Plenul reunit al Parlamentului a respins miercuri raportul de activitate al Televiziunii publice pe anul 2014, cu 115 voturi "pentru", 220 voturi "impotriva", astfel incat conducerea TVR in frunte cu Stelian Tanase, presedintele-director general, a fost demisa de drept. Ulterior, plenul reunit a votat-o cu 231 voturi pentru si trei voturi impotriva pe Irina Radu, realizator in cadrul TVR, in functia de presedinte-director general interimar.

Irina Radu si Stelian TanaseFoto: Agerpres

UPDATE 13.17 A fost anuntat rezultatul votului, sedinta s-a incheiat.

UPDATE 12.23: A inceput votul in plenul reunit.

UPDATE 12.22: Eugen Nicolaescu, lider de grup PNL la Camera Deputatilor, a anuntat ca liberalii vor raspunde prezent apelului dar nu isi vor exprima votul.

UPDATE 11.55: Numirea Irinei Radu a fost aprobata in comisiile de cultura reunite cu 21 voturi pentru, 6 abinteri si un vot impotriva. Urmeaza votul in plenul reunit. Votul va fi secret, cu bile.

UPDATE 11.31: Comisiile de cultura se reunesc in regim de urgenta pentru audierea propunerii pentru interimat: Irina Radu, producator si realizator emisiuni.

Irina Radu in fata comisiei:

"Am acceptat sa vin in fata dvs pentru ca mi se pare o datorie morala sa spun da, chiar daca lucrurile au o sansa mica sa se termine cu bine pentru mine. Dar imi asum, mi s-a parut interesant sa fie propus cineva pentru prima data din TVR. Acest lucru m-a mobilizat.

Sunt in presa de dinainte de Revolutie. Sunt din Iasi si acolo am debutat. Am trecut prin toate etapele jurnalistice de la prezentator TV moderand inclusiv dezbateri electorale. Am amintiri frumoase. Dar am intrat pe sectorul de management. Am creat Kanal D Romania de care am fost multumita pana la un anumit punct.

Cred ca trebuie sa convingem forurile decizionale ca legile trebuie schimbate, guvernul ca avem nevoie de ajutor. Inainte sa votati: consider ca trebuie sa ne dati o ora din vietile dvs pentru a va prezenta niste cifre si niste lucruri.

Cred ca pot polariza niste oameni de valoare in jurul meu, nu ma intnereseaza simpatiile politice.

Televiziunea Romana exista doar pentru ea si pentru salariatii ei. Oamenii platesc abonament ca sa vada la tvr lucruri care ii intereseaza. Trebuie sa ne intoarcem."

Intrebari

Dan Cristian Popescu (PNL): Vom putea vedea stiri cu plagiatul despre Gabriel Oprea?

I.R: "Daca colegii mei au constiinta vor alege ce trebuie sa apara. Eu pot sa va spun ca nu o sa interzic realizatorilor sa apara cineva pentru ca nu este in fisa postului sa fac acest lucru.

Popescu: Ce faceti daca va suna dl Oprea nervos si va spune sa scoateti de pe post stirea?

I.R.: "Dl Oprea pana acum nu are telefonul meu, sansa se ma sune este minima."

***

UPDATE 11.07: Replica Alinei Gorghiu: "Interventia mea va fi foarte scurta. Proiectul despre care dl Dragnea vorbeste acum este un proiect pe care PNL il are in dezbaere de ceva vreme. Interimatul la conducerea TVR nu inseamna o solutie. As fi preferat sa avem acest dialog inainte.

Dar va intreb, dl Stelian Tanase apartinea de vreun partid politic ca sa simtiti nevoia sa il schimbati acum? Ati pus propblema si guvernului? Ati vorbit si cu dl Ponta?"

UPDATE 11.05: Liviu Dragnea: "Am incercat sa vorbim nu despre persoane, am incercat sa discutam despre situatia de la TVR. Nu stiu cata vina a avut dl Stelian Tanase dar stiu ca actualul sistem de numiri poltici au dus la situata asta.

Nu cred in numirile politice. Cred ca dezbaterea poate incepe de sapt viitoare intr-un anumit registru. Va propun sa se desparta functia de presedinte de functia de director general, ca sa fie un vot politic pt ca asa prevede legislatia dar directorul general sa fie desemnat in baza unui concurs managerial cu obiective clare, precise pentru aducerea televiziunii acolo unde cetatenii o asteapta. Vrem sa avem o discutie serioasa saptamana viitoare cu colegii din opozitie si din coalitie. Propunerea pe care noi o sa o transmitem la comisii pt aceasta perioada de interimat va fi o propunere serioasa din TVR, nu politica, ca va colabora cu noi pentru a prezenta un pachet de propuneri."

UPDATE 10.50: Gigel Stirbu (PNL): "Nu stiu pe cine ati suparat dvs dar trebuie sa fi fost persoana importanta daca comisiile de cultura au fost convocate la ora 21 pentru a doua zi. Regulamentul spune ca cele doua comisii sunt convocate in termen de 48 de ore de presedintii camerelorl Eu in calitate de presedinte de comisie nu am semnat convocarea. De aptru ani de zile guvernul este condus de prim-ministrul Victor Ponta. De patru ani de zile am tras un semnal de alarma la ce se intampla la TVR. Schimbam astazi o Mărie cu o alta Mărie, care va veni cu o alta palarie. Va garantez ca peste un an de zile datoriile pe care astazi datoriile pe care le are Srtv astazi se vor dubla. Oare cine este vinovat in momentul de fata daca condui guvernul, stii ca acolo este o situatie nu tocmai productiva si tu iti bagi capul intre urechi?"

UPDATE 10.42: S-a trecut la discutarea raportului pe anul 2014. Stelian Tanase: "Dupa ce am vorbit in numele domnului Saftoiu, nu mai am nimic de adaugat pentru propria persoana."

Presedintele comisiei de cultura din Senat, Georgica Severn (PSD) prezinta raportul de respingere adoptat de comisiile reunite de cultura.

UPDATE 10.35 A luat cuvantul Stelian Tanase, presedintele TVR, despre raportul pe anul 2013:

"Consiliul de Administratie si presedintele director general au facut propuneri pentru masuri care speram sa fie aprobate de parlament cum ar fi stergerea datoriilor, schimbarea regimului publicitatii. Am propus o masa rotunda la care sa se discute situatia.

Cred ca o chestiune despre care nu se discuta si care este ca un schelet in dulap este controlul politic in televiziun. Conform legii este sub control politic prin desemnarea CA si a presedintelui direct general. Aceasta situatie trebuie sa se schimbe. Intr-un an jumatate am asistat la nenumarate situatii de imixtiune in politica editoriala a televiziunii."

Tanase a fost aplaudat de o parte dintre parlamentarii liberali.

***

Context:

Conducerea Televiziunii publice a fost mereu conditionata politic: numit de catre Parlament, Consiliul de Administratie, incluzandu-l pe presedintele-director general, poate fi demis prin respingerea raportului de activitate, tot de catre Parlament.

In ultimii 10 ani, toti sefii TVR au plecat din functie in contextul respingerii raportului de activitate. Acesta intra, de obicei, in discutiile comisiilor de cultura si, apoi, pe agenda plenului doar in momentul in care majoritatea politica, indiferent de culoarea sa, decide ca managementul TVR trebuie schimbat. In ultimul deceniu, cand s-a ajuns la votul din plen, raportul avea recomandare de respingere din partea comisiilor de cultura.

Stelian Tanase a fost desemnat la conducerea TVR in urma cu aproape doi ani si numit oficial in functie acum un an si jumatate. El a fost propus, pe cale politica, de catre liberali, cu cateva luni inainte de ruperea USL.

El a facut parte dintr-un Consiliu de Administratie desemnat, de asemenea, pe criterii politice de catre partidele parlamentare, guvern, presedinte. Membrii CA, angajati in batalia politica, l-au acuzat aproape permanent pe Stelian Tanase de "management dezastruos", in timp ce angajatii l-au acuzat, adesea, de abuzuri legate de continutul TV si de administrarea oamenilor - de la emisiuni care nu mai apareau pe post la faptul ca a blocat intrarea in CA a angajatilor TVR desemnati de colegi, prin vot, sa ii reprezinte in conducere.

Stelian Tanase a avut, insa, de administrat o institutie imposibil de administrat, cu datorii colosale la bugetul de stat acumulate pe parcursul ultimilor zece ani si a carei activitate economica depindea tot de sprijin din partea politicienilor - mai precis, printr-o esalonare a datoriilor de catre guvern. TVR, sub Stelian Tanase, a facut economii considerabile prin taierea unor cheltuieli de productie, dar a si cheltuit pentru emisiuni ale unor apropiati ai directorului, precum Mircea Dinescu sau Cornel Nistorescu.

Aranjamentul de esalonare a datoriilor s-a blocat si nici guvernul, nici alte autoritati nu au dat semne ca sunt interesate sa rezolve problemele de fond - surse proprii de finantare insuficiente (taxa TV neindexata de peste un deceniu), controlul politic, formula nesustenabila de plata a datoriilor, lipsa oricarei masuri de reforma structurala si legislativa in privinta TVR, cu exceptia unor discutii esuate referitoare la o eventuala comasare a TVR cu radioul public.

Stelian Tanase a reclamat presiuni sau masinatiuni politice din primele luni la conducerea TVR. Insa acestea s-au transformat intr-o amenintare reala abia in primavara lui 2015, cand doar sprijinul UDMR, care a lipsit alaturi de liberali de la lucrarile comisiilor de cultura, l-a salvat de un vot de respingere a raportului TVR.

Au urmat, in vara, avertismentul Curtii de Conturi ca TVR ar putea ajunge in incapacitatea de a-si desfasura activitatea; blocarea temporara conturilor TVR; inchiderea TVR News; noi acuzatii din partea PSD la adresa managementului Televiziunii. Iar in septembrie PSD a anuntat ca raportul intra in discutia Parlamentului in conditiile in care, potrivit lui Stelian Tanase, Gabriel Oprea punea presiuni asupra sa ca TVR sa nu difuzeze materiale despre plagiatele puse pe seama ministrului. Saptamana aceasta, Tanase a facut, intr-o emisiune TVR 1 , asocierea intre presiunile lui Oprea si intentia de debarcare a lui de la Televiziunea publica.