CNA a decis, marti, sa amendeze B1 TV, cu 7.500 de lei, pentru emisiunea "X-Press" din 6 aprilie, in care fostul presedinte Traian Basescu a facut mai multe referiri, inclusiv la adresa DNA si la Inalta Curte de Casatie si Justitie, si a adus acuzatii, fara ca moderatorul programului, Sabin Orcan, sa ceara dovezi, informeaza Mediafax.

Traian Basescu la B1 TVFoto: Captura B1TV

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a analizat, in sedinta de marti, emisiunea "X-Press" din 6 aprilie. In legatura cu aceasta emisiune s-a autosesizat un membru al Consiliului, Valentin Jucan, care insa nu participa la sedinta de marti a CNA.

De asemenea, CNA a primit o sesizare de la un telespectator in legatura cu aceasta emisiune. Totodata, CNA a analizat, marti, emisiunea "Ultimul cuvant", moderata de Catalin Striblea si difuzata la televiziunea B1 TV, pe 29 aprilie.

Dupa difuzarea acestei emisiuni, CNA a primit o sesizare de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) in legatura cu declaratii referitoare la justitie facute de Traian Basescu in acest program.

In cazul emisiunii "Ultimul cuvant" din 29 aprilie, CNA a considerat ca nu a fost incalcata legislatia audiovizualului. In schimb, in cazul emisiunii "X-Press" din 6 aprilie, membrii CNA au decis sa amendeze B1 TV cu 7.500 de lei, pentru incalcarea articolului 40, alineatul 2 din Codul audiovizualului, potrivit caruia "moderatorii programelor au obligatia sa solicite ferm interlocutorilor sa probeze afirmatiile acuzatoare sau sa indice, cel putin, probele care le sustin, pentru a permite publicului sa evalueze cat de justificate sunt acuzatiile".

Amenda a fost aplicata la propunerea vicepresedintelui CNA, Rasvan Popescu, fiind sustinuta de sapte membri ai Consiliului (Florin Gabrea, Viorel Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea). Un singur membru al CNA prezent la sedinta de marti, Lorand Turos, a votat "impotriva" acestei sanctiuni, precizand ca, din punctul sau de vedere, nu a fost incalcata legislatia audiovizualului.

In cazul emisiunii "X-Press" din 6 aprilie au fost facute si alte doua propuneri de sanctiune - 10.000 de lei (facuta de Radu Calin Cristea) si 5.000 de lei (Radu Herjeu) -, insa acestea nu au intrunit numarul minim necesar de voturi (sase) pentru a fi aplicate.

Radu Herjeu a spus ca in emisiunea "X-Press" din 6 aprilie au fost dese incalcari ale articolului 40, alineatul 2 din Codul audiovizualului, intrucat moderatorul Sabin Orcan nu i-a solicitat deloc dovezi fostului presedinte Traian Basescu, atunci cand acesta a facut diverse acuzatii.

Herjeu a facut referire la mai multe afirmatii facute in respectiva emisiune de Traian Basescu, pentru care nu a prezentat probe, respectiv: faptul ca fostul presedinte a spus despre premierul Victor Ponta ca a fost "ofiter acoperit", faptul ca oamenii sunt tinuti in arest si torturati pana cand spun ce vrea procurorul, faptul ca arestarile sunt facute in vederea unei marturisiri, faptul ca Dan Sova a distrus probe, faptul ca el este fluierat de oameni platiti de Voiculescu.

"Fostul presedinte a inceput sa traga in toata lumea, ceea ce e dreptul domniei sale, dar chiar cred ca moderatorul ar trebui sa-i ceara si probe (...) Inteleg ca uneori moderatorii sunt coplesiti de invitatul din studio (...), dar trebuie sa il intrebe de dovezi macar de forma, pentru ca, daca nu intreaba nici macar de forma, incalca legislatia audiovizuala", a spus Radu Herjeu.

"E o ploaie de acuzatii, pui mana pe o mitraliera si tragi in toate directiile", a spus si membrul CNA Radu Calin Cristea despre respectivele afirmatii ale fostului presedinte Traian Basescu. "Dansul are voie sa spuna orice doreste, dar moderatorul are rolul de a-i cere dovezi", a spus, la randul sau, membrul CNA Monica Gubernat.

De cealalta parte, reprezentantul B1 TV, Rares Anita, a spus in sedinta CNA de marti ca subiectele din emisiunile "X-Press" si "Ultimul cuvant" au fost intens dezbatute in ultima vreme in spatiul public, in special dupa difuzarea respectivelor programe. "Nu poate sa interzica nimeni discutarea problemelor care ar putea interveni in sistemul judiciar. Nu am facut decat sa dezbatem acest subiect", a spus Rares Anita.

Pe de alta parte, pe 7 aprilie, cand s-a autosesizat in cazul emisiunii "X-Press" din 6 aprilie de la B1 TV, Valentin Jucan a amintit ca CNA are un protocol de colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

"Avand acest protocol cu Consiliul Superior al Magistraturii, eu doresc sa solicit directiei de monitorizare un raport de monitorizare pentru emisiunea de aseara de la B1 TV, in care a fost prezent fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu. Si fac referire strict la doua chestiuni. Este vorba despre referirile pe care le-a avut la adresa DNA si ICCJ. Nu ma intereseaza pe mine in mod special referirile la alte servicii, dar aceste doua institutii cred ca fac parte din acel protocol. De asemenea, au fost facute declaratii cum ca se fac arestari special in timpul anumitor emisiuni de la anumite posturi de televiziune. Cred ca sunt niste declaratii pe care ar trebui macar sa le avem in fata si sa vedem daca putem sa avem o discutie sau macar un schimb de documente cu cei de la CSM, pentru ca, in momentul in care nu orice persoana, ci fostul sef al statului afirma ca se fac arestari pentru anumiti radiodifuzori si pentru anumite emisiuni, cred ca avem o mare problema cu tot ce inseamna presa si mai ales cu articolul din Legea audiovizualului care spune ca sunt interzise orice fel de ingerinte in continutul editorial, nu ca ar avea o legatura directa, dar afirmatia in sine mi se pare grava", a spus atunci Valentin Jucan.

Pe de alta parte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, pe 7 aprilie, Inspectia Judiciara cu privire la declaratiile lui Traian Basescu, care spunea ca nu ii suna pe Florian Coldea, Codruta Kovesi si Livia Stanciu "din sila", pentru ca "sunt artizanii acestui mod ravasit de a face justitie".

Fostul presedinte Traian Basescu a declarat pe 6 aprilie, la B1, ca nu ii suna pe Florian Coldea, Codruta Kovesi si Livia Stanciu "din sila", pentru ca "sunt artizanii acestui mod ravasit de a a face justitie, fara respect pentru cel care nu este condamnat", adaugand ca "vor sa mai ramana cinci mandate".

Intrebat de ce nu ii suna pe Florian Coldea (adjunctul sefului SRI - n.r.), pe Codruta Kovesi si pe sefa ICCJ, Livia Stanciu, Traian Basescu a declarat: "Pot sa va spun ca din sila?". Basescu a continuat: "Pentru ca ei sunt artizanii acestui mod ravasit de a face justitie, fara respect pentru cel care nu e condamnat. Ce sa fac? Vor sa mai ramana cinci mandate in functie".

Ulterior, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), Livia Stanciu, a raspuns atacurilor fostului sef al statului Traian Basescu, spunand ca acestea fac ca Romania sa piarda credibilitate si ca "foarte rar" ea s-ar putea lasa intimidata de reactii ale unor politicieni.

"Aceste atacuri nu fac altceva decat sa ne descalifice ca tara, sa ne faca sa pierdem din ce in ce mai mult in credibilitate ca tara din partea altor state si cred ca la acest lucru ar trebui sa se gandeasca toti cei care, indiferent ca vorbim de oameni politici sau cei care, intr-o forma sau alta, isi exprima puncte de vedere, uneori de-a dreptul iresponsabile cu privire la activitatea magistratilor. Foarte rar, si cred ca veti vedea, ca presedintele Inaltei Curti - si aici, sigur, vorbesc in nume personal - m-as lasa intimidata de reactii ale unor politicieni vizavi de activitatea pe care o desfasoara judecatorul Livia Stanciu", a spus presedintele ICCJ, la intrarea in sediul Consiliului Superior al Magistraturii.