Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Curtea de Conturi: TVR risca sa nu-si mai poata continua activitatea si se afla in situatia iminenta de a-i fi proprite conturile

de C. Ionescu     HotNews.ro
Miercuri, 24 iunie 2015, 14:23 Economie | Media & Publicitate

TVR risca sa ajunga in incapacitatea de a continua activitatea in perioada urmatoare, din cauza situatiei economice grave in care se afla si, avand in vedere statutul institutiei, e nevoie de "solutii de redresare exceptionale", arata un raport al Curtii de Conturi ce vizeaza rezultatele programului de redresare initiat in 2012. Potrivit documentului, situatia actuala a TVR "este mai grava decat cea existenta in anul 2012, anterior aprobarii si aplicarii Programului de Redresare".

Analiza Curtii de Conturi concluzioneaza ca dezastrul de la TVR are, in buna masura, drept cauza faptul ca Televiziunea publica nu are un statut juridic si o forma de organizare stabilite suficient de clar prin lege. Mai precis, potrivit legii, institutia nu e definita nici ca institutie publica, nici ca societate comerciala, nici ca regie autonoma. Ca "serviciu public autonom de interes national", TVR are un mod de organizare "atipic" ce a creat premisele ca utilizarea resurselor sa nu fie sub incidenta stricta a diverselor legi, dar si ca managementul, indiferent de compoenta sa, sa nu poata impune o strategie coerenta de functionare pe termen lung.
  • Rezultatul, potrivit documentului citat: fata de 2006, cand s-a inregistrat prima data deficit in suma de 17,1 milioane lei, la finele lui 2011 se ajunsese deja la un deficit anual de 160,8 de milioane lei, iar in mai 2012 datoriile se ridicau la 146,5 milioane de euro.

Drept urmare, in 2012, a fost lansat un program de redresare, impus de guvern. Curtea de Conturi a analizat acest program si a constatat ca obiectivele sale nu au fost definite suficient de clar si concret, nu stabileste cine poarta responsabilitatea pentru aplicarea lui si nici nu continte termene concrete pentru obiectivele stabilite. Situatia de acum este chiar mai grava decat cea de acum trei ani, apreciaza raportul Curtii, care arata ca, din nou, "SRTV se afla in situatia iminenta de a-i fi proprite conturile bancare".

Raportul arata ca nu neaparat managementul este vinovatul, ci intregul context legal si financiar - inclusiv datoriile istorice acumulate - in care functioneaza institutia. De altfel, multe dintre problemele legale, organizatorice si economice pe care le invoca de ani buni sefii TVR - de la neindexarea taxei TV pana la cheltuielile nejustificate din trecut - se regasesc in raportul Curtii de Conturi.

Pe de alta parte, analiza Curtii de Conturi arata nereguli si in activitatea din 2013 (cand institutia era condusa de Claudiu Saftoiu) si 2014 (cand institutia era condusa de actualul presedinte-director general, Stelian Tanase, inclusiv:
  • nerespectarea multor termene de plata
  • pastrarea unui nivel de salarizare si a unor indemnizatii pentru sefii TVR peste salariul unui ministru
  • ineficienta programului de restructurare, avand in vedere ca multi dintre cei disponibilizati au castigat in procesele intentate dupa ce au fost dati afara
  • contracte pentru drepturi de retransmitere in valoare totala de 285.000 de euro cu sase cluburi din Liga II, contracte care "nu constituiau o necesitate stringenta pentru TVR".
  • lipsa oricarui interes pentru conservarea si valorificarea arhivei


Citeste mai multe despre   









1399 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică