Sindicatul reprezentativ al Televiziunii Romane solicita presedintelui Klaus Iohannis, parlamentarilor si premierului Dacian Ciolos sa declanseze o ancheta in privinta modului in care a fost condusa televiziunea publica in ultimi 15 ani si sa numeasca un Consiliu de Administratie al institutiei, informeaza Mediafax.

Biroul Executiv al Sindicatului pentru Unitatea Salariatilor TV din TVR (SPUSTV), sindicatul reprezentativ al Televiziunii Romane, face aceste solicitari intr-o scrisoare adresata presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, premierului Dacian Ciolos si parlamentarilor, referitoare la "situatia financiara dezastruoasa a Societatii Romane de Televiziune".

"Va solicitam de urgenta sa numiti un Consiliu de Administratie care sa gestioneze activitatea institutiei si sa readuca televiziunea publica la misiunea ei fundamentala. De asemenea, va rugam sa constituiti o comisie parlamentara care sa ancheteze modul in care a fost condusa televiziunea publica in ultimi 15 ani", spune SPUSTV.

Potrivit sindicatului, "aceasta situatie grava a TVR, fara precedent, nu este nicidecum rezultatul executarilor silite ale salariatilor pentru drepturile banesti cuvenite si consfintite de instanta, ci rezultatul managementului dezastruos, manifestat prin incompetenta si rea-credinta, prin cheltuieli nesabuite si contracte oneroase, deservind interese de partid si, nu de putine ori, personale ale celor ce au fost trimisi sa conduca televiziunea publica (din 2007 pana in prezent)".

"Dupa ce ani de zile conducerea exercitata fie prin Consiliul de Administratie, fie prin Comitetul Director, a luat decizii dezastruoase pe toate palierele, de la politici editoriale aservite sau neinspirate la gestiune financiara defectuoasa si neprofesionista, angajari fara discernamant si pana la programe de redresare imposibil de implementat si respectat, acuzand in permanenta salariatii, acum si-a desavarsit ᅡproiectulᅡ prin gasirea vinovatului pentru finalul deloc surprinzator: salariatul de rand!", spune SPUSTV.

Potrivit sindicatului din TVR, Curtea de Conturi a constatat in toate rapoartele sale "gestionarea defectuoasa a fondurilor TVR, mentionand de fiecare data o suita de cheltuieli inutile sau neeconomicoase, in raport cu situatia financiara".

Totodata, sindicatul da exemplu "achizitionarea in leasing operational a unui numar de 140 de autovehicule, in valoare de aproximativ 3 milioane de euro, care nici macar nu sunt folosite in scopuri de productie a TVR". "In prezent, in SRTv sunt doar aproximativ 70 de conducatori auto. O parte din aceste autoturisme sunt utilizate in scop personal de sefi de serviciu si directori", spune SPUSTV.

Sindicatul face referire si la "achizitionarea unui pachet de filme de la firma Prorom, cu o suma mult supraestimata fata de valorile de piata, de aproximativ 3 milioane de euro".

"Demersurile necesare pentru recuperarea unui prejudiciu de 24,8 milioane de lei de la regia de publicitate Splendid Media nu au fost derulate in timp util astfel incat posibilitatea incasarii acestor sume s-a prescris. Mentionam ca sindicatul SPUSTV a sesizat in sedintele CA, in mod repetat si a cerut ferm impulsionarea recuperarii acestor creante. Avand in vedere lipsa de reactie a conducerii SRTV, sindicatul reprezentativ SPUSTV a facut plangere penala pentru ca parchetul sa desluseasca itele acestei afaceri cu iz penal", mai spune SPUSTV.

Sindicatul face referire si la cheltuielile aferente contractelor de proprietate intelectuala (drepturi de autor si conexe), incheiate cu persoane externe, care "au crescut cu 632.000 lei, de la 6.362.000 lei, in anul 2012, la 6.994.000 lei, in 2013", dar si la "cheltuieli nejustificate cu avocati - colaboratori, in sustinerea unor procese cu salariatii, care si-au dovenit inutilitatea".

"Cheltuielile aberante enumerate mai sus sunt doar o parte din rezultatul deciziilor managementului, care au contribuit in mod major la dezastrul financiar in care se afla acum TVR. Mai grav este faptul ca aceste cheltuieli nesabuite s-au facut in dispret profund fata de Programul de redresare economico-financiar pe 7 ani, care avea ca linii directoare reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor, in vederea acoperirii datoriilor istorice. Acest program a stat la baza incheierii unui Memorandum cu Guvernul Romaniei, in anul 2013, singurul punct care s-a respectat fiind concedierea unui numar de peste 600 de salariati", mai spune sindicatul.

