipsesc in general din peisajul media actual - culturale si educative. Or, varianta ultima pastreaza destinatia dorita de guvern: "din Fondul Audiovizual se finanteaza actiuni si programe care asigura    libertatea de informare, diversitatea de opinie si pluralismul in domeniul serviciilor de televiziune si radio, precum si sustinerea programelor informativ-cultural-educative". Si aceasta, in conditiile in care topul statiilor din must-carry este impartit intre posturile de stiri (cu programe informative si de dezbatere) si cele de divertisment, fata de care premierul Ponta si-a exprimat retinerea.
  • In initiativa sa initiala, Valentin Jucan propunea ca banii sa fie alocati in mod egal pentru primele zece statii private din lista must carry (lista ce cuprinde posturile pe care operatorii de cablu le retransmit obligatoriu, televiziunile respective nepretinzand bani de la cablisti. De exemplu, liderul pietei, Pro TV, care primeste bani de la operatori, nu face parte din lista must-carry, iar TVR este inclusa separat de privati in aceasta lista. Primele zece locuri in must carry, care se actualizeaza anual, sunt ocupate acum de: Antena 1&3, principalele posturi de stiri (inclusiv Digi 24, care apartine operatorului RCS&RDS), posturile comerciale Kanal D, Prima TV, National TV si Antena Stars). In versiunile propuse de guvern, prevederile privind beneficiarii raman a fi stabilite, intr-o maniera posibil mult mai putin transparenta, prin hotarare de guvern, in conditiile in care premierul Ponta a legat deja subiectul de situatia televiziunilor care au datorii la stat - cum este cazul Realitatea TV.
  • Valentin Jucan este singurul care si-a exprimat optiunea ca proiectul sa nu vina si in ajutorul Televiziunii publice, ci doar cele private. In versiunile circulate ulterior, nu e nici pe departe limpede daca TVR - institutie coplesita in datorii - va beneficia sau nu de prevederile ordonantei, avand in vedere ca posturile sale sunt incluse in must carry, dar separat de cele private.