Cozmin Gusa, unul dintre actionarii principali ai Realitatea Media, spune ca atacul lui Victor Ponta la adresa Realitatea este unul mincinos, iar premierul vrea sa genereze un nou scandal, Gusa sustinand ca atunci cand a preluat societatea aceasta avea deja datorii si era in insolventa, transmite Mediafax.

Cozmin GusaFoto: Agerpres

Potrivit lui Cozmin Gusa, "s-au banalizat" atacurile lui Victor Ponta la adresa societatii Realitatea Media SA (care detine licenta televiziunii de stiri Realitatea TV - n.red.).

In ceea ce priveste datoriile pe care le are in prezent Realitatea Media, Cozmin Gusa a afirmat ca aceasta societate se afla in insolventa cand a fost preluata de el si avea deja datorii.

"Aceasta televiziune, cand am preluat-o noi (Cozmin Gusa si Maricel Pacuraru - n.red.), am preluat-o daja in insolventa, cu aceste datorii pe care le spune Victor Ponta, inregistrate acolo de la fostii patroni", a declarat Cozmin Gusa, marti seara.

"Neavand niciun contract cu statul (...) ne e destul de greu sa putem sa recuperam aceasta datorie. Ne este destul de greu. Bine macar ca putem sa fim corecti si nu ne arata nimeni obrazul si incercam sa fim corecti in fiecare zi. Dar in acest mediu, in care concurenta nu mai exista si toata lumea are contracte cu statul sau cu firme care au contracte cu statul, Realitatea este singura care a facut exceptie", a afirmat Cozmin Gusa.

El a mai spus ca nu a fost simplu si ca, in afara de plata salariilor, nu s-au putut face investitii.

"Clasamentul asta al datoriilor nu este condus de Realitatea. Este o alta televiziune care are o datorie de 60 milioane de euro", a mai spus Gusa.

Conform lui Cozmin Gusa, scandalurile recente vor duce la finantari catre mass-media, dar nu catre Realitatea TV.

Premierul Victor Ponta a publicat, pe contul personal de Facebook, o scrisoare deschisa adresata copresedintilor PNL, Alina Gorghiu si Vasile Blaga, in care spune ca marti se implinesc patru ani de cand Realitatea Media SA a fost declarata in stare de insolventa.