Tabloidul german Bild a anuntat marti ca va bloca imediat accesul la site-ul sau tuturor utilizatorilor care folosesc aplicatii ce dezactiveaza publicitatea online, pentru a impiedica erodarea veniturilor publicitare, scrie AFP.

"Pentru a putea sa continue consultarea continutului Bild.de, utilizatorii functiei 'adblocker' au incepand de acum alegerea sa o suprime pentru Bild.de sau sa aleaga un abonament lunar", explica, intr-un comunicat, editura Axel Springer.

Bild, cotidianul cel mai citit din Germania si chiar din Europa, este primul mare ziar german care ia o astfel de masura, justificata prin necesitatea de a-si apara sursele de venituri.

Pentru cititorii care doresc sa consulte site-ul fara sa fie deranjati de publicitate, Bild propune o oferta de abonament pentru 2,99 euro pe luna.

"Oferta in crestere de adblocker pune in pericol sursele de venituri provenite din publicitate pentru toti editorii de presa online", subliniaza Bild, in conditiile in care aceste programe gratuite permit utilizatorilor sa blocheze aparitia publicitatii pe ecranele lor.

Axel Springer a depus de altfel plangere impotriva Eyeo, care a lansat Adblock Plus, acuzand un model economic "ilegal".

Grupul a decis sa faca apel dupa o prima decizie a unui tribunal in defavoarea sa. Eyeo a castigat in primavara mai multe victorii in justitie in fata unor televiziuni germane.