Potrivit SPUSTV, toate propunerile inaintate de actuala conducerea a TVR "sunt inadcvate si demonstreaza o lipsa de viziune manageriala".

"In ciuda nenumaratelor apeluri ale sindicatului SPUS TV de a acorda drepturile legale, prevazute in Contractele Colective de Munca la timpul potrivit, conducerea TVR a sfidat constant aceste recomandari de a-si respecta angajamentele. Executarile silite sunt, de fapt, rezultatul ignorarii totale a drepturilor salariatilor de-a lungul anilor, acumulandu-se si generand acum o situatie exploziva. Era previzibil inca din februarie 2014 ca procesele avand obiect acordarea indexarii salariilor cu indicele de inflatie aferent anilor 2008-2012 vor avea acest rezultat. Din martie 2015 acest fapt a devenit certitudine, nu insa si pentru conducerea SRTv, care a ignorat complet fenomenul social ce urma sa se declanseze. Este inadmisibil ca la 1 an de la prima solutie pe fond in favoarea salariatilor, conducerea SRTv sa nu ia nicio masura pentru diminuarea numarului de executari silite, a conflictelor sociale si a blocarii activitatii.

Cati ᅡsalariati intimatiᅡ au fost abordati individual in vederea esalonarii sumelor restante neacordate timp de 8 ani?", mai spune SPUSTV.

Sindicatul precizeaza ca, in ultimul an, conducerea TVR nu a luat nicio masura "pentru diminuarea cheltuielilor cu executari silite, care, practic au condus la o crestere a acestora cu cel putin 15-20% fata de situatia in care inca din martie 2015 ar fi pus in aplicare deciziile instantei si ar fi demarat un dialog real cu cei pe care acum ii numeste ᅡsalariati intimatiᅡ". "Ce masuri concrete a luat conducerea SRTv in ultimul an pentru a nu acumula datorii din drepturi salariale neacordate pentru inca un an? Niciuna!", mai spune SPUSTV, precizand ca actuala conducere interimara "a gasit vinovatul perfect... sindicatul si oamenii care au actionat in instanta Televiziunea Romana pentru drepturi legitime din perioada 2008-2012".

Totodata, sindicatul spune ca actuala conducere, alcatuita din profesionisti de televiziune, nu a spus "adevarurile dureroase, dar corecte despre TVR".

"Actuala conducere nu v-a spus cum i s-a impus TVR-ului sa cheltuiasca peste 60 de milioane de euro pentru Liga Campionilor, Campionate Europene si Mondiale la fotbal si Olimpiade de vara si de iarna, evenimente sportive majore pe care televiziunea publica, potrivit HG nr. 47/2003 este obligata sa le difuzeze, conform statutului ei", spune SPUSTV.

Totodata, sindicatul solicita presedintelui, premierului si parlamentarilor ca in decizia lor "sa ia in seama si punctul de vedere al salariatilor TVR - cei mai multi dintre ei profesionisti desavarsiti -" si sa tina cont de faptul ca "nu ei sunt vinovati si, implicit, nu trebuie sanctionati, pentru managementul dezastruos al TVR".

Reactia SPUSTV vine in contextul in care situatia financiara a Societatii Romane de Televiziune s-a agravat, iar angajatii TVR nu si-au primit, luni, salariile, dupa cum au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din Televiziunea Romana.

Pe de alta parte, Irina Radu, directorul general interimar al Televiziunii Romane, a avertizat conducerea Parlamentului, printr-o scrisoare, ca situatia financiara a SRTv s-a agravat considerabil, in urma executarilor silite cerute de o parte dintre angajati, pentru obtinerea unor indexari salariale, dupa cum relateaza Stirile TVR.

Suma pe care ar trebui sa o achite TVR catre angajati in procesele de majorare a salariilor cu indicii preturilor de consum, la care se adauga plata diferentelor salariale rezultate in urma acestei majorari, se ridica la 62 de milioane de lei, potrivit surselor citate.

Fostul Consiliu de Administratie al SRTv, care a fost condus de presedintele-director general Stelian Tanase, a fost demis de plenul Parlamentului pe 23 septembrie 2015, odata cu respingerea raportului de activitate al Televiziunii Romane pe anul 2014. In aceeasi zi, plenul Parlamentului a numit-o pe Irina Radu in functia de director general interimar al TVR